Like & Klass

am fost în românia, lacapitală, zilele astea și am avut o discuție curioasă cu niște prieteni acolo despre teoria like-urilor, o temă la care mă gândisem și eu doar că nu mă prea concentrasem. deci, dacă ați observat, cu siguranță ați făcut asta doar că n-o veți recunoaște, puneți *vă place* 80% la căcaturi clișeu și la chestii neimportante pe care le postați și voi când aveți nevoie de a vă hrăni micul orgolios cu un like. vă dau un exemplu, să fie mai clar ce zic io aici.

toți spun: ce căcat e și cu selfie ăsta! asta în timp ce toți au cel puțin un selfie în colecție și dacă vor să adune niște *îmi place* bagă unul pentru a fi și el parte a masei, pentru că nu e o plăcere mai mare de a fi parte a turmei, a echipei, a ceva ce ne unește, la o adică. aici lucrează și chestia cu protestele și *hai și tu cu noi*. efectul turmei funcționează la toți, doar în proporții diferite, indiferent de IQ-ul vostru, deși ne place să arătăm cu degetul la *botu ăla de rață*, mai devreme sau mai târziu, mai în glumă mai în serios, o să bagi și tu una cu *botu ăla de rață* sau ceva foarte asemănător.

dacă vei posta o chestie de cultură, ceva ce ține de munca ta, un premiu, o fericire, un cântec pe care l-ai făcut tu, un video cu reușitele tale, vreun performance făcut cu sudoarea ta și nu ești vro vedetă pop răspândită ca pliantele electorale la o săptămână până la alegeri, n-o să prea ai parte de mare atenție din partea publicului, stai chill. omul susține ce susțin alții, sau ce ar putea și el să facă, pentru a nu-și simți vădit mediocritatea, că în subconștientul nostru trăiește o ființp plină de frustrare, pe care vrei s-o ascunzi dar tot iese naiba la iveală.

de exemplu toți vor da like vara la poze cu marea, toamna la poze cu frunze, iarna la poze cu zăpadă și primăvara la poze cu copaci înfloriți, deși toată lumea știe că-i o banalitate nostimă. sau toți vor fi de partea ta dacă te bagi cu a 28485-a postare despre un politician sau accident care a fost postat până la tine de 475894, doar îi schimbi două cuvinte, așa vor vedea că ai și tu o poziție.

să ai o poziție și să fii original, mai mare căcat n-am auzit în sec. XXI, bazariu. cunosc oameni într-adevăr originali și foarte buni în ceea ce fac despre care nu știe nimeni dintre voi, știți de ce? pentru că chiar sunt originali! nu fac postarea asta pentru a supăra pe cineva, doar pentru a vă face să vedeți o latură a absurdului cotidian în care v-ați prins, prieteni. o fac pentru că țin la voi, dar mai mai mult la mine.

ce-ar fi să facem un experiment? să generăm doar content original pe rețea pentru o zi? fără selfie, poze cu noi în toate pozițiile lumii, dar doar info despre prieteni artiști, piese autohtone, lucrări cu artiști vii și din zonă, info despre copii străini (nu doar ai tăi de când ești tu mamă) etc, a? curios cum ar arăta lenta pentru ziua aia.

pace.

 

Reclame
Standard

îngropat sau ars / în pământ sau în aer?

pe 15 februarie, la 5 zile de la ziua sa de naștere, tata a murit. avea fix 60. mama s-a ocupat în mare parte de pregătiri, chestii, obiceiuri, tradiții, ștergare, babe, mâncare, căcaturi, plastic, popi, mașină, gropari, alcool, rude, prieteni și nu prea, certuri, etc. am fost și noi, băieții, prezenți, am ajutat cum am putut, am mai plâns și m-am stresat pentru că l-am respectat enorm și cam așa. toate trec și viața trece. tot tacâmul ne-a costat cam 16.000 lei. + încă cheltuieli de protocol care au mai urmat.

asta cu o cruce de metal vopsită aiurea, cu un sicriu de plastic & DăVăPă și scândurică de tot căcatul de la ăștia cu ritualinâie uslughi (ritus), așa de mult m-au enervat florile alea de plastic și coronițele alea kitsch că la cât de enervat eram a fost nițel scântei și putea să iasă cu scandal, dar fie, din respect pentru tata și biserica în care propăvăduia Maxim Melinti, am zis s-o tai. o viață muncește omul pentru nimic. scârbă și silă.

după ce s-a rezolvat tot calvarul ăsta și am ogoit spiritele ne-am pus la un pahar de vin cu mama și am vorbit și noi omenește.

pentru prima oară am vorbit despre incinerare, crematoriu și cum ar fi să ne ardă și am ajuns cu mama la aceeași concluzie: vrem să fim arși și aruncați în aer, iar cei care chiar vor să ne pomenească n-au decât de ziua noastră să facă o mică sărbătoare, fără paște fericit și pomene și toată beția de după și datoriile de până. vin prietenii sau cine e, bea ceva, te pomenește, îți face ziua, dacă vrea ia un cadou, se poartă cu fotografia ta și vorbește de parcă ai fi viu și gata, super și util. fără prostiile alea pline de patos care aduc câștig bisericilor ca paștele și pomene și cine are mai scumpă fusta & rochia și machiajul.

se zvonește că în md ar putea să apară un crematoriu, asta se vrea, chiar se cere, că doina o fi el mare și aducător de bani și că jumătate din țara asta e un cimitir enorm, dar dincolo de toate astea de ce să n-avem alegerea, mi se pare corect, nu? dacă unu vrea să fie îngropat treaba lui, eu vreau să fiu ars și asta vreau să fie treaba mea. acum aflu că ortodoxșii cu biserica și preafericitul nu vor așa ceva, că vezi tu e împotriva nu știu cărui Isus și Domn și alte alea. am observat că primii care vor să ne țină în evul mediu și ne opresc sunt tocmai bisericile și preoții, bărbații ăștia în sutane fac tot ce le stă în puteri să oprească evoluția, orice mijloc, chiar și cel mai josnic, e perfect pentru ei.

n-ar fi mai ok să dau odată un ban, să fiu ars pentru că așa vrea mușchiul meu, să fiu aruncat sau păstrat în cutiuță și să mă pomenească lumea de ziua mea cuminte și cu voie bună? decât să fie obligat, să se adune de sărbători gen paște, să se certe la un pahar, cine a făcut mai mult și cine mai puțin, să nu-i ticnească mortului niciodată în lumea de dincolo odihna. și la urma urmei ce are sufletul și viața mea după moarte, dacă chiar există una, cu îngropatul și crucea? că gen când văd crucea își amintesc de mine instantaneu și altfel nicicum? sau că e un loc unde știe că poate merge și eu sunt acolo? căcat. omul e viu cât îl vorbesc alți oameni, atât. sunt și vii care-s mai morți decât morții.

tata, apropo, tot avrut să fie ars. numai că în țara asta orice nu-i cum vor ei e o crimă.

personal nu văd un păcat în asta. tot ce ține de momentul după ce cineva moare e curată afacere, acte, mașină, angajați, morgă, cumpără aia aia aia aia, toate se transformă în afacere și dacă și incinerarea e o afacere păi fie, nu-mi prea pasă ce fac cu trupul meu, tot ce-mi doresc e să nu ocup loc aiurea și să fie voia mea măcar odată în viață. or …

voi ce părere aveți despre asta, prieteni?

pace.

Standard

artistul și revoluția

pentru început vreau să vă povestesc o pildă. nu știu numele autorului și ar dura să-l găsesc, așa că mă mulțumesc cu relatarea ei cum mi-o amintesc și am înțeles-o:

în vârfului unui munte era o cabană. stătea cocoțată pe muchia celui mai frumos vârf înconjurată de păduri de conifere și cu o priveliște de-ți tăia respirația. aer curat, păsări care-ți ciripesc cântece de dragoste și soarele care-ți umple fiecare por și crăpătură de liniște și fericire. cabana avea 2 nivele și era echipată cu tot ce-și poate dori un om. terasă, bazin, sală sport, bibliotecă, dormitoare, etc. unica chestie care te nedumerea era gardul enorm de jur-împrejur amintindu-ți de un castel medieval construit pe muchia unui munte. în cabană trăia un om. omul era înalt, puternic și plin de vigoare. era păzit de câteva zeci de mercenari înarmați până-n dinți și antrenați să atace la cel mai mic semn. fiecare dintre acești mercenari era gata să moară pentru stăpânul său oricând i se cerea. omul putea să-și permită orice moft care îi era îndeplinit în câteva clipe. când spun *orice moft* mă refer la absolut orice i-ar putea trece prin cap spectatorului neavizat. și totuși o stranie tristețe și plictiseală se citea pe chipul acelui mare om care trăia în vârful muntelui. omul nu obișnuia să vorbească mult, era strict și avea câțiva valeți care-i îndeplineau toate cerințele, făcându-și mici notițe. într-o bună zi ajunse la el o tipă (cum povestea e dintr-un film și e întotdeauna o femeiela mijloc din pricina ei se vor petrece acțiuni ce vor duce la detronarea lui, dar cum pentru povestea noastră ea nu are un rol prea important o trecem cu vederea). femeia asta îi spune că i se citește o teamă ascunsă în ochi și mișcări și-l întreabă de ce se teme el care are atâta putere că rar cine i-ar putea ține piept, iar răspunsul lui e unul care mi s-a memorat pentru o viață întreagă, bărbatul i-a spus cam așa (nu-mi amintesc chiar cuvânt în cuvânt, dar voi păstra intactă ideea):

eram tânăr și plin de puteri, eram cel mai bun luptător din câți erau prin preajmă, i-am învins pe toți care-mi stăteau în cale, i-am bătut pe toți maeștrii din școlile pe care le întâlnisem. apoi mi s-a spus că în vârful muntelui, în cabană, trăiește un războinic mult mai aprig și mai puternic decât mine, plin de ambiție și nerv am pornit să escaladez singur muntele. am ajuns, cu greu, până la cabană. aici am descoperit-o păzită bine, dar asta nu m-a oprit. i-am ucis pe rând toți paznicii, până am ajuns să mă întâlnesc cu marele maestru. era mai bătrân decât credeam și asta m-a dezamăgit puțin, dar când am primit prima lovitură am înțeles că aparențele înșeală. ne-am luptat aprig pe viață și pe moarte ore întregi până am căzut ambii fără putere. dar pentru că eram mai tânăr și mai aveam forță de o singură lovitură n-am pierdut timpul și am îndeplinit-o. bătrânul a căzut horcăind. mi-a zâmbit și mi-a spus, asta fiindu-i ultimele cuvinte, ceva ce mi se învârte de atunci în cap într-una. mi-a spus:

întotdeauna e cineva mai tânăr și mai puternic care vine să-ți ia locul. asta mi-au spus-o mie când am ajuns aici, asta ți-o spun acum când nu mai e nimic altceva de făcut. întotdeauna e cineva mai tânăr, mai puternic, mai motivat. și după tine vor veni. …

povestea se termină cu un tânăr familia căruia a fost ucisă de eroul nostru și în dorința lui de răzbunare tipul urcă până la cabană și-l omoară pe stăpân. finalul e cam banal și nu merită atenția, dar sper că ați prins ideea acestei pilde fără s-o mai explic. mie îmi place enorm povestea și cred că explică foarte bine ce se petrece în md ultimii ani.

setea de putere e un blestem. banii, puterea, forța omoară modestia, smerenia, umanul. oricât de puternic n-ar fi egoul și oricât de mult nu te-ai minți că n-ai să-i cazi în capcană, strălucirea aurului îi orbește pe toți. muntele, cabana, omul, lupta – toate sunt niște metafore pe care n-am să vi le descifrez pentru că-mi plac oamenii care gândesc. și știu că sunteți așa.

acum să revenim la oile noastre…

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

să zic că nu-s chiar deloc la curent cu ce se petrece în jurul meu ar fi neadevărat și total ignorant, or nu sunt chiar așa. mă poziționez în textul ăsta ca un artist pentru că mi se pare că am voie să spun asta despre mine, dar nu o fac în numele altor artiști, o fac dintr-o pornire subiectivă și pentru că mi se pare corect să am o poziție vizavi de ce se petrece, or suntem în clocot și apa fierbinte ne va opări pe toți într-un fel sau altul. asta dacă mămăliga va exploda.

am trecut ieri prin oraș. am trecut pe lângă proteste, apoi am mâncat un kebap și am fost în trecere pe la meciul dintre spania și rusia. am făcut o plimbare și m-am tot gândit: trebuie artistul sau nu să ia o poziție față de ce se petrece în jurul lui? cât am căutat în mintea mea am descoperit 4 tipuri de artiști:

1. iau o poziție fermă vizavi de un sistem (comunism, fascism, liberalism, etc) ca peste mulți ani, când sistemul o ia razna, să se trezească un boșorog care-și cere iertare că-n tinerețe abera. sau rămâne ferm pe poziția lui și dă interviuri acerbe ca la discuții cu prietenii la un ceai în vila lui de lângă mare să-și ceară scuze oricum.

2. ăia care mor până ca sistemul s-o ia razna și pe care criticii sau cititorii îi poziționează instantaneu și intolerant în anumite ceaune la foc slab. diverse grupuri găsesc în ei guru sau formatori de opinie, apoi descoperă alte date și se dezamăgesc și tot așa.

3. ăia care-și văd de treabă și nu se bagă în chestii gen putin-trump-kim/jong/un căcat, viva la lgbt și *noi tre să-i înțelegem pe oamenii de culoare că ei bieții*, blabla, ei își văd de arta lor nișată și zic mulțumesc de cât au.

și 4. care sar de la una la alta pentru că asta-i regula în arta contemporană și tre să faci orice ca să fii pe val și în pas cu vremea, până se rătăcesc singuri în declarații și poziții. că regulele jocului în arta contemporană o stabilesc un grup de snobi elitiști și în dependență de gusturile lor se schimbă și regulele partidei.

( toți sunt experți în relații până la primul treesome)

în toate 4 categorii sunt nume mari și sonore. erau alte vremuri, alte reguli, altă lume, vor sări moraliștii să-mi spună. nu prea. nu se prea schimbă mare treabă în mințile oamenilor, ne place să credem că da, dar dacă e să sapi înțelegi că chiar deloc.

am spus asa și o mai repet, dați-mi un lider de încredere și merg în iad după el, problema nu e în faptul că nu m-aș implica, e tocmai în faptul că nu-i cred pe nimeni din cei pe care mi-i trimiteți voi. și dacă tot veni vorba ce-i cu paranoia asta gen: hai să-l ucidem pe plahotniuc că el e balaurul, ei alo, e ușor a da vina pe cineva și a zbiera la poarta lui, dar oare într-adevăr e problema doar acolo?

dar când rutiera chișinău-orhei se răstoarnă la peresecina și după ce 15 oameni ajung grav răniți la spital afli că mașina nici n-a ieșit din garaj în seara aia, sau că poți fi împușcat în casa ta sau ograda ta ca după să afli că problema s-a mușamalizat și singur ai dat cu glontele în cap pentru că cel implicat era fiu de colonel sau de prin minister, sau când dodon toacă sute de mii de euro din banii noștri pe distracții, sau când un fatatic naționalist sare cu picioarele la niște negri care-și văd de toba lor, sau când șoferul de maxi-taxi iese să se pișe la stație și-i faci observație și el sare la bătaie și te dă afară din mașina lui (mașina lui bleadi nu transport public), sau când îți sparg casa și supărați că nu găsesc bani acolo îi dau foc, sau când îți bat fratele mai mic doar pentru că are părul de altă culoare sau cercel în ureche, sau când jurnalistele trec de la un post tv la altul și brusc devin formatori de opinie în alt club, sau când teatru îți ia arendă de 10.000 pentru o seară fără să-l intereseze că ești un tânăr artist care vrea să miște lucrurile, sau când fetițele de 15 ani o sug la saună de la neni cu curea de crocodil la ceas, sau când babele urlă ca debilele dacă lași un geam deschis că e 45 afară cu plus, sau când îți bagă căcaturi legate de limba pe care o vorbești când tu nu știi nici 10% din limba ta și abia de bâigui câteva clișee traduse, sau când 3 site-uri diferite dau aceeași știre atât de schimonosită că nu mai înțelegi a cui adevăr să-l crezi, sau când diverși morari se află în spatele la toate protestele indiferent de steag din ultimii ani, sau când faci un scurt calcul și înțelegi cât se cheltuie pe propagandă și cum lumea moare de foame și doarme pe țărână în sec. XXI, sau mitroplitul și fețele bisericești care-și iau mașini de sute de mii de euro vorbindu-i țăranului de hristos și cerându-i să mai jertfească nițel, sau când farmaciile & medicii îți bagă medicamente absolut inutile doar pentru a te păstra client, sau când lucrezi ca sălbaticul câteva luni ca să afli că șeful tău n-are bani de salariu în schimb și-a luat un nou porshe, sau … (aici pot să vă dau încă 8375783 exemple), spune-mi de toate astea e vinovat primarul din comuna ta și plahotniuc? dacă problema e doar asta hai să strângem toți câte 10 lei, să angajăm un killer și să punem punct problemei și după să vedem cum înflorește țara. ieri cică eram vreo 10.000, ok cu 100.000 nu găsim noi vreun terorist? )))) dau 20 dacă-i cazul.

nu, prieteni, mesajele de pe pancarte și ce urlă nenea de la microfon e trash, e căcat. nu-mi plac, nu le cred, nu mă reprezintă. problema e în mentalitatea întregului sistem. nu vreau să vă povestesc ce-am pățit cu babele de la moldova gaz și apă canal din pricina unei gafe produse de ei, dar oricine a avut treabă cu balaurul știe la ce mă refer. tai un cap și cresc altele.

dacă asta m-ar scuti de o bună parte din urmăritori, atunci asta e, îmi asum pe deplin aceste vorbe.

acum vreau să faceți legătura dintre pilda de la început și lunga pledoarie de la final și aveți un puzzle întreg cu opinia mea și de ce nu mă implic aprig în proteste. deși e frumos să fii parte a ceva măreț, e multă lume, inima vibrează în unison, e adrenalină și plăcere de a fi parte a ceva, dar nu știu de ce inima mea nu mă lasă.

sincer să fiu mi-i trist de ce se petrece în țară și dacă ar fi voia mea aș schimba din rădăcini tot, dar ceva îmi spune că …

încă îmi aștept liderul.

pace.

 

 

 

 

Standard

Litotă (video) #poezile

LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.

cel mai complicat e să găsești o echipă, să-i convingi că ceea ce vrei să faci merită și să-nerci să-i motivezi după. am încercat să fac asta și vreau să cred că mi-a reușit. ideea i-a molipsit, acum vreau să cred că o să pot și să-i motivez cumva.

nu-i prea mare nevoie de poezie în lumea asta și-n epoca satirelor și videoblogging-ului și-mi spuneau că e o nișă prea îngustă atunci când vorbisem cu cineva că am o idee de proiect de video performance-uri poetice, dar am zis să încerc. împreună cu Sașa Semper. am zis să riscăm și azi vă fac cunoștință cu prima noastră colaborare. depinde doar de voi dacă vor mai fi, vreau să cred că ne veți ierta micile gafe și veți înțelege că e un început, deși timid, dar este. cândva văzusem niște video cu Augustina Șiman care nu-mi plăcuse, dar care mi-au dat o idee și am încercat să o simplific, să-i bag nerv și să merg pe alt vibe, unul care lipsește în poezia de azi, așa mi se pare mie și iertată fie-mi opinia.

am văzut care sunt punctele slabe și vom lucra să le evităm pe viitor și poate am noroc să găsesc și vreun sponsor care ne-ar ajuta să acoperim arenda tehnică și cheltuielile de producție, dar asta mai târziu, dacă n-ajungem să cedăm presiunii și dacă, sper eu, avem noroc să trecem prutul.

mi-ar plăcea să fac ce-mi place și să pot și schimba & motiva altă lume să o facă. de aia, după lungi bătăi de cap și zile fără job, am decis să risc cu poezia. eu nu scriu, eu așa trăiesc.

pentru acest prim video vreau din suflet să le mulțumesc lui Sașa Semper pentru regie și suport tehnic, cameră și montaj, lui Max Cebanenco pentru ochiul din spatele camerei, studioului de producție CIO Film și în special lui Sergiu Ciorescu că a binevoit să ne ajute cu tehnica gratis, mulțumesc Piort Alii și Cristina Miron pentru că m-au lăsat să filmez în casa de creație și au acceptat să mă lase să-mi fac de cap acolo, lui Alex Dobrunov și Stella Mardari că m-au ajutat să nu uit textul și au avut grijă să imortalizeze momentul și desigur muzei fără de care n-ar fi fost nici textul și nici ideea, adică omului drag mie Anastasia Creciun (Karla Karl). nu tot ce zice poetul e adevăr pur, mai e adaos să meargă la poezie, așa că fiți pe pace totul dincolo de ușa aia merge strună. ei nu chiar strună, dar merge. ideea, textul și vocea îmi aparține și probabil știți că poeții își citesc prost poeziile așa că iertare.

e un început timid și restul vor fi mai cu vâlvă și curaj, promit, asta dacă o să ne fiți aproape și o să ne suportați și distribuiți cum vă este mai pe suflet, dar să știți că vă voi fi recunoscător pentru efort.

am decis să numim proiectul *#poezile*.  pare a fi o greșeală și asta am și vrut, oricum e vorba de un poet proletar și cu aspirații spre acele zile care îl vor scoate din glod și ne vor face poeziile great again. zi-le și lor despre asta, te rog. mai e și cheia aia cu: vezi ce-ți dă la căutare pe facebook și instagram și n-a dat nimic. așa că să ne fie de bine.

este un proiect susținut de mic-ul psih, balade bolnave și parazitul proletar și sper că va fi și de voi. scuze dacă textul atinge pe cineva și că a ieșit așa lung, tocmai 13:13 într-o dată de 13. răbdare și înțelegere, restul vor fi mai scurte.

fii alături, fii aproape, susține produsul autohton și pace. mai jos e atașat video, vizionare plăcută și nu uita să-i faci un share dacă ține până la final atenția ta, prietene.

Standard

pentru tata

Tata nu-i.

Mi-a luat puțin să mă adun.

După o pauză care a durat atâta, moment în care pregăteam un text despre Ștefan cel Mare și Sfânt (text care va apărea neapărat, dar Ștefan poate să mai aștepte) tata a murit. A stat la pat 3 luni fără să mănânce nimic.

E uimitoare capacitatea omului de a privi în depărtare lăsând să-i treacă cu vederea ce-i stă sub nas. Însă viitorul e nimic fără prezent, la fel și prezentul fără trecut. E un lanț. O lecție. Poate d-aia se zice că *dragostea-i la un pas de tine, iar tu o cauți la o leghe* sau că *fericirea-i la prima ușă, în dreapta*.  Numai că noi căutăm aiurea, căutăm de dragul căutatului, întrebăm de dragul întrebării, iubim în vorbe nu în fapte. Iubim…

Pe 15 februarie, ziua în care, zic sătenii, Iisus s-a ridicat la cer, tata și-a dat duhul. A fost o bătălie de 3 luni.  Pe 5 februarie făcuse 60. A fost un om onest, loial și econom.  Când l-am văzut ultima oară, slăbise cam 35kg, i-au rămas doar ochii albaștri senini și palmele butucănoase cu degetele scurte și groase. În rest erau câteva kg de oase într-un sac de piele. Tata a fost…

A fost. Este. Va fi.

11 ani în 3 pușcării. 2 aici și una în Ucraina. Frate geamăn. Unicul băiat într-o familie cu 7 copii. Cu tată sever și mamă vitrigă. Educat de fete. Crescut în internat. Hoț de cai. În tinerețe rebel. O dată a spart vitrinele magazinelor de stat și și-a ars actele. Nu voia să fie cetățeanul URSS. Făcea alișverișuri cu evrei în Odesa. Păr negru, barbă roșcată, ochi albaștri, sportiv. Într-o dimineață s-a hotărât să lase fumatul și n-a mai fumat niciodată timp de 30 ani.

După ce s-a dus cu mama la părinții lui și bunelul Vasile (pe care nu l-am văzut niciodată) nu i-a sprijinit alegerea, s-a supărat și n-a mai intrat în satul ăla niciodată, nici la întomrântarea mamei vitrige, nici la moartea tatălui, nici când au împărțit gospodăria, niciodată. L-a ofensat că nu i-au respectat alegerea. Era un om de cuvânt și foarte principial. Uneori prea de tot. Voiam să mergem la vară să văd satul unde a copilărit, Jora de Jos, dar se pare că voi merge singur deja.

S-a intersectat în diverse circumstanțe cu Silviu Silvian-Fusu, Dumitru Fusu, Igor Dodon, Gheorghe Țopa, Pavel Bechet, Gheorghe Urschi, bandiți celebri în anii 91-97, etc. Picta, era un jucător excepțional de șah (lucru pe care nu l-am învățat și-l regret enorm), juca șah atât de bine că-i lăsa mască pe toți moșnegii ex-campioni pe care-i întâlnea. A ridicat casa de la prima piatră până la ultimul cui cu mama îndoi, fără sponsori generali și salarii motivante. Îi plăcea vinul roșu de casă și mititeii la grătar.

Nu pot spune c-am fost cei mai buni prieteni, fiind un copil bolnăvicios am stat mai mult cu mama, în copilărie chiar mă temeam de tata, deși m-a lovit o singură dată în 30 ani, îmi era frică de privirea lui.

Am început să lucrez la 14 ani cu el. Lucru care mi-a cam deranjat spatele și m-a lăsat cu câteva probleme cu care lupt încă, dar îl înțeleg, voia să facă bărbat din mine și i-a reușit. Mi-ar lua mult să vă povestesc despre el, dar nimeni nu face așa tip de ode pe blog, pentru că nimeni nu le face share și un blog fără share moare, totuși am simțit nevoia să-i dedic un text.

N-a fost un om credincios, la drept vorbind nu iubea 3 categorii de oameni: medicii, polițiștii și preoții. Nu știu de ce dar nu i-a iubit niciodată. Însă în ultimele luni, după ce slăbise și-și lăsase barbă, arăta ca unul din sfinții ăia pe care-i vezi pe iconițe în magazinele bisericești. Și-a dat duhul în seara în care a venit preotul Maxim să-i citească. Timp de trei luni cât a stat la pat n-a făcut murdărie și n-a lăsat nici un miros, lucru într-adevăr uimitor, nu știu ce relație aveți voi cu treburile duhovnicești, dar când vezi un om care n-a crezut niciodată cum începe să-și cumpere iconițe, lumânări, să se roage și să se lumineze la față, începi să te uiți altfel la chestiile astea.

Am învățat de la el să-mi fac munca bine, să fiu sincer și corect, să-mi respect poziția și să-i iert pe cei care atacă.

Nimeni din ăia pentru care a robit toată viața, lucrând la florării în tot iadul ăla și stând în genunchi o viață, n-a venit să-l sprijine. I-au adus doi din ei niște flori la înmormântare și cam atât. A fost alături din prieteni doar unul, niște rude și noi, familia. Am văzut încă o dată cu ochii mei adevărul ăla cu: după moartea ta nu vor avea nevoie de tine decât ăștia din serviciile funerare.

Niciodată nu m-am gândit că va fi atât de greu să scriu un text despre un om la care țin atâta. Dacă rămâneam la textul cu Ștefan cel Mare (cu tot respectul pentru el) scriam deja 3.

Voiam să vă povestesc niște pățanii din copilărie, dar nu voi face nici asta. E ceva care parcă mă oprește. Tot ce-mi doresc e să-l pomenim și să mă ierte pentru tot. Eu l-am iertat. N-a fost nici pe departe un sfânt și un idol, dar inevitabil a fost un OM cu litere mari. Și dacă nu era el, nu eram eu.

Știu că a fost mândru de mine și se uita la prime în fiecare dimineață, apoi mă asculta la radio, știa toate publicitățile în care m-am filmat, întreba de mama fără să-mi spună mie despre toate spectacolele mele, la care n-a fost niciodată, pentru că nu-i plăcea aglomerația. De fapt mi-a zis o dată că cei mai frumoși ani, înafară de clipele când a devenit tată și n-a prea înțeles că deja s-a terminat burlăcia, au fost în pușcărie. Făcea minuni la împletit, țesut, cusut, etc., în copilărie aveam tot din lână, ciorapi, căciulă, pulovăr, pantaloni, toate făcute de tata.

Am plâns 3 zile…

Deși avea dureri insuportabile obișnuia să facă glume despre boala lui. Uimitor cu câtă demnitate i-a ținut piept.

Vă las aici un scurt video să-l cunoașteți.

Mulțumesc pentru tot tată și Pace sufletului tău.

(după pauza asta de câteva luni se pare că voi reveni la scris, dacă mai e cineva pe aici care m-ar citi)

 

Standard

scrisoare înapoi. ce mi-aș spune mie la 18.

era o temă populară pe net, diverși artiști și personalități publice își trimiteau sieși scrisori sau copiilor scrisori deschise, la modu: ce-aș face dacă aș reveni atunci cu mintea de acum. m-am gândit să fac și eu asta, nu c-aș fi tare mare perosoană publică, dar mi se pare curios exercițiul. deci câteva puncte.

  1. o bună parte din ăștia care-ți sunt acum prieteni se vor face nevăzuți. femeile, banii, studiille, țări străine, drogurile, interese, toate astea vor fi, ca un gard de sticlă, între voi. nu te arunca cu *suntem prieteni* prea ușor. îți spun un secret: prietenie nu există în societatea modernă. cunoștințe, interese, munci comune. dacă oamenii vor avea de ales între tine și ce-i mai important pentru ei (bani, carieră, familie), alegerea e clară, și nu în favoarea ta. exact așa vei face și tu.
  2. cea mai mare minciună care o trăiești acum e: mai am timp! nu mai ai timp, fă ce trebuie să faci, câștigă, rupe, nu lenevi. te vei trezi la 30 fără nimic din pricina că n-ai prins calul de hățuri acum. dacă ai posibilitatea să faci bani, fă-i. în timp, rebeliunea și underground-ul, cu toate efectele lui vizuale, vor deveni niște glume proaste pe care le repetă aiurea când n-au despre ce vorbi foștii colegi de trupă, sau echipă. artă de dragul artei poți face și nițel mai sătul, faza cu: trebuie să fii flămând pentru a crea, a murit în parisul anilor 20-30.
  3. fii mai gentil cu femeile. vei întâlni prima iubire, pe care o vei dezamăgi peste ceva vreme, nu fi bădăran și fă-o frumos. fii mai atent și mai diplomat cu femeile. e ok să fii puțin ipocrit cu ele. femeile spun că vor doar adevărul, dar, în esență, ele n-au nevoie deloc de el, ele au nevoie de atenție, grijă și sex. vei cunoaște femei frumoase, unele te vor călca în picioare, pe altele le vei călca tu, dar niciodată să n-o faci pe victima, toate-s din pricina ta, în cea mai mare parte a părților.
  4.  nu fi grăbit. graba strică treaba, și-n cazul tău anume așa e. vei scoate texte fără să le redactezi, spectacole fără să le pregătești, vei arunca idei aiurea la beții pe care le vor face alții și alții vor ajunge în timp foarte populari folosind ideile tale, deși niciodată nimeni nu va recunoaște că le are de la tine. fii sincer, ăsta e atuul tău, dar nu le spune niciodată, sub nici o formă, tot ce gândești oamenilor. nimeni nu va ezita să se folosească de tine, dacă va fi cazul. știu că în cărți scrie că omul poate fi bun, înțelepciune, sfințenie, blabla, toate astea sunt adevărate și chiar există, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fii mai selectiv, selectiv în toate. fii mai atent la ce spui și ce ți se spune.
  5. investește mai mult în muzică și trupa ta. ai să ai ocazia să rupi topurile și vei rata ocazia din pricina câtorva decizii proaste. în general vei face foarte multe decizii proaste și asta te va costa foarte scump, mai scump decât poți crede acum.
  6. vei cunoaște câțiva oameni foarte importanți, adevărați șamani care te vor ghida, fii mai atent și lasă aroganța când ești lângă ei. învață de la oameni. de regulă adevărații tăi profesori nu sunt în clădirile alea numite instituții de învîțământ, ei sunt în apartamentul de vizavi, în troleu, la evenimente pe scaunul din spate, în clasa paralelă. omul care-ți poate schimba viața e întotdeauna foarte aproape, trebuie doar să-l primești și el va veni aproape. neapărat.
  7. nu împrumuta sume mari și cărțile la care ții, nu se vor mai întoarce la tine niciodată.
  8. pune bani la ciorap și adună-i pentru a-i putea investi. nu cheltui aiurea banii, vei avea mare nevoie de ei. dacă pui câte 10 lei minim zilnic la ciorap vei ajunge în câțiva ani să ai bani pentru a-ți face măcar și un studio, orice.
  9. dacă ai ocazia să pleci din țară, fă-o. nimic nu se va schimba în moldova, nici acum, nici peste 10 ani. poți reveni oricând, dar dacă ai ocazia să pleci, pleacă. moldova e o mlaștină și va fi așa și peste 50 de ani. revin-o realizat, dacă tot simți că inima te cheamă înapoi. o să-ți pară rău că n-ai plecat când aveai ocazia, la fel cum o să-ți pară rău că n-ai făcut pașaportul român și permisul auto. fă-le cât mai repede.
  10. vei avea succese, dar vei rămâne prea nișat pentru a putea trăi din asta. te vor aplauda, te vor pupa în frunte și te vor lăuda, dar asta pe maxim câteva ore, apoi te vor uita, nu te hrăni cu asta. or fă-o pe placul lor, or nu te plânge pe ei că nu te înțeleg.
  11. vor fi câteva femei care te vor iubi mult. foarte mult. încearcă să rămâi în relații bune cu ele, de unele vei mai avea nevoie.
  12. citește cărți utile, despre drept, economie, psihologie, istorie, statistică, metafizică, IT, etc. cultura generală depinde în mare de tipul ăsta de manuale, nu neapărat de tonele de beletristică, mai ales contemporană. deși nu nega și beletristica, dar nu uita că asta-i doar ca o distracție. privește filme bune după regizori dacă n-ai timp de lectură. măcar un film pe zi, sau câteva pagini. neapărat fă asta.
  13. vor fi mulți care-ți vor da sfaturi, unii chiar te vor umple de ranchiună, vor veni cu păreri și critică despre ceea ce faci tu, vei fi privit ca un diletant în arta ta, tu nu te orpi, du-ți crucea pe aceeași linie, unii din cei care azi te cred un penibil vor fura citate din tine peste ani.
  14. să nu te lași de teatru, ți-ai face un viitor în domeniu dacă n-ai să-l lași. greșeala va fi că vei lăsa teatrul pe câțiva ani și-ți va fi foarte greu să revii.
  15. vei avea probleme cu memoria și asta-ți va juca fieste, mai ales la concertele rap, fă exerciții de memorie de pe acum.

aici sunt doar câteva. ar mai fi multe de spus, dar vei ajunge să n-ai net decât la job și la job nu poți sta prea mult la calculator, nici măcar să-ți redactezi prea bine textul.

pace ție.

Standard

o scrisoare deschisă președintelui tuturor

n-o să vă spun *domnule*, am doar un *domn* și el e peste toate astea, nu vreau să-i profanez numele cu blablabla domnule blablabla. nici *tovarășe*, pentru că nu suntem *tovarăși*, eu nu vă cunosc personal și nici n-am o dorință arzătoare s-o fac. bănuiesc că sunteți un tip de treabă și un familist dincolo de ecrane și spectacol, bănuiesc, dar bănuiala e deja un soi de minciună subiectivă. taică-meu, care v-a cunoscut în tinerețe, când încă n-au venit millioanele la d-voastră, spune că erați un tip modest și unul din puținii care-i lăsa bacșiș mai bunișor când își lua mașina din parcare. probabil ați înțeles, tata lucra paznic într-o parcare la ministerul la care lucrați atunci. toți încep de la ceva, majoritatea de jos și nu-i deloc damnabil faptul că cineva răzbate. eu admir oamenii care pot să facă ce nu pot eu, e o calitate câștigată în timp.

nu prea știu cum să mă adresez și vă voi spune simplu pe nume, cu permisiunea d-voastră (ați spus că sunteți președintele tuturor, nu?) Igor Nicolaievici Dodon. o să fiu cu dumneata cât se poate de sincer, îmi permit luxul, într-o lume în care se dă voie să-ți exprimi ideile pe un blog, să-mi folosesc dreptul ăsta.

cred că dumneata ești un om într-adevăr cult, și sunt sigur că ești un om interesant, dar dumneata nu ești conducător și mi-e un pic jenă și scârbă să-ți spun asta, ceea ce și singur știi, dumneata nu ești tipul ăla machiavelic care s-ar lupta cu un creier ca Vlad Plahotniuc, sau cum era la comuniști, de unde ați fugit, Mark Tkaciuc, de V.V. Putin tac, ăsta te face talpă la papucul lui oricând are chef mușchiul lui. de aici deduc că ești o marionetă care, după lungi momente de umilință, a ajuns la robinet și dă-i….

dumneata, născut între rromi, n-ai fugit prea departe de modul ăla de viață în care te dai în vând după tot ce strălucește, bănuiesc că ai avut o copilărie cu diverse, dar trebuie să recunosc că pari un nene frustrat și n-ai fost chiar cel mai frumos bărbat din echipă, d-aia trebuia să cucerești femeile cu altceva, cum ar fi cariera și banii, iar prietenii nu s-au dat în vânt după dumneata, d-aia a trebuit să înveți bine ca să dai de copiat și să faci bani ca să le pui de băut, să-i poți și tu lua cu ceva. zic asta din bănuiala mea că de când ai ajuns președinte ai cheltuit câteva zeci de millioane din banii noștri și n-ai făcut absolut nimic, nici pentru cei care te-au votat, nici pentru cei care nu. o să fiu sincer ș-am să-ți spun că istoria a mai cunoscut așa domnitori și despre ei în cărți nu scrie, foarte curând vom uita definitiv de dumneata, pot anticipa și spune că-n maxim 5-7 ani cariera dumitale se va termina și vei ajunge, alături de ghimpu, filat, etc., uitat în analele istoriei. mai bine de jumătate din cei care te-au ales vor muri în iarna asta, de foame, de frig, de sete, de bătrânețe, de comă alcoolică. iar cei care nu se vor dezamăgi și nu pentru că media gmg îți vrea răul, nu, nu media e de vină ci tocmai lăcomia și prostia dumitale.

ai vrut să fii președinte, ți-ai trădat toți partenerii pentru asta, te-ai înconjurat de eventuali trădători, te-ai milogit pe lângă Vlad, ca să ce? să cheltui banii noștri și să te dai mare la Condrița? unde-s promisiunile alea? socialismul ăsta e tocmai asta, niște proletari care au ajuns în castel ș-au început să calce în picioare picturile de pe pereți cu cizmele-n glod. că n-ai dumneata vână de nobil și conducător, mai degrabă de paharnic. nu lua asta cu rău, spun ce văd. înafară de bârfe, șantaj, milogeală și mofturi de sărac, n-ai arătat alte calități, bănuiesc că banii te-au orbit și ușor pierzi și ce mai aveai omenesc acolo. ești pescar și vânător și vrei să fii ca Putin din răsputeri, dar nu te poți dumneata, Igor, compara cu el, încetează. ăla are o țară cât 300 moldove, lasă ponturile de sărăntoc, fii mai umil nițel. și toată prostia asta cu limba de stat, toată aberația asta în sec. XXI, ce mai contează ce dialect vorbește omul, a?

știm ambii că problema nu se pune între pro-rusia și pro-ue, copii dumitale vor fi dați la cele mai bune școli din ue, nimeni nu-și dă copii la studii în rusia, vacanțele cu soția și familia tot în ue le faceți și invetițiile tot în ue vor fi. treaba cu pro-rusia e pentru prostime, trebuia cineva să fure target grupul ăsta de gasterbaiteri și bunicuțe alde hrenova, dar era odnoklasniki se va termina Igor Nicolaievici, dumneata poate nu simți, dar vine era Istagram și aici nu prea ai șanse.  și treab asta cu super-ortodoxul Dodon e tot o minciună și o știm ambii, e un spectacol de ochii lumii, un om cult nu se laudă cu faptul că pupă icoane și mâini pe la preoți. e de ochii lumii și pentru PR și ambii știm asta foarte bine. poate prostimea încă nu, dar o va afla. nu se poate să cheltui millioane din cazna și să nu se-ntoarcă asta înapoi, e ca un bumerang, v-o spun eu dacă încă dulăul dumitale Ion nu ți-a șoptit-o.

curând, când vei cheltui mai mult decât a fost furat din cazna, lucrurile o vor lua razna, pot anticipa asta, și atunci nu te salva nici un monolog glorios despre victoria comunismului. și nici șantajele, dumneata nu ești Vlad să ne sperii, ești prea laș pentru așa ceva.

sunt dispus să cred că sunteți pus de formă în postul ăsta și vă distrați cât e de distrat, dar de ce să nu demonstrați un pic de demnitate, dincolo de moaca dumneavoastră deloc simpatică? până azi n-am văzut nimic util pentru țară, nimic important, n-ai dumneata așa ambiție să faci ceva important în viața asta dincolo de steaguri roșii și muci prin conferințe? oare inima dumitale de bărbat n-are așa o calitate ca onoarea, sau ești un pui de colhoznic deprins să lingă cizme pentru un boț de mămăligă? asta văd, asta spun.

dumneata nu ești președintele meu, ai fi putut fi, dar nu ești, și n-ai făcut decât să te comporți ca un copil frustrat căruia nu i s-a dat și când a putut să-și ia singur a rupt în bucăți jucăria, doar că dumneata ai uitat că țara asta nu-i jucăria dumitale.

în sondaje se spune că ai susținerea maselor, dar să fim sinceri, masele sunt ușor de influiențat și la cât de săraci și proști sunt oamenii depinde cine le dă *batonul primul la următoarele alegeri, iar la cât cheltui dumneata aiurea pe petreceri, se pare că de baton n-o să mai ai curând. în sondaje se mai zice că pd nu prea are mare treabă, deși absolut toți dansați pe muzica lui Plahotniuc, care va fi următorul președinte și lumea chiar își va dori asta. și probabil ăsta va fi unicul dumitale merit.

vreau să închei simplu, n-aș vrea să ajung un marasmatic ca dumitale, și să spun că vine crăciunul și tradiția e mai presus de orice în țara asta, după cum bine știți și jucați pe cartea asta, iar tradiția spune că *porcul va fi jertfit*. sper să înțelegeți metafora.

pace.

 

 

 

 

 

 

 

Standard