10 reforme realizate cu succes în MD

observăm numa ce-i rău, dar ce-ar fi să vedem și treburile frumoase pe care le-a făcut țara pentru noi, pentru fiecare dintre noi ! dragii noștri politicieni și primăriile n-au odihnă, lucrează ca furnicuțile, ca albinuțele întreaga administrație a acestei țări pentru a ne face viața mai bună, mai frumoasă, mai certă și încă toate astea din banii noștri. bani pe care rebuie să-i cheltuie corect și să stea săracii să toace la strategii. dar las că noi contribuim toți la re/forme, nu?

nu sunt mare specialist, le zic doar pe alea care chiar se văd cu ochiu liber.

  1. reforma transportului public. nu știu câte millioane s-au cheltuit pentru asta, dar reforma e pe față și funcționează. am trecut de la biletele vechi la bilete noi și astea noi chiar sunt mai frumoase. au și o liniuță color care se vede doar la infraroșu, e făcut așa să nu poată fi falsificat. acum e imposibil să falsifici un bilet de troleu. plus am rămas la prețu de 2 lei, cel mai ieftin pentru transportu public din europa. am și introdus câteva trolee noi și autobuze. plus am reușit să avem trolee, cel puțin câteva, până târziu și am rămas stabili în ideea de a nu merge conform graficului. un transport public local trebuie să nu meargă conform graficului, să aibă șoferi obraznici și să fie murdare, e o calitate care trebuie respectată și menținută și mă bucur că reforma a avut grijă și de asta.
  2. stâlpi frumoși și parcări. orașele noastre sunt în continuă dezvoltare, veșnic ceva se construiește, se schimbă o trubă, după asta se mai schimbă un cablu, apoi plitka și tot așa. metropolă în dezvoltare ce să mai. dar a apărut o idee care a reformat tot. pentru care s-au dus câteva millioane, dar meritate. e vorba de minunații stâlpi dintr-un fel de metal și plastic negri c-o pretenție austro-ungară. sunt ca niște mici soldăței prinși în bolduri criminale care păzesc orașul de mașini-balauri, care parchează peste tot unde apucă. acum nu mai pot parca unde vor. hahahahaha ! de fapt într-un oraș așa mic cu atâtea mașini cea mai bună decizie e să închizi parcările fără să le dai o alternativă șoferilor, așa speri să-i treci pe biciclete. pentru bicilete era o linie galbenă care a dispărut după a 3-a ploaie. dar argumentul e că orașul abia își face fața. mai tăiem o bucățică de parc, mai desenăm o linie, mai construim un ghișeu, mai închidem o parcare și se rezolvă.
  3. revoluție în domeniu cinema. o adevărată reformă a fost observată în acest domeniu, a apărut CNC, adică centru național al cinematografiei. asta așa o instituție care reglementează, sistematizează, promovează, implementează strategii și tot așa. legenda spune că începând de acum putem respira liniștiți, degrabă strângem toate premiile de prin lume, suntem salvați. am observat totuși e în loc de clacul de salvare această instituție a devenit o bătălie cu rechinii, o nouă problemă în lista problemelor deja existente în domeniu cinema (așa zic unele voci), dar aici nu mă bag, nu mă pricep și nici n-am văzut așa multe filme MD ca să pot compara unele cu altele. totuși e reformă și e pe față.
  4. dezoligarhizarea. cea mai mare și observată reformă din ultimii o sută de ani sigur e asta cu scăparea țării d-al 2-lea Vlad, după scăparea de Filat. o reformă care a înlocuit PD cu PSRM și care i-a ajutat pe cei de la TV8 să-și umple câteva ore bune de emisie cu interviuri. reforma asta poate fi observată cu ochiu liber și a ajutat multă lume. vocile rele și trollii zic că am dat statul sărmanului vasal al Moscovei ș-am pus-o pe Maia în sfârșit în postul pe care și-l dorea și i-a dat domnului Andrei un salariu la care a râvnit dumnealui atâta. nu e adevărat. nu-i chiar adevărat. la urma urmei ne-am plictisit doar de un nume, vrem altele. ș-am salvat și parcursul european. nu-i nimic, e doar un joc, la următoarele alegeri salvăm țara și de PSRM și o dăm deja ACUM/PAS și după decenii de dictatură vom fi liberi. așteptăm, reforma e în toi. și dacă nu păi oricum va fi mult de lucru în Siberia, după toate incendiile devastatoare despre care se tace atâta.
  5. pașapoartele biometrice. personal, aici chiar sunt subiectiv, consider asta cea mai mare realizare și reformă pe care eu ca și cetățean o simt palpabilă. mulțumesc lui Leancă și cine a fost acolo în toată treaba asta implicat, de când cu biometricul am putut ieși și eu din țara asta iubită de noi de toți. eu n-am român, ca toți rușii din md, sunt încă un țăran, dar mă scot cumva anu ăsta poate că am adunat actele deja.
  6. susținerea producătorului local. ați observat probabil și voi că după Ukraina, Turcia, Rusia și încă câteva țări Moldova e promovată într-o nebunie în markete, magazine și pieți. e în top 10. sigur că noi nu suntem niște țărani ca italienii, de exemplu, care vând numai marfa lor în magazine, noi punem și moldova pe rafturi, acolo undeva jos sub produsele vecinilor. plus susținem producătorii mici și mijlocii cu taxe exagerate și în fiecare an facem reforme în care procentul ăsta să crească. cu horeca pe toți, prieteni. știm că au dispărut câteva milliarde din țară și banii ăștia trebuie să-i întoarcă cetățenii și micii producători. prețul reformelor e mare, dar noi suntem o națiune care a mai trecut prin greutăți și le vom trece împreună. nu putem fără jertfe, prieteni.
  7. internetu. sunt voci care zic că suntem un experiment în acest domeniu, nu știu, aflăm asta după ce Machedon va fi președinte. oricum suntem în top în domeniu IT și acolo sunt multe reforme palpabile, salarii la plic și multe alte bucurii în parkurile lor de distracții cibernetice. toate G-urile lumii sunt aici. dar am putut aduce wi-fi în toate colțurile țării. am dotat cu wifi tot cotețu. n-avem minte și educație, în schimb avem internet și acolo este tot, tot ce poate zice media și rețelele de socializare. las că de educație ne ocupăm noi mai târziu.
  8. reforma poliției și altor organe. nu știu ce să spun aici. forma asta albastră cu maiouri polo îi chiar drăguță. au și chipiuri și mașini mai bune. salarii nu știu că n-am fost polițist sau alt organ niciodată și sper să n-am treabă cu ei decât la frigărui. personal n-am observat nicio reformă și nici un mare schimb de atitudine, dar cu siguranță reforma s-a făcut văzută acolo pentru cine are ochi.
  9. reforma educației.  țin minte Sandu începuse, apoi Fusu, apoi Babuc, acum Onofrei, numa femei au fost pe la cultură/educație ultimii ani și cu siguranță tre să se fi făcut reforme palpabile acolo. ele sunt mame și știu cum e să fii profesoare și mamă. copii în grădinițe plătesc mai puțin în lei și mai mult în euro, mâncarea a ajuns să nu mai fie chiar așa stricată și toți au salarii mai bune și se aceptă destule proiecte educaționale, ba chiar vin și bani din afară care sunt virați în conturile corecte. nu vreau să par un misogin, dar nu cred că s-a simțit mâna femeilor la cultură/educație și mă tem să presupun că poate gusturile lor nu erau chiar cele mai estetice și certe. nu zic că un bărbat făcea mai mare treabă. deși la educație și cultură este treabă și aci e un soi de temelie a multor alte domenii, dar cine draqu să mai țină cont și de asta când sunt atâtea probleme în țară.
  10. ceva cu drumuri bune și casă la cheie. sau nu știu, da țin minte că era ceva. și se zicea că mai multe familii sunt deja fericite și că sunt sute de km de drum bun pe care ești așteptat să-l probezi dacă revii acasă.

știți m-am gândit că poate nici nu-s reforme astea, dar eu ca și cetățean prost și neintruit n-am de unde ști de reforme, dacă ei le fac acolo între ei și se laudă pe la televizor, or eu n-am unu, iar pe rețele importante sunt doar câte o știre la 4 zile, asta pentru că toți 4 zile dau share numa la o știre și n-am de unde ști ce se mai face în timpu ăsta dacă nu-i mai important decât ce vrea comunitatea.

trăim mai bine, murim mai greu, stăm mai des acasă și ne simțim perfect fără Vlad.

sau

pace și răbdare.

nu degeaba am fost numiți *mămăligari*. e pentru că am răbdat ș-am fiert fără să buhnim deja de sute de ani. răbdarea e crucea și sabia noastră.

p.s: mă simt aiurea că n-am zis nimic de reformele în sănătate și agricultură. n-am zis că nu știu care-s prețurile acolo.

Standard

despre alegeri

a-lege.
viața e despre decizii. viața e despre alegeri. viața e despre drumuri și cărări. drumuri largi asfaltate, sau cărări în glod până la brâu. alb/negru sau color. știu că v-au spus că Dumnezeu decide și soartă & liber arbitru, dar fără primul tău pas toate-s vorbe-n vânt. verificat.
întotdeauna alegi. trebuie să alegi. și noi o facem. alegem. alegem să mânâncăm carne sau doar plante și grânețe, să bem alcool până ne pișăm în pantaloni sau să fumăm iarbă până-n amnezie, să iubim sânii mici sau sânii mari, bărbații cheli sau cu plete și barbă, un salariu mai mult decât decent pentru sclavia în cutie sau un salariu mizer și veșnica sfadă în sclavia proletară, să spunem o vorbă bună sau să criticăm, să cumpărăm ce-i mai scump și deci mai calitativ sau să economisim și să cumpărăm de 5 ori același produs, să mergem la odihnă sau să cumpărăm un kamaz de nisip să-l punem în poartă, să fim agresivi în maxi-taxi sau să fim politicoși și amabili, să plătim mită sau să cerem dreptate și să vorbim când e de vorbit, să prietenim cu unii sau cu alții, să mergem la alegeri sau nu.
treaba e că ne-am încrezut secole în deciziile altcuiva și acum suntem rătăciți cu toții. am lăsat deciziile în voia: Dumnezeu, Împărat, Președinte, vecin, cumătru, cumnat, socru, unchi, verișoară, mamă, tată, iubită, director, lider, tractoristul satului și cârciumarului. acest *ei lasă*, acest *pohui*, acest *facă-se voia lui* nu sunt decât un alt soi de minciună. o minciună ambalată perfect într-o zonă de comfort cu care te poți lăuda chiar.  -*uite eu fac așa, aleg asta, iubesc aia, pentru că asta face și X & Y, în care eu cred pentru că uite câți followers are* sau *așa zice X sau Y pentru că ei cunosc tradițiile și cum era pe vremuri și știu că trecutul înseamnă viitor și popa/primarul/șeful de colhoz tot așa spun*. e ca în povestea aia cu corporația Osho.
bine, libertatea mea se termină unde începe libertatea altcuiva & bla-bla, dar tot asta e și pentru alegeri, alegerile tale nu mă interesează până nu mă afectează și pe mine, iar aici se începe bătălia. eu vreau asta, eu vreau aia, eu știu mai bine, cât plătești,etc. se ceartă între ele familii, prieteni, colegi, state, pentru că nu s-au decis ce să aleagă.
consider corect să-i lăsăm pe fiecare să-și aleagă ce crede că-i mai bine pentru el, dar dacă *el* nu știe ce să aleagă?
de exemplu dacă o să fii un alcoolic șomer și o să faci un copil cu vreo vecină de pahar probabil o să ruinați câteva vieți. mai ales viața copilului.
de aceea cred că viața e despre un șir de alegeri pe care trebuie să ni le asumăm fiecare în parte. dar să nu uităm că suntem animale sociale, nu trăim singuri în peșteră, trăim în comunități și alegerile noastre ar trebui să fie ușor raportate și la grupul social din care fac parte. aici iar e în voia oricui să-și aleagă grupul, dar nu uitați un detaliu important, înainte să alegeți ceva întrebați-vă: de ce aleg anume acest grup, produs, ideie? ce va fi cu mine peste 3/5/9 ani dacă aleg asta sau aia? ce fac dacă n-am ales bine?
apropo de alegeri. pe 24, de Dragobete (cât de semnificativ îmi pare asta), vom merge să alegem. până a ajunge să alegem cu cine și unde vom petrece seara și cât dragoste suntem dispuși să dăm, va trebui să trecem printr-o decizie mai grea, să mergem la vot.
de ce mai grea? pentru nu toată dragostea din ziua de Dragobete va dura 4 ani, dar deputații și președintele rămân să ne reprezinte. și e greu după să dai la divorț dacă nu-ți plac în pat sau în viață.
bine, după o pauză de peste un an am decis să revin cu un text în care vă îndemn să vă gândiți un pic la *alegerile* pe care le faceți. toți vrem să fim fericiți și sănătoși, dar pentru asta trebuie să facem și niște alegeri, ca după să nu dăm vina pe altcineva. eu am ales asta și de aia mi se întâmplă asta acum. … că despre asta-i viața, într-un final.
alege corect.
pace.
Standard

Like & Klass

am fost în românia, lacapitală, zilele astea și am avut o discuție curioasă cu niște prieteni acolo despre teoria like-urilor, o temă la care mă gândisem și eu doar că nu mă prea concentrasem. deci, dacă ați observat, cu siguranță ați făcut asta doar că n-o veți recunoaște, puneți *vă place* 80% la căcaturi clișeu și la chestii neimportante pe care le postați și voi când aveți nevoie de a vă hrăni micul orgolios cu un like. vă dau un exemplu, să fie mai clar ce zic io aici.

toți spun: ce căcat e și cu selfie ăsta! asta în timp ce toți au cel puțin un selfie în colecție și dacă vor să adune niște *îmi place* bagă unul pentru a fi și el parte a masei, pentru că nu e o plăcere mai mare de a fi parte a turmei, a echipei, a ceva ce ne unește, la o adică. aici lucrează și chestia cu protestele și *hai și tu cu noi*. efectul turmei funcționează la toți, doar în proporții diferite, indiferent de IQ-ul vostru, deși ne place să arătăm cu degetul la *botu ăla de rață*, mai devreme sau mai târziu, mai în glumă mai în serios, o să bagi și tu una cu *botu ăla de rață* sau ceva foarte asemănător.

dacă vei posta o chestie de cultură, ceva ce ține de munca ta, un premiu, o fericire, un cântec pe care l-ai făcut tu, un video cu reușitele tale, vreun performance făcut cu sudoarea ta și nu ești vro vedetă pop răspândită ca pliantele electorale la o săptămână până la alegeri, n-o să prea ai parte de mare atenție din partea publicului, stai chill. omul susține ce susțin alții, sau ce ar putea și el să facă, pentru a nu-și simți vădit mediocritatea, că în subconștientul nostru trăiește o ființp plină de frustrare, pe care vrei s-o ascunzi dar tot iese naiba la iveală.

de exemplu toți vor da like vara la poze cu marea, toamna la poze cu frunze, iarna la poze cu zăpadă și primăvara la poze cu copaci înfloriți, deși toată lumea știe că-i o banalitate nostimă. sau toți vor fi de partea ta dacă te bagi cu a 28485-a postare despre un politician sau accident care a fost postat până la tine de 475894, doar îi schimbi două cuvinte, așa vor vedea că ai și tu o poziție.

să ai o poziție și să fii original, mai mare căcat n-am auzit în sec. XXI, bazariu. cunosc oameni într-adevăr originali și foarte buni în ceea ce fac despre care nu știe nimeni dintre voi, știți de ce? pentru că chiar sunt originali! nu fac postarea asta pentru a supăra pe cineva, doar pentru a vă face să vedeți o latură a absurdului cotidian în care v-ați prins, prieteni. o fac pentru că țin la voi, dar mai mai mult la mine.

ce-ar fi să facem un experiment? să generăm doar content original pe rețea pentru o zi? fără selfie, poze cu noi în toate pozițiile lumii, dar doar info despre prieteni artiști, piese autohtone, lucrări cu artiști vii și din zonă, info despre copii străini (nu doar ai tăi de când ești tu mamă) etc, a? curios cum ar arăta lenta pentru ziua aia.

pace.

 

Standard

îngropat sau ars / în pământ sau în aer?

pe 15 februarie, la 5 zile de la ziua sa de naștere, tata a murit. avea fix 60. mama s-a ocupat în mare parte de pregătiri, chestii, obiceiuri, tradiții, ștergare, babe, mâncare, căcaturi, plastic, popi, mașină, gropari, alcool, rude, prieteni și nu prea, certuri, etc. am fost și noi, băieții, prezenți, am ajutat cum am putut, am mai plâns și m-am stresat pentru că l-am respectat enorm și cam așa. toate trec și viața trece. tot tacâmul ne-a costat cam 16.000 lei. + încă cheltuieli de protocol care au mai urmat.

asta cu o cruce de metal vopsită aiurea, cu un sicriu de plastic & DăVăPă și scândurică de tot căcatul de la ăștia cu ritualinâie uslughi (ritus), așa de mult m-au enervat florile alea de plastic și coronițele alea kitsch că la cât de enervat eram a fost nițel scântei și putea să iasă cu scandal, dar fie, din respect pentru tata și biserica în care propăvăduia Maxim Melinti, am zis s-o tai. o viață muncește omul pentru nimic. scârbă și silă.

după ce s-a rezolvat tot calvarul ăsta și am ogoit spiritele ne-am pus la un pahar de vin cu mama și am vorbit și noi omenește.

pentru prima oară am vorbit despre incinerare, crematoriu și cum ar fi să ne ardă și am ajuns cu mama la aceeași concluzie: vrem să fim arși și aruncați în aer, iar cei care chiar vor să ne pomenească n-au decât de ziua noastră să facă o mică sărbătoare, fără paște fericit și pomene și toată beția de după și datoriile de până. vin prietenii sau cine e, bea ceva, te pomenește, îți face ziua, dacă vrea ia un cadou, se poartă cu fotografia ta și vorbește de parcă ai fi viu și gata, super și util. fără prostiile alea pline de patos care aduc câștig bisericilor ca paștele și pomene și cine are mai scumpă fusta & rochia și machiajul.

se zvonește că în md ar putea să apară un crematoriu, asta se vrea, chiar se cere, că doina o fi el mare și aducător de bani și că jumătate din țara asta e un cimitir enorm, dar dincolo de toate astea de ce să n-avem alegerea, mi se pare corect, nu? dacă unu vrea să fie îngropat treaba lui, eu vreau să fiu ars și asta vreau să fie treaba mea. acum aflu că ortodoxșii cu biserica și preafericitul nu vor așa ceva, că vezi tu e împotriva nu știu cărui Isus și Domn și alte alea. am observat că primii care vor să ne țină în evul mediu și ne opresc sunt tocmai bisericile și preoții, bărbații ăștia în sutane fac tot ce le stă în puteri să oprească evoluția, orice mijloc, chiar și cel mai josnic, e perfect pentru ei.

n-ar fi mai ok să dau odată un ban, să fiu ars pentru că așa vrea mușchiul meu, să fiu aruncat sau păstrat în cutiuță și să mă pomenească lumea de ziua mea cuminte și cu voie bună? decât să fie obligat, să se adune de sărbători gen paște, să se certe la un pahar, cine a făcut mai mult și cine mai puțin, să nu-i ticnească mortului niciodată în lumea de dincolo odihna. și la urma urmei ce are sufletul și viața mea după moarte, dacă chiar există una, cu îngropatul și crucea? că gen când văd crucea își amintesc de mine instantaneu și altfel nicicum? sau că e un loc unde știe că poate merge și eu sunt acolo? căcat. omul e viu cât îl vorbesc alți oameni, atât. sunt și vii care-s mai morți decât morții.

tata, apropo, tot avrut să fie ars. numai că în țara asta orice nu-i cum vor ei e o crimă.

personal nu văd un păcat în asta. tot ce ține de momentul după ce cineva moare e curată afacere, acte, mașină, angajați, morgă, cumpără aia aia aia aia, toate se transformă în afacere și dacă și incinerarea e o afacere păi fie, nu-mi prea pasă ce fac cu trupul meu, tot ce-mi doresc e să nu ocup loc aiurea și să fie voia mea măcar odată în viață. or …

voi ce părere aveți despre asta, prieteni?

pace.

Standard

artistul și revoluția

pentru început vreau să vă povestesc o pildă. nu știu numele autorului și ar dura să-l găsesc, așa că mă mulțumesc cu relatarea ei cum mi-o amintesc și am înțeles-o:

în vârfului unui munte era o cabană. stătea cocoțată pe muchia celui mai frumos vârf înconjurată de păduri de conifere și cu o priveliște de-ți tăia respirația. aer curat, păsări care-ți ciripesc cântece de dragoste și soarele care-ți umple fiecare por și crăpătură de liniște și fericire. cabana avea 2 nivele și era echipată cu tot ce-și poate dori un om. terasă, bazin, sală sport, bibliotecă, dormitoare, etc. unica chestie care te nedumerea era gardul enorm de jur-împrejur amintindu-ți de un castel medieval construit pe muchia unui munte. în cabană trăia un om. omul era înalt, puternic și plin de vigoare. era păzit de câteva zeci de mercenari înarmați până-n dinți și antrenați să atace la cel mai mic semn. fiecare dintre acești mercenari era gata să moară pentru stăpânul său oricând i se cerea. omul putea să-și permită orice moft care îi era îndeplinit în câteva clipe. când spun *orice moft* mă refer la absolut orice i-ar putea trece prin cap spectatorului neavizat. și totuși o stranie tristețe și plictiseală se citea pe chipul acelui mare om care trăia în vârful muntelui. omul nu obișnuia să vorbească mult, era strict și avea câțiva valeți care-i îndeplineau toate cerințele, făcându-și mici notițe. într-o bună zi ajunse la el o tipă (cum povestea e dintr-un film și e întotdeauna o femeiela mijloc din pricina ei se vor petrece acțiuni ce vor duce la detronarea lui, dar cum pentru povestea noastră ea nu are un rol prea important o trecem cu vederea). femeia asta îi spune că i se citește o teamă ascunsă în ochi și mișcări și-l întreabă de ce se teme el care are atâta putere că rar cine i-ar putea ține piept, iar răspunsul lui e unul care mi s-a memorat pentru o viață întreagă, bărbatul i-a spus cam așa (nu-mi amintesc chiar cuvânt în cuvânt, dar voi păstra intactă ideea):

eram tânăr și plin de puteri, eram cel mai bun luptător din câți erau prin preajmă, i-am învins pe toți care-mi stăteau în cale, i-am bătut pe toți maeștrii din școlile pe care le întâlnisem. apoi mi s-a spus că în vârful muntelui, în cabană, trăiește un războinic mult mai aprig și mai puternic decât mine, plin de ambiție și nerv am pornit să escaladez singur muntele. am ajuns, cu greu, până la cabană. aici am descoperit-o păzită bine, dar asta nu m-a oprit. i-am ucis pe rând toți paznicii, până am ajuns să mă întâlnesc cu marele maestru. era mai bătrân decât credeam și asta m-a dezamăgit puțin, dar când am primit prima lovitură am înțeles că aparențele înșeală. ne-am luptat aprig pe viață și pe moarte ore întregi până am căzut ambii fără putere. dar pentru că eram mai tânăr și mai aveam forță de o singură lovitură n-am pierdut timpul și am îndeplinit-o. bătrânul a căzut horcăind. mi-a zâmbit și mi-a spus, asta fiindu-i ultimele cuvinte, ceva ce mi se învârte de atunci în cap într-una. mi-a spus:

întotdeauna e cineva mai tânăr și mai puternic care vine să-ți ia locul. asta mi-au spus-o mie când am ajuns aici, asta ți-o spun acum când nu mai e nimic altceva de făcut. întotdeauna e cineva mai tânăr, mai puternic, mai motivat. și după tine vor veni. …

povestea se termină cu un tânăr familia căruia a fost ucisă de eroul nostru și în dorința lui de răzbunare tipul urcă până la cabană și-l omoară pe stăpân. finalul e cam banal și nu merită atenția, dar sper că ați prins ideea acestei pilde fără s-o mai explic. mie îmi place enorm povestea și cred că explică foarte bine ce se petrece în md ultimii ani.

setea de putere e un blestem. banii, puterea, forța omoară modestia, smerenia, umanul. oricât de puternic n-ar fi egoul și oricât de mult nu te-ai minți că n-ai să-i cazi în capcană, strălucirea aurului îi orbește pe toți. muntele, cabana, omul, lupta – toate sunt niște metafore pe care n-am să vi le descifrez pentru că-mi plac oamenii care gândesc. și știu că sunteți așa.

acum să revenim la oile noastre…

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

să zic că nu-s chiar deloc la curent cu ce se petrece în jurul meu ar fi neadevărat și total ignorant, or nu sunt chiar așa. mă poziționez în textul ăsta ca un artist pentru că mi se pare că am voie să spun asta despre mine, dar nu o fac în numele altor artiști, o fac dintr-o pornire subiectivă și pentru că mi se pare corect să am o poziție vizavi de ce se petrece, or suntem în clocot și apa fierbinte ne va opări pe toți într-un fel sau altul. asta dacă mămăliga va exploda.

am trecut ieri prin oraș. am trecut pe lângă proteste, apoi am mâncat un kebap și am fost în trecere pe la meciul dintre spania și rusia. am făcut o plimbare și m-am tot gândit: trebuie artistul sau nu să ia o poziție față de ce se petrece în jurul lui? cât am căutat în mintea mea am descoperit 4 tipuri de artiști:

1. iau o poziție fermă vizavi de un sistem (comunism, fascism, liberalism, etc) ca peste mulți ani, când sistemul o ia razna, să se trezească un boșorog care-și cere iertare că-n tinerețe abera. sau rămâne ferm pe poziția lui și dă interviuri acerbe ca la discuții cu prietenii la un ceai în vila lui de lângă mare să-și ceară scuze oricum.

2. ăia care mor până ca sistemul s-o ia razna și pe care criticii sau cititorii îi poziționează instantaneu și intolerant în anumite ceaune la foc slab. diverse grupuri găsesc în ei guru sau formatori de opinie, apoi descoperă alte date și se dezamăgesc și tot așa.

3. ăia care-și văd de treabă și nu se bagă în chestii gen putin-trump-kim/jong/un căcat, viva la lgbt și *noi tre să-i înțelegem pe oamenii de culoare că ei bieții*, blabla, ei își văd de arta lor nișată și zic mulțumesc de cât au.

și 4. care sar de la una la alta pentru că asta-i regula în arta contemporană și tre să faci orice ca să fii pe val și în pas cu vremea, până se rătăcesc singuri în declarații și poziții. că regulele jocului în arta contemporană o stabilesc un grup de snobi elitiști și în dependență de gusturile lor se schimbă și regulele partidei.

( toți sunt experți în relații până la primul treesome)

în toate 4 categorii sunt nume mari și sonore. erau alte vremuri, alte reguli, altă lume, vor sări moraliștii să-mi spună. nu prea. nu se prea schimbă mare treabă în mințile oamenilor, ne place să credem că da, dar dacă e să sapi înțelegi că chiar deloc.

am spus asa și o mai repet, dați-mi un lider de încredere și merg în iad după el, problema nu e în faptul că nu m-aș implica, e tocmai în faptul că nu-i cred pe nimeni din cei pe care mi-i trimiteți voi. și dacă tot veni vorba ce-i cu paranoia asta gen: hai să-l ucidem pe plahotniuc că el e balaurul, ei alo, e ușor a da vina pe cineva și a zbiera la poarta lui, dar oare într-adevăr e problema doar acolo?

dar când rutiera chișinău-orhei se răstoarnă la peresecina și după ce 15 oameni ajung grav răniți la spital afli că mașina nici n-a ieșit din garaj în seara aia, sau că poți fi împușcat în casa ta sau ograda ta ca după să afli că problema s-a mușamalizat și singur ai dat cu glontele în cap pentru că cel implicat era fiu de colonel sau de prin minister, sau când dodon toacă sute de mii de euro din banii noștri pe distracții, sau când un fatatic naționalist sare cu picioarele la niște negri care-și văd de toba lor, sau când șoferul de maxi-taxi iese să se pișe la stație și-i faci observație și el sare la bătaie și te dă afară din mașina lui (mașina lui bleadi nu transport public), sau când îți sparg casa și supărați că nu găsesc bani acolo îi dau foc, sau când îți bat fratele mai mic doar pentru că are părul de altă culoare sau cercel în ureche, sau când jurnalistele trec de la un post tv la altul și brusc devin formatori de opinie în alt club, sau când teatru îți ia arendă de 10.000 pentru o seară fără să-l intereseze că ești un tânăr artist care vrea să miște lucrurile, sau când fetițele de 15 ani o sug la saună de la neni cu curea de crocodil la ceas, sau când babele urlă ca debilele dacă lași un geam deschis că e 45 afară cu plus, sau când îți bagă căcaturi legate de limba pe care o vorbești când tu nu știi nici 10% din limba ta și abia de bâigui câteva clișee traduse, sau când 3 site-uri diferite dau aceeași știre atât de schimonosită că nu mai înțelegi a cui adevăr să-l crezi, sau când diverși morari se află în spatele la toate protestele indiferent de steag din ultimii ani, sau când faci un scurt calcul și înțelegi cât se cheltuie pe propagandă și cum lumea moare de foame și doarme pe țărână în sec. XXI, sau mitroplitul și fețele bisericești care-și iau mașini de sute de mii de euro vorbindu-i țăranului de hristos și cerându-i să mai jertfească nițel, sau când farmaciile & medicii îți bagă medicamente absolut inutile doar pentru a te păstra client, sau când lucrezi ca sălbaticul câteva luni ca să afli că șeful tău n-are bani de salariu în schimb și-a luat un nou porshe, sau … (aici pot să vă dau încă 8375783 exemple), spune-mi de toate astea e vinovat primarul din comuna ta și plahotniuc? dacă problema e doar asta hai să strângem toți câte 10 lei, să angajăm un killer și să punem punct problemei și după să vedem cum înflorește țara. ieri cică eram vreo 10.000, ok cu 100.000 nu găsim noi vreun terorist? )))) dau 20 dacă-i cazul.

nu, prieteni, mesajele de pe pancarte și ce urlă nenea de la microfon e trash, e căcat. nu-mi plac, nu le cred, nu mă reprezintă. problema e în mentalitatea întregului sistem. nu vreau să vă povestesc ce-am pățit cu babele de la moldova gaz și apă canal din pricina unei gafe produse de ei, dar oricine a avut treabă cu balaurul știe la ce mă refer. tai un cap și cresc altele.

dacă asta m-ar scuti de o bună parte din urmăritori, atunci asta e, îmi asum pe deplin aceste vorbe.

acum vreau să faceți legătura dintre pilda de la început și lunga pledoarie de la final și aveți un puzzle întreg cu opinia mea și de ce nu mă implic aprig în proteste. deși e frumos să fii parte a ceva măreț, e multă lume, inima vibrează în unison, e adrenalină și plăcere de a fi parte a ceva, dar nu știu de ce inima mea nu mă lasă.

sincer să fiu mi-i trist de ce se petrece în țară și dacă ar fi voia mea aș schimba din rădăcini tot, dar ceva îmi spune că …

încă îmi aștept liderul.

pace.

 

 

 

 

Standard

Litotă (video) #poezile

LITÓTĂ, litote, s. f. Figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult. – Din fr. litote.

cel mai complicat e să găsești o echipă, să-i convingi că ceea ce vrei să faci merită și să-nerci să-i motivezi după. am încercat să fac asta și vreau să cred că mi-a reușit. ideea i-a molipsit, acum vreau să cred că o să pot și să-i motivez cumva.

nu-i prea mare nevoie de poezie în lumea asta și-n epoca satirelor și videoblogging-ului și-mi spuneau că e o nișă prea îngustă atunci când vorbisem cu cineva că am o idee de proiect de video performance-uri poetice, dar am zis să încerc. împreună cu Sașa Semper. am zis să riscăm și azi vă fac cunoștință cu prima noastră colaborare. depinde doar de voi dacă vor mai fi, vreau să cred că ne veți ierta micile gafe și veți înțelege că e un început, deși timid, dar este. cândva văzusem niște video cu Augustina Șiman care nu-mi plăcuse, dar care mi-au dat o idee și am încercat să o simplific, să-i bag nerv și să merg pe alt vibe, unul care lipsește în poezia de azi, așa mi se pare mie și iertată fie-mi opinia.

am văzut care sunt punctele slabe și vom lucra să le evităm pe viitor și poate am noroc să găsesc și vreun sponsor care ne-ar ajuta să acoperim arenda tehnică și cheltuielile de producție, dar asta mai târziu, dacă n-ajungem să cedăm presiunii și dacă, sper eu, avem noroc să trecem prutul.

mi-ar plăcea să fac ce-mi place și să pot și schimba & motiva altă lume să o facă. de aia, după lungi bătăi de cap și zile fără job, am decis să risc cu poezia. eu nu scriu, eu așa trăiesc.

pentru acest prim video vreau din suflet să le mulțumesc lui Sașa Semper pentru regie și suport tehnic, cameră și montaj, lui Max Cebanenco pentru ochiul din spatele camerei, studioului de producție CIO Film și în special lui Sergiu Ciorescu că a binevoit să ne ajute cu tehnica gratis, mulțumesc Piort Alii și Cristina Miron pentru că m-au lăsat să filmez în casa de creație și au acceptat să mă lase să-mi fac de cap acolo, lui Alex Dobrunov și Stella Mardari că m-au ajutat să nu uit textul și au avut grijă să imortalizeze momentul și desigur muzei fără de care n-ar fi fost nici textul și nici ideea, adică omului drag mie Anastasia Creciun (Karla Karl). nu tot ce zice poetul e adevăr pur, mai e adaos să meargă la poezie, așa că fiți pe pace totul dincolo de ușa aia merge strună. ei nu chiar strună, dar merge. ideea, textul și vocea îmi aparține și probabil știți că poeții își citesc prost poeziile așa că iertare.

e un început timid și restul vor fi mai cu vâlvă și curaj, promit, asta dacă o să ne fiți aproape și o să ne suportați și distribuiți cum vă este mai pe suflet, dar să știți că vă voi fi recunoscător pentru efort.

am decis să numim proiectul *#poezile*.  pare a fi o greșeală și asta am și vrut, oricum e vorba de un poet proletar și cu aspirații spre acele zile care îl vor scoate din glod și ne vor face poeziile great again. zi-le și lor despre asta, te rog. mai e și cheia aia cu: vezi ce-ți dă la căutare pe facebook și instagram și n-a dat nimic. așa că să ne fie de bine.

este un proiect susținut de mic-ul psih, balade bolnave și parazitul proletar și sper că va fi și de voi. scuze dacă textul atinge pe cineva și că a ieșit așa lung, tocmai 13:13 într-o dată de 13. răbdare și înțelegere, restul vor fi mai scurte.

fii alături, fii aproape, susține produsul autohton și pace. mai jos e atașat video, vizionare plăcută și nu uita să-i faci un share dacă ține până la final atenția ta, prietene.

Standard