Cum puteți procura cartea #epistolecatrenimeni

Dragi Prieteni

Acum cartea costa 70 lei. Au mai ramas cam 40 copii la asa pret. La sfârșitul lunii vine lansarea, atunci vor costa 100. 

O puteți cumpăra așa:

  1. Scrieti mesaj privat pe facebook (https://www.facebook.com/ronin.terente) dacă o vrei. Apoi ne întîlnim în oraș și ț-o dau. Totodată ai ocazia să vezi autorul și dacă nu-ți place n-o iei, să nu spui că te-am păcălit 🙂
  2. Veniți la lansare care v-a fi în curînd. Probabil la finele lunii mai, sau maxim începutul lunii iunie. Foarte curând vor apărea detalii, acum se discută cu localul și mi-aș dori să am și vin pentru voi, poate găsim o vinărie care se-mpacă cu poezia.
  3. Trimiți bani prin paypal la  RoninEmailAici mai adaugați X lei pentru servicii poștale și 5% comision și v-o trimit oriunde sunteți. Sau o rezerv și vă aștept să veniți acasă s-o luați. Pe principiu ăsta s-au rezervat deja 30 cărți.
  4. Trimiteți bani prin Paynet pentru acest nr de telefon: 078 250 419. Procesul e foarte simplu. Găsiți cel mai apropiat punct de alimetare paynet aici: https://paynet.md/home/topup (poșta moldovei, MoldovaAgroIndBanc) și depozitați suma pentru nr de telefon 078 250 419 (Acesta nu este nr. meu, nu mă sunați). Aici mai adaugați X lei pentru servicii poștale, dacă-i cazul.

Servicii poștale: 25 lei Moldova, 75 lei internațional (Marea Britanie, Italia, România, etc.)

Cam așa.

Pace.

Într-un final am toată certitudinea că va ajunge pe mâini bune și tocmai la cei care au nevoie de ea, d-aia nu insist să cumpărați sau să vă interesați dacă simțiți că nu vă trage inima. Ca și autor mi-aș dori să trezească ceva, să vă ajute cu ceva, să nu fie doar luată și aruncată undeva prin dulapuri și să spuneți c-ați susținut și voi un produs local. Iar de la cei care au luat-o deja aștept feedback-uri, chiar și negative, dacă-i cazul.

Mulțumesc anticipat și multă voie bună și lecturi plăcute.

 

 

 

Standard

#epistolecătrenimeni cere ajutorul tău

sunt atâtea despre care aș fi vrut să scriu, dar m-am prins că-mi dau prioritate mie de data asta. bănuiesc că v-am spus (iar dacă n-am făcut-o, atunci o fac acum), că-mi lansez și eu o carte. sună ordinar, știu. încă un blogger își lansează o carte, unul din miile de bloggeri vrea să-și bage nasu-n seamă printr-o carte. precis e un roman din ăla de dragoste cu final fericit, sau nu prea. și da, și nu.

Vezi mai jos cum mă poți ajuta și TU

bine, nu-i prima mea carte. prima a fost *Drumul spre Tibet* un samizdat lansat în 2011. o carte cuminte și plină de dragoste. cu poezii scurte, haiku-uri și poezie în vers alb. au fost cam 350 cărți trase la xerox atunci. nu mai am niciuna. ilustrațiile erau făcute de un pictor extrem de talentat, Vasile Pascal.

a doua nu-i chiar atât de cuminte. și nu-i un roman de dragoste, e un poem lego (pe alocuri în spirit dadaist) format din 333 strofe. numele ei este *#epistolecătrenimeni*. e în vers clasic, adică în rimă (o treabă care cică n-ar mai fi în top acum, dar mie nu-mi pasă de ce-i în top sau nu, nici cât e negru sub plapumă) și-i scrisă în spiritul marilor clasici universali, numai că e menită să modernizeze și să renască versul prin mesajele pe care și le propune. miza e mare și-s copleșit de emoții. nu știu dacă mi-a reușit, dar am vrut să fac un poem filosofic plin de coduri, dar care n-ar suna și n-ar arăta sintetic și calculat metric, așa cum o fac unii maeștri.

nu știu dacă pot garanta să placă tuturor, e imposibil să placi tuturor indiferent de ce n-ai face, mai ales că aveam 4 poeme în lucru și mizam într-un fel pe fiecare din ele, dar, într-un final, după lungi discuții cu eul liric, am hotărât să pășim în lumea literară cu cartea asta. aici mai jos e coperta, un pic cenzurată (asta doar pentru blog).

RoninEpistole

cartea e dedicată personajului din *Patul lui Procust* de Camil Petrescu, George D. Ladima, iar imaginea e o trimitere spre carte. de ce el? pentru că-i un om simplu și sincer, iar calitățile lui sunt tocmai părțile umane din fiecare dintre noi. dincolo de lumea care ar vrea să ne vadă ipocriți și violenți. mai e o trimitere și spre povestea ciclopului Polifem și a lui Ulise, din Odiseea lui Homer. Ulise, îl orbește printr-o stratagemă șmecheră, după ce-i sunt devorați câțiva amici. s-a prezentat drept Nimeni ciclopului și după ce l-a orbit ăsta ieșit în pragul peșterii urla: Nimeni m-a orbit! și ceilalți ciclopi n-au crezut vorbelor. aici e o trimitere spre ingeniozitatea umană și salvarea prin orice preț, chiar și a minciunii.

o scot pe cont propriu, din varii motive câteva edituri m-au refuzat (nu-i ceva profitabil și probabil se face accent pe vers alb mai mult ultima vreme, sau nu le-au plăcut ochii mei albaștri, nu știu, nu mi-au dat un răspuns clar, m-au refuzat și gata). e ok, mulți poeți au trecut prin asta. cartea va arăta ca o cărticică de buzunar, ușor de citit. strofele sunt numerotate. *epistole* pentru că-și duc viața separat una de alta. cu siguranță toți veți descoperi cel puțin 10 strofe care v-ar răspunde și la niște întrebări pe care vi le puneți zilnic. cartea e în ediție limitată, doar 333 bucăți vor fi în vânzare. primele 100 cu 70 lei și restul ceva mai scumpe. probabil 100 și un pic. e munca mea de 3 ani, totuși.

pentru că-s un șomer vreau să vă cer ajutorul, celor care au încerede și mai au și o inimă mare. în ce fel vreau să mă ajutați vedeți mai jos. pace!

ronin_red copy - Copy.jpg

Deci sunt în proces de finisare a cărții, și am nevoie de ajutorul vostru. Fii și tu parte din carte! La moment toți cei care vor să mă ajute o pot face în 2 moduri:

  1. Puteți dona AICI : https://gogetfunding.com/fundraising-epistolecatrenimeni/ și în același timp să veniți și la evenimentul de lansare
  2. Trimiteți bani prin Paynet pentru acest nr de telefon: 078 250 419. Procesul e foarte simplu. Găsiți cel mai apropiat punct de alimetare paynet AICI: https://paynet.md/home/topup și depozitați cît puteți pentru nr de telefon 078 250 419.
  3. Comadați de la mine prin paynet (vezi p.2) sau prin mesaj privat o copie a cărții

ATENȚIE! Cartea are conținut explicit 16+ ! Să nu ziceți că nu v-am zis.

VOR FI DOAR 333 Cărți !!!

N-am mai făcut așa tip de căutare de resurse. Pentru mine e ceva nou. Mi-ar face o deosebită plăcere să tipăresc această carte.

Mulțumesc anticipat!

Standard

Scrisoare deschisă către Dumnezeu

Doamne, sper să citești asta, sau măcar cineva din arhanghelii, serafimii, sau ce mai ai tu p-acolo,  o s-o facă ș-o să-ți transmită. Doamne, voiam, de ceva vreme, să Te-ntreb: De ce Eu?

Știu că ai sute de mii de inși și inse care-ți dau aceeași întrebare, dar a mea e diferită, te rog să ai răbdare până la final și vei înțelege singur. De fapt Tu le știi pe toate, dar oricum. Acum că-s sărbătorile de paști și că ești, probabil, foarte ocupat, cu toți preoții afaceriști care-și pregătesc buzunarele pentru pomenile financiare, sper, totuși, să te prind în toane bune. Se spun și se scriu multe despre Tine, toți evreii ăia care se cred speciali numindu-te D-zeul lor propriu au făcut din tine un misogin războinic egoist, dar eu știu că nu-i așa, Iisus a propovăduit dragostea și cred că anume El te-a înțeles cel mai bine. Ambii știm că există doar 2 tipuri de propovăduire fundamentale: 1. Să-i pregătești pentru viață, 2. Să-i pregătești pentru moarte. Și-n timp ce ignoranții îi pregătesc pentru moarte, eu rămân să-i pregătesc pentru viață, asta-i ce-am învățat eu de la Iisus.

Aveam îndoieli cândva, dar după ce s-a adeverit gluma cu *când o să ningă de paște* îndoielile mele s-au epuizat definitiv.  Știi și singur că n-am fost prieten cu bisericile și chipurile cioplite, dar întotdeauna am crezut în Tine, cu tot osul și toată carnea mea, și chiar le spuneam tuturor că dacă argumentele între a crede și a nu crede sunt aceleași, nu văd de ce să nu cred, așa că în lumea asta nebună am fost și rămân ostașul tău fidel.

Dar … Doamne de ce m-ai făcut Artist? Știu că există, dincolo de miile de aberații, doar 2 tipuri de artă, cea care duce spre lumină și cea care duce spre întuneric, iar Tu mi-ai dat, fără să-ți cer, enorma cruce a artistului care tinde spre lumină, ș-acum vreau să te-ntreb: de ce? Am aproape 30 și sufletul meu n-a cunoscut zavistie, n-am păstrat ură, n-am furat și n-am înjosit pe nimeni. E adevărat că am păcătuit cu femei, în gând și-n voce, am înșelat ș-am pizmuit la despărțire, dar oare nu asta vine la pachet cu osânda de a fi artist?

Și poate sună prea mare cuvântul ARTIST, mi-ar fi plăcut să nu-l aud și să nu-l folosesc deloc, dar nu pot s-o fac, și Tu (iartă-mă că te tutuiesc atâta, dar mi-ai spus odată că putem fi prieteni și-mi permit acum s-o fac) știi mai bine de ce.

În copilărie m-ai făcut să citesc sute de cărți pe care nu le țin minte acum, nu-mi amintesc nici una din toate cărțile alea și de fiecare dată când deschid  o carte o citesc ca și prima oară, deși întâlnesc acolo semne lăsate tot de mine și-nțeleg c-am mai citit-o cândva. Mi-ai luat memoria și mi-ai dat în loc grăuntele ăsta de nebunie care-mi mănâncă nopțile d-atâția ani. M-ai făcut să scriu mii de poezii știind că nu mă voi putea hrăni cu ele. Doamne am obosit să mănânc numai cartofi!

Ce rost au toate? Mi-ai dat mintea și vocea care ar putea reprezenta o generație și m-ai făcut să zac într-o cameră fără cabină de duș în inima ghettoului, înconjurat de oameni frustrați în tristețea lor mascată, unde cea mai mare distracție a bărbaților e beția de vineri seara și vânătălie de sâmbătă dimineața, iar a femeilor e să gătească într-o bucătărie comună plină de gândaci puturoși. Iar acum și timpul acesta și știi că-mi zgâlțâie nervii toată umezeala asta. Mi-ai trimis idei revoluționare și s-au ciocnit de nepăsarea concetățenilor care nu știu decât să-mi ofenseze inteligența cu mesaje atât de proaste și neinspirate ca *nu te jelui*, *ești un frustrat* …ș-altele , încât trebuie zilnic să lupt cu sinele-mi și printre lacrimi să mai încerc, să le mai strig odată, ca acel profet împroșcat cu pietre la poarta castelului: (în cazul meu nu-s pietre, sunt cuvinte și ele dor mai tare) că toate-s în van dacă nu sunt făcute pentru lumină și în numele ei și dacă sufletele nu se trag spre cer atunci pierzanie-i tot și năprasnice-s toate!

Știi foarte bine că de fiecare dată când urcam în scenă o făceam ca pentru ultima oară, nu mi-e frică să mor și știi c-aș face-o oricând, trăiesc pentru familia mea și pentru Tine, nu vreau să-i dezamăgesc nici pe ei și nici pe Tine, mai ales după ce m-ai salvat de atâtea ori și mi-ai dat viața (cel mai important dar). Îți mulțumesc, chiar, mulțumesc că m-ai scos din ghearele morții de atâtea ori, dar oare asta-i viața care ți-am cerut-o? Fiind epileptic și-ntâlnind moartea-n față d-atâtea ori, ții minte data aia când chiar am murit pe aproape un minut, mi-ai oprit și inimă și tot, eram deja rece, de ce m-ai întors înapoi? Ai un scop care-i peste capacitatea creierului meu de-al mesteca, știu asta, dar totuși, de ce? Nu-ți cer (frumos e că-n limba mea cer înseamnă și cer) nimic, asta nici nu sună a rugă, nu-ți cer pentru că toți o fac, eu te rog doar să-mi arăți calea, să-mi trimiți un semn, mi-ai trimis multe și unele le-am ratat, știu și asta, dar nu te opri, nu mă lăsa, ai vrut să fiu mintea unei generații ș-acum te joci cu mine trimițându-mi doar invalizi spiritual care să-mi arunce printre dinți c-aș fi un vanitos (nici nu știu ce-i asta) și să-mi tremure temeliile credinței mele. Dar eu nu voi ceda. Am depășit atâtea dubii nu ca s-ajung să cedez acum.

Știi, văd cum ideile mele îi hrănesc pe alții, le cumpără case și mașini, iar eu flămânzesc uneori câteva zile și mi-i rușine să cer, întotdeauna mi-a fost. Nu sunt un materialist, știi asta, nu m-au ținut banii (că dacă mă țineau banii, azi eram să câștig câteva zeci de mii spunând minciuni și promovând bezna, dar nu) și de aia n-am rămas să-mi vând sufletul pentru ei, dar uneori când foamea și setea mă junghie și-mi imaginez c-aș vrea un urmaș, mă gândesc că poate e-n zadar tot chinul și n-are nevoie nimeni de toate aceste dureri și suferințe. Nu, nu mă gândesc că n-ai fi deloc, mă gândesc doar că ești prea ocupat cu toți acești nebuni nebărbieriți care-ți urlă numele-n van (pe ei văd că-i iubești și-i nedrept, dacă e să mă-ntrebi pe mine).

Nu faimă-ți cer, dar de ce m-ai făcut liderul uneia dintre cele mai curioase trupe rock, o trupă care s-ar compara cu oricare altă trupă de pe coperțile revistelor internaționale, și nu-mi dai posibilitatea să-mi achit repetițiile? Ne-am despărțit de zeci de ori și tu ne-ai reunit, de ce? Vrei să creăm, foarte bine, dar eu n-am bani să-mi achit repetițiile, știi asta? Nici toboșarul n-are. Mi-ai dat șansa să lucrez cu-n basist ș-un chitarist genii ș-ai băgat în mințile lor atâtea dubii, de ce?

De ce ai vrut să fac rap și ți-am dedicat rime cum nu s-au mai scris aici și-mi aduci la concerte o duzină din care unul dacă percepe ceva?

De ce mi-ai dat cuvinte pentru atâtea poezii într-o lume în care nu le citesc nici prietenii mei? Într-o lume în care mă bat pe spate și mă uită poeți ce niciodată nu m-au citit. Pentru cine toate astea? Vor salva suflete? Ale cui? Ale acestor marionete care vânează prize-n cafenele și-și folosesc degetul mare mai des decât mintea? Ale popândăilor care visează cum calcă capurile prietenilor pentru câteva hârtii în plic? Ale femeilor care nu mai știu cum e să fii femeie? Ok. Fie. Accept. Dar pe-al meu cine-l va salva?

Mă ții nopțile treaz, mă arunci dintr-un val într-altul, mă chinui, mă faci să plâng aiurea, îmi sugrumi inima, mi-ai îmbolnăvit tatăl și mi-l orbești acum (știu că nu-și va vedea nepoții niciodată), mi-ai dus mama atât de departe încât i-am uitat fața, mi-ai aruncat frații în vâltoarea vieții cotidiene îndepărtându-ne, mi-ai umplut de vicii toți prietenii, mi-ai ucis calul în clipele când eram cât pe ce să-l călăresc, acum îmi spui lucruri cu 10 pași înaintea tuturor, ca într-un final să-i faci pe toți să râdă de mine ca de un clovn la pensie, iar mai apoi, când alții spun cuvintele mele, îi faci să se ridice-s slăvi și vanitoși să-mi scuipe ceafa. De ce? Îmi verifici răbdarea? Ura? Egoul? Visele letale? O, Doamne, mai bine m-ai fi biciuit, știi de câte ori vreau să-ți arunc în față crucea asta și să mă fac unu din șurupul util mecanismului menit să stoarcă suflete și-n sclavia asta să fiu și eu fericit în rând cu ceilalți? Știi, știu că știi.

Mă știu toți câinii și copacii, dar nu asta mă hrănește. Mi-ai dat harul actoriei într-o țară în care nu-i nevoie de el, de ce atâta sarcasm? Uneori mă gândesc c-ai ales Moldova cu un țel anume, dar am 30 și am lăsat în spate munți care trebuiau deja să mă hrănească din minereurile lor și pe mine și sufletele celorlalți și tot ce văd e râpa care-mi reflectă fața zbuciumată și câțiva care-mi întind mâinile, dar nu și inima. Oare asta-i tot? N-am înțeles ceva? Unde am greșit? PR & marketing, aici, da?

Artiștii și oamenii de știință înving timpul și tot ce stă în lumea asta e creația minții lor, tu i-ai creat după chipul și asemănarea ta și ei au creat lumea, dar lumea n-a avut niciodată nevoie de ei cât erau vii. Oare nu-i nostim și cinic faptul că-n suferință se nasc sfinții? Eu m-am plictisit să sufăr, d-aia și-ți scriu această scrisoare deschisă, Doamne.

Mă uit cum toți mârlanii, ipocriții, popii dubioși, curvele și cretinii huzuresc, iar eu nu-mi pot plăti facturile pentru că nu mă pot ține la un serviciu care-mi mănâncă sufletul obligându-mă să mă mint în numele hârtiei care-i ochiul diavolului. Amuzant nu? Tot diavolul  câștigă pentru că fericirea poate fi cumpărată cu bani. Banii învârt lumea. Chiar și pentru a-ți sluji ție am nevoie de ei. Să plătesc repetițiile, tiparul, filmele pe care vreau să le fac, facturile, echipa, și pur și simplu să nu mor de foame dat afară din casă, pentru toate astea e nevoie de bani, Prietene. Dar sufletul meu, care ți-l datorez d-altfel, vrea să te slujească pe tine, cu ce mă poți tu plăti? 2 autografe pentru niște puștani beți ș-o bere caldă? Asta-i tot? Și cretinilor le dai jacuzzi și penthouse? Sau ei muncesc pentru diavol, că diavolul întotdeauna a fost mai darnic? M-am întâlnit cu el și propunerea lui e mult mai avantajoasă, am promis să nu-ți spun asta, dar o vei afla oricum. Ce-mi propune diavolul e să nu mor de foame, chiar să huzuresc nițel, doar pentru o fărâmă de suflet, dar o fărâmă înseamnă tot, pentru că odată atins de negreață putrezește, asta se-ntâmplă cu sufletele ș-asta tot de la Iisus o știu. L-am ținut 30 ani alb ca să-l spurc acum? Și ispita-i așa mare. Tentația asta mă zvârcolește-n pat nopțile și mă-mbată crâncen uneori. Uneori mă sparg așa tare încât simt că-mi curg blocurile-n cap, numai să nu mă gândesc la asta, dar dulcea voce a diavolului (care atât de feminin) mă ademenește des. Și-ncă mă țin brav, să știi asta. Dar …

E atât de greu să rezist. În fiecare zi, în fiecare noapte. Atâta suferință duc pe umerii mei și nici măcar n-am cui să-i spun asta. Am destule păcate și mi le asum, dacă va fi să ne vedem voi îndura tot ce mi-ai pregătit, dar nu mă lăsa să putrezesc aici dacă tot mi-ai dat sufletul ăsta bolnav de toate durerile lumii. Ajută-mă să termin ce-am început și dă-mi un semn că încă-mi ești aproape. Am început să scriu scenariile alea și m-ai blocat, deblochează-mă. Dă-mi oameni care te cunosc, împreună e mai ușor. Nu-ți cer nimic, doar arăta-mi unde-s și merg singur să-i iau. Sper să citești asta. Ajută-mă Tată, sunt un fiu rătăcit, un fiu risipitor, un fiu ce din orgoliu n-a spus că te iubește, deși o simți cu siguranță. Ajută-mă, nu mă lăsa să mor între sutele de manuscrise și cu grăuntele acesta de talent în piept, că nu vreau să-mi aștept moartea ca după ea să poată alții să-și facă viețile pe rășina și putregaiul meu. Vreau să trăiesc și eu puțin.

Al tău pe vecie S.F.T.

Pace.

P.S: mulțumesc pentru înțelepciunea pe care mi-ai dat-o (nu degeaba mă iubesc copii, animalele și natura), dacă trăiam în pădure m-aș fi hrănit doar cu ea, dar în metropolă e nevoie să fii șmecher și tocmai asta-mi lispește. de fapt o am, tot de la tine, dacă vrei să fiu șmecher ca un limbut ce distribuie șarade și se hrănește pe ele, să-mi spui, poate eu n-am înțeles ceva. sunt ca un lan de porumb, aștept semne. fiul tău.

Standard

o asociație obștească

în viața unui ronin ( nu vă mai explic ce înseamnă termenul ăsta pentru că sper să am treabă cu oameni care, cel puțin, îl pot întreba pe taica google care-i treaba, tot ce pot spune e că n-are o iotă cu filmele alea americane pe care le-ați văzut) vine un moment când i se propune să adere la un clan.

greșeala tinereții este că ni se pare că suntem buricul pământului și că revoluțiile încep de la noi, că vom putea singuri schimba sistemul și că numele nostru va străluci pe tabla de onoare fără ajutorul nimănui și asta-i partea funny a tinereții. tânărul crede, în rebeliunea lui inutilă și falsa idee de libertate, că poate rupe lumea ca pe un păpușoi, dar adevărul e un pic altul. în tinerețe eram și eu așa, dar mi-a trecut verva aia și moftul fiului risipitor care speră să-și croiască un loc fără ajutorul tatălui, sau taților. tot ce pot spune acum e că singuri nu veți face nimic și cât mai repede veți înțelege asta cu atât mai ușor vă va fi să vă găsiți echipa, clanul, clubul, secta, partidul, gruparea, etc. și să vă faceți loc în lumea asta plină de maneliști mercantili și genii rătăciți.

mi s-a propus anul ăsta să fac parte, într-un fel simplu, din Asociația Obștească *Ștefan cel Mare și Sfânt* și eu am zis: dă să-ncercăm! am zis că mi-ar plăcea să mă ocup de tot ce ține de artă, cultură, comunicare și să n-am treabă cu politicul. de multe ori eram foarte aproape de a fi implicat în bazaconii politice, dar fiind genul de bărbați în capul cărora nu poți implanta idei străine, au renunțat. bine, mai fac parte, într-un fel, din alte câteva echipe ca *răp răppănos*, *Labba Trissta* și *#horrorsquad*, dar asta-i așa, ca o petrecere utilă a timpului. (apropo n-am cedat gândului de a face să răsune numele țării prin muzica pe care o practic și despre care se va mai vorbi)  asociația asta cu ștefan e un pic altceva și are și alte priorități și valori, poate chiar pe alocuri diferite de celelalte momente în care sunt văzut. fiind o persoană diversă și multilaterală nu văd o problemă în asta. apropo fără verticalitate ești sortit să mergi ghebos.

ce înseamnă totuși această Asociația Obștească *Ștefan cel Mare și Sfânt*? e un grup de oameni din diverse sfere, cercuri, de diverse vârste și sexe care au câteva idei comune și unele valori în care se regăsesc. iarăși comune. poate sunt unele momente în care nu-s chiar suta procente pe felie, dar în mare mi se par ok ideile și aspirațiile acestor oameni și de aia m-am gândit, după o vreme, să ader, cel puțin de probă, la această asociație obștească. e fără fanatism și poziții radicale, fără argou unionist și pancarte inutile, fără mofturi de pletoși deghizați și mârlăneală ipocrită.  nu vă spun numele celor care fac parte că nu-i asta cel mai important. îi puteți găsi pe pagina de facebook, dacă vă interesează prea mult.  adică Ştefan cel Mare şi Sfânt – Asociație Obşteascã.

am zis să merg și să văd cu ce se ocupă și pentru început am nimerit într-un proiect pe care-l fac deja de ceva vreme cei de la asociație și anume duc tablouri stilizate cu Ștefan la tot felul de oameni din diverse domenii, fie vorba de teatru, film, politică, diplomație, șefi de uzine, polițiști, vameși, oameni de cultură, popi, deputați, sportivi de performanță, veterani, etc. oricine împarte aceleași gânduri, indiferent de mâncarea pe care o place și culoarea hainelor pe care le poartă. am fost și eu la directorul teatrului Licurici și la veteranii de pe Nistru (dealtfel tare de treabă bărbați acești veterani). ideea e că dacă tot trebuie să atârni un portret pe perete, de ce să nu fie Ștefan? care ne reprezintă mai mult decît fețele tuturor președinților pe care i-am avut. plus ăsta ultimul care nu-i prea fotogenic.

apropo, până una alta vreau să vă spun că pe 4 aprilie se face un eveniment marca asociația obștească asta cu genericul *100 întrebări despre Ștefan cel Mare*. aici e evenimentul (dacă am dat copy-paste corect: https://www.facebook.com/events/1234924736626517/ .

totuși de ce un om ca mine, care vorbește atâta despre libertate și care a părăsit un loc de muncă cu un potențial atât de mare, vine acum cu o postare pe blog care aduce a publicitate, vă întrebați unii din voi, oare s-a vândut și ăsta? nu prea pot spune că m-am vândut pentru că nu-mi plătesc nimic. dar nici voluntariat nu fac. atunci cum, se vor întreba unii și eu vin să vă pun punctele pe I, căci am fost, și-mi place să cred că rămân, un om sincer.

deci m-am gândit să intru în acest club (dacă-i pot spune așa) dintr-un motiv foarte simplu și anume Viitorul. viitorul nu doar al meu, dar și al acestei țări. nu ezit să spun că mai sper într-o posibilă reînviere a acestui stat, fie peste 10, fie peste 100 ani. îmi doresc mai repede, dar … . pentru a fi auzit trebuie și pentru a transmite ceea ce chiar mă deranjează și știu că o pot spune am nevoie de ajutorul altor oameni. nu mai am nici aspirațiile și nici ideile tânărului care poate să se mulțumească cu 500 vizualizări pe pagina de youtube, când toate prostiile devin virale și lumea într-o nebunie le înghite. având alături omeni pereți e mai ușor să ataci prostia. ori necunoașterea e buba acestei națiuni. chiar și despre Ștefan, dacă e să fim serioși, nu se prea știe mare treabă, decât că la monumentul lui ne vedem la prima întâlnire. și asta, prieteni, e prea puțin.

apar ca ciupercile tot tipul de ONG-uri finanțate de ruși, români, americani, europeni și prima întrebare a fost cine dă banii, m-am calmat să știu că banii sunt tot din moldova. asta-i bine, înseamnă că nu trebuie să fac meandrele cuiva care vine cu interesele lui aici. că e penal să credeți că nu sunt și niște cheltuieli. sunt câțiva afaceriști care cred și ei în ceea ce, într-un fel, cred și eu, doar că ei au un pic mai mult succes în ceea ce fac.  atâta tot.

îmi place să comunic și să cunosc oameni culți și interesanți. oameni de succes și oameni de încredere. apropo nu știu dacă v-a spus cineva, dar moldova are o mare problemă tocmai la acest capitol, adică oameni de încredere. oameni pe umărul cărora poți să te sprijini. oameni cu care poți face afaceri fără să te temi că până spre dimineață va schimba regulele jocului. văzând metoda de selecție a persoanelor care intră în apropierea asociației tind să cred, sper mai bine zis, că vor fi evitate categoric chipurile care nu cresc încrederea și oamenii care caută să profite de pe urma acestui, deocamdată, mic grup de cetățeni care-și doresc binele țării cetățenii cărora sunt. încă un lucru ok e că nu se ține cont de limba vorbită, fără restricții și fanatism. respectăm și vorbim româna, dar asta nu înseamnă că dăm cu piciorul în celelalte minorități. și asta mie mi se pare sănătos și ok. mai ales că am văzut moldoveni mai ruși decât rușii moldoveni. mă refer aici la viziuni.

am ajuns să cunosc oameni pe care-i vedeam doar la televizor și arareori pe la petreci vip și trebuie să recunosc că uni chiar m-au surprins plăcut, fiind chiar niște neni de treabă și dând dovadă de curaj și cinste în niște momente în care, eu chiar pândeam și așteptam s-o dea în gard. dar nu.

un bărbat trebuie să poată alege până va fi și el ales. femeile aleg bărbații, restul alegerilor le fac ei. în general viața constă din alegeri, unele greșite, altele nu. alegerile pe care le faci te duc, sau nu te duc, unde-ți dorești. un bărbat trebuie să aibă un țel bine definit și să-și urmeze calea spre acel țel ținând cont de alegerile pe care le face. am ajuns la vârsta la care trebuie să aleg: merg singur și sper să am noroc, sau mă aliniez unor inși care merg în aceeași direcție. eu sper că am făcut alegera corectă. dacă voi simți ceva putred în toate astea nu voi ezita să vă anunț, fiți pe pace. apropo de pace …

pace.

Standard

de ziua teatrului, într-un fel

n-am jucat de ceva vreme în teatru și merg destul de rar la spectacole, dar dragostea pe care o simt pentru acest subiect nu s-a stins niciodată în inima mea. încă mai sper la o revenire indubitabilă. am avut multe pe capul meu din pricina lui și după ce am mai băgat și  câteva texte pe blogul ăsta, destul de critice, am fost scos din ecuația teatrală definitiv. dar, totuși, hai să vorbim un pic despre teatru.

o problemă, care rămâne veșnică, e faptul că lumea nu prea merge la teatru. o să vă spun  altă latură a problemei, dacă-mi dați voie.

viața unui actor începe la amtap, mă refer la generația nouă, nu la balaurii care au terminat școli la ruși, deși prin exemplu celor de aici se va vedea și fața celor care au terminat acolo,  era mai complicat cu literatura în română și profii erau mai buni, dar în sufletul tînărului actor trăia același mic ignorant și snob. omu-i om indiferent de culoarea pereților din camera lui.

teatru începe de la oameni, actori și regizori, dar mai ales de la actori. teatru = actori + spectatori. cel puțin așa văd eu lucrurile și n-ar trebui neapărat să fiți de aceeași părere. bine nu intru pe felia vechilor că n-am dormit cu ei pe o plapumă, dar despre generația tânără o să vă zic vreo două. cineva m-a întrebat odată de ce ăștia de la actorie sunt așa de aroganți și când îi vezi fumând afară dau impresia că ar avea câte 15-20 medalii și premii acasă pentru cele mai bune roluri din istoria acestei meserii. de regulă sunt anul 1 și 2 cei care-ți par cei mai grei. cuvântul *par* e cheia a tot, anticipez puțin pentru cine n-are răbdare.

eu am terminat în 2011 și (puteți să credeți ce vreți voi despre mine dar am jucat în academie mai mult decât și-au dorit chiar și profii mei) azi mă amuză îngrozitor studenții la academie și fețele lor pline de siguranță și deșteptăciune, asta într-o țară în care, după finisarea studiilor, îi așteaptă figurație în teatre și un rol la 4 ani într-un scurtmetraj prost. ei bine, la asta o să revin mai târziu, spuneam că vreau să vă explic de ce nu se fac spectacole cool la care să vrea omul să revină.

un artist trebuie să aibă idealuri, fără asta-i mort. (asta n-o deprind la școală, din păcate) e ok să tragi minore în wc la cămin și să bei cu cana din căldare, e ok să mai încerci una-alta și să te distrezi, dar nu trebuie să uiți niciodată că tu (actorul) trebuie să fii un exemplu de urmat pentru cei care vor veni să te vadă în scenă. omul azi vine pentru clădire, dar ar trebui să vină pentru om. m-a întrebat cineva dacă este un actor, azi, la care aș vrea să merg să-l văd în toate spectacolele și i-am zis NU. deși am colegi buni care lucrează prin teatre, dar sincer să fiu cu mine, cele mai bune performanțe ale lor erau la academie, cum și ale altor tineri care-și fac marile roluri în amtap și mor după.

cel mai dur adevăr este faptul că ei nu-și cunosc și nu-și testează limitele, ori teatrul azi plictisește îngrozitor și de aia lumea nu vrea să meargă, prieteni. omul dă 60-120 (biletul la un film) și adoarme la jumătate de spectacol pe umărul iubitei și știți de ce? pentru că actorii fac ce pot ei mai bine, adică nimic. teatrul azi ar trebui să fie sânge-spermă-lacrimi, toate mizanscenele alea furate și textele alea spuse cu ochii morți și mâinile fluturând aiurea, nu mai prind cum prindeau odată. vă liniștesc și vă spun că nu e doar în md așa.

vă dau un exemplu banal de simplu: în lume se scriu și s-au scris piese cu tona și la examenele de actorie sunt aceleași piese în care am jucat și eu și bunelul meu, de ce?, pentru că nimeni nu caută și nu citește texte noi și asta vorbește, prieteni, despre lenea celui la care ar trebui să vreau să merg să-l văd jucând.

să nu iasă că o fac pe înțeleptul vă spun că aveam și eu grave probleme cu dicția și dansul, eram un puști leneș ca toată lumea, dar am fost salvat de motorașul pe care-l am în stomac de la natură și de aia avusem chiar și o ceartă cu cineva în care spuneam că greșeala teatrului în md e că la amtap îi iau pe cam toți care vin și profii înceacră să-i facă egali, ceea ce e o crimă. e nevoie de prea multă înțelepciune pentru a recunoaște un geniu și moldovenii n-au decât zaviste și alte alea, așa că dacă chiar apare un om prea interesant la amtap, sistemul va face tot ce-i stă în puteri să-l aducă *cu picioarele pe pământ*, iar dacă nu va reuși atunci să știți că teatrele nu-l vor lua.

sunt oameni născuți să facă actorie și oameni care muncesc mult. eu cred  că rahatul cu 1% talent și 99% muncă (varianta sovietică) e o un fleac. teatru e muncă de echipă prieteni, dar echipă asta încă nu înseamnă că o dăm toți pe același vibe, echipă (așa văd eu treaba) e atunci când strălucesc doi și restul îi ajută să strălucească mai tare și așa ajung să stea și ei în razele luminii. cât nu și-ar dori copii care vin la actorie să fie și ei cineva și să se laude că sunt mari artiști și blabla statistica arată că dintr-un curs de 20 (din care 60% fete, că ele vin mai des) cu adevărat curioși sunt cam 5-7 și chiar strălucesc 2-4 oameni. restul doar îi încurcă și distrug pe cei 2-4 să ajungă cap de afiș. aici e buba. omul trebuie să caute afișul, nu clădirea.

am văzut așa mulți artiști care-mi vorbeau cu atâta aroganță despre rolurile jucate și-și tot aruncau fularul peste umăr și-și fumau țigara în colțul gurii, niște mici clinț istvuzi și jăims dini, care aveau 3 roluri la activ și câteva tone de stereotipuri atașate deja, că mă apuca mila și când deschideam gura să-i spun că era penibil, ajungeam să fiu numit frustrat și gelos. că e nevoie de mult înțelepciune (iar cuvântul ăsta) pentru a asculta, înțelege, răbda, transforma în util critica.

bine, aș putea să vă vorbesc la infinit despre asta, dar nu mai contează deja. ar ieși că aruncăm pietre prin grădini și că ne dăm mari unii cu alții. eu am câțiva ani de când cam evit lumea teatrală și nu prea apar în cercurile lor, uneori mii dor și aș vrea să … dar după așa texte n-am nici o șansă.

pace și felicitări oamenilor care iubesc meseria asta.

p.s: DĂ-LE CALITATE ȘI EI OR SĂ TE CAUTE

Standard