textul ce urmeaza o sa vi se para un text *miorlait, nu pentru ca este asa, dar pentru ca va trebui sa-l catalogati si, din lipsa de resurse il veti cataloga ca pe o *miorlaiala. sau nu. oricum, cred ca a venit timpul sa deschid un pic geamul. va asigur ca am depasit acea stare, o mai folosesc doar daca vreau sa par asa, adica daca vreau sa creada cineva ca ma plang, pentru a ma sustine cu ceva. oamenii, mai ales acei care zic ca nu, sunt foarte empatici, si chiar vor sa li se faca mila de cineva. au ei asa momente. oameni suntem, nu?
am fost mai devreme la o petrecere (nu zic care ca sa nu fac publicitate) unde se bea vin si se filosofeaza. imi plac asa adunari, pentru ca ai ocazia sa asculti oameni care iau in serios tot si, pentru ca poti bea ceva pe gratis. s-a vorbit despre victimizare si mila alaturi de moderatoarea Angela Stafii, o persoana care mie imi place foarte mult, e calda si are lumina in ochi.
oamenii buni se simt si se plac. nu sunt atat de multi in lume si asta probabil ii face sa se recunoasca unii pe altii dintre sutele de mii. eu am niste povesti, pe care sper sa le intelegeti corect. sau cum vreti voi.
as fi vrut sa vorbesc de victimizare si mila mai mult. am o mama si doi frati care niciodata nu s-au plans de nimic si, un tata care a stat in puscarie si de care se temeau pe vremea aia chiar si securistii. eu am fost veriga slaba, eu sunt epileptic, faceam crize si, totodata eram scris ca „persoana psihic instabila” ai mei credeau ca voi creste un drogat, homosexual, sau vro leguma, dar apoi au inteles ca sunt artist si s-au bucurat. ei nu stiu ca artistii sunt niste drogati, niste homosexuali sau alcoolici anonimi.
mama a purtat incaltamintea surorii si mergea iarna in haine de primavara la scoala, dar nu s-a plans niciodata. pe mine m-a furat din spital si cand au venit medicii cu politia a zis ca ma lasa operat doar peste corpul ei. trebuiau sa fac niste experimente pe capul meu, eu sunt cel mai nesanatos din familia mea, de aia poate si am treaba cu arta. am ceva aiurea in cap, niste vene care merg altfel decat la altii. oricum asta-i alta poveste. acum vorbim de supraoameni si victimile din jurul lor.
o poveste (intro)
noi avem o pisica, Melissa, pe care stapana o alinta cu mancare din magazin, iar stapanul, adica eu, o hranesc cu ce mananc. pisica, dupa ce doua-trei zile mananca carne si alte bunataturi, ajunge sa se miorlaie cand a patra zi nu are asta. se miorlaie o bucata de zi, ca mai apoi, sa manance ce are in cratita. asa a inceput sa manance tot ce mananc si eu. foamea e mai presus de orice moft, foamea si instinctul de supravietuire opresc in ea miorlaiala si o fac sa se adapteze cu condiitile pe care i le propun eu, care sunt un fel de forta din afara pentru ea. adica se resemneaza si intelege ca daca ar miorlai n-ar schimba mare treaba.
eu am fost victima pana am devenit calau. mie tot mi-i mila de unii oameni, dar cel mai des de mine, totusi, am inteles ca atunci cand apar intrebari si cerinte, atunci incepi sa cauti mila cuiva si incepi sa te miorlai ca sa gasesti sustinere. asta faceam si eu pana in dimineata in care am inteles nimanui nu-i pasa. nimanui, inafara de maica-ta, nu-i pasa de tine. macar plange-ti toate lacrimile din lume, toti vor spune ca te ajuta, dar pe drum spre casa vor uita.
va mai spun o poveste. fratii mei sunt, ceea ce lumea numeste GOPI. eu ii iubesc pentru ca mi-s frati si pentru ca pot sa fie asa, adica gopi. mai mult chiar, daca cineva ii supara, atunci ma transform si eu in ceea ce lumea numeste Gopi si, fara sa stau mult pe ganduri sparg capul cuiva. acum povestea cu victimile si mila:
(apropo fratele meu cand a fost *ded a refuzat sa bata noi-venitii pentru ca ii era mila de ei, el a trecut prin aceeasi poveste si n-a vrut sa o repete cu altii. am zis asta acum, ca sa intelegi ce fel de caracter are)
VALENTIN, fratele meu, unu din ei, a facut armata. asa a vrut el. a fost bucatar si a trait bine cu conducerea. totusi la armata vin turme de dobitoace deprinse cu sapa si fac regulele lor, mai ales sunt *nu prea iubiti* cei din oras si cei din zona orasului. oricum, nu e un secret ca la armata este *dedovshina si trebuie sa ai initiere. nu e ca la lojele masonice, e mult mai dur. stau vro 15 indivizi si dau cu picioarele in tine, daca cazi esti pus iarasi, deci trebuie sa tii 15 picioare fara sa cazi. fratele meu n-a cazut, desi a iesit vanat. a varsat niste sange, a scos un sunet din rarunchi si s-a calmat. nu s-a plans, desi am vorbit despre asta. eu si celalt frate am fost foarte suparati, Valentin, in schimb, a facut o pauza dupa care a zis: badea, lasa ca ma lamuresc eu! a iesit peste jumatate de an si i-a gasit pe toti cei care l-au lovit si le-a spart fetele tuturor. nu e vorba de razbunare si de victimizare e vorba de capacitate unui om simplu de a creste supraomul in sine, fara sa futa capu de Friedrich Nietzsche si fara sa stie cine-i acest mustecios. altadata a fost in Rusia cu niste insi din Ghidighici, de unde-s eu, care l-au amagit de bani si l-au trimis acasa fara nici un leu. a ajuns acasa si a inceput sa lucreze ca sa intoarca datoriile, iar cand a venit si cel care l-a mintit, pur si simplu a mers la el acasa si i-a spart fata si rupt doua coste. farasa se planga si fara sa spuie nimanui. unica data cand a plans a fost atunci cand l-au prins beat si l-au batut, el fiind beat n-a putut sa se apere. a plans 10 minute cu mine, apoi a iesit a luat o bucata de metal si a mers la cel care l-a lovit. am mers impreuna, doar ca sa-l calmez, pentru ca l-ar fi omorit. nu propag violenta, va vorbesc de Friedrich Nietzsche si de filosofia lui care era una a unui las, tot ce a facut el, ca si alti filosofi, (eu plac filosofia germana, dar aici sper sa intelegi contextul) a futut capul la o sticla de bautura sau la un drog tare. filosofia e cacat fara fapte.
supraomul trebuie sa-si demonstreze calitatile, nu sa spuna pe la betii si saloane ca e supraom si vrea supraputere. capacitatea lui este in faptele pe care le face, nu in foile pe care le scrie. arta o fac victimile si marginalizatii, sau cei care nu-si pot gasi un loc, sau cei care-si pun prea multe intrebari, sau pur si siplu drogatii si revolutionarii mediocri.
eu scriu poezii si par victima in aceste poezii, dar eu o fac din cheia unui nihilism total. eu as vrea sa fiu asa ca fratii mei, dar problema este ca eu am citit si am vazut prea multe, asa ca acum inainte de a actiona instinctiv, aproape animalic, imi pun prea multe intrebari care ma opresc, dar oricum in mine exista pornirea spre o violenta de care nu mi-i frica si nici rusine.
un barbat este cuvantul care il pronunta si fapta care o face, asa zic tratatele vechilor japonezi. o femeie poate sa se planga si sa se victimizeze, pentru ca natura a facut in felul asta lucrurile ca noi, barbatii sa fim alaturi pentru a le proteja. nu zic ca mila este un atribut specific sexului slab, doar ca barbatii au fost in razboaie, in timp ce ele asteptau si plangeau acasa, asa ca mila o intelegem diferit. altruismul este o virtute pentru o femeie, dar poate fi mortala pentru un barbat.
va continua
poate.
Parazitul Proletar 
Daca tot ai citat Nietzsche, cred ca stii ca la baza celor mai sangeroase razboaie sta teoria SUPRAOMULUI. Si in tema cu articolul scris mai sta si Pragmatismul lui William James, cel putin asa mi se pare.