nimeni nu-mi spunea nimic (3)

3.

planul colonelului

vineri colonelul trebuia să dea banii. sau adresa soției. soția, o blondă țîțoasă pe nume Sveta, încă nu știa nimic. era miercuri. oamenii cu care jucase erau și ei căsătoriți și l-au înțeles, probabil. totuși, mai bine e să iei bani, decât să fuți pe cineva care nu prea vrea să facă asta, nu? planul lui era foarte simplu: avea informația precum că într-un apartament, dintr-un cartier din capătul opus, era un safeu în care joi, adică a doua zi, trebuia s-ajungă o sumă, destul de impunătoare, de valută străină. m-a asigurat că nu-i nimic complicat, el urmărise și calculase tot, trebuia doar să am grijă să mă uit și să-i dau de-nțeles dacă vine cineva. m-am gândit că nu-i chiar complice. deși tot complice eram.
i-am zis că mă bag să-l ajut și, după o pauză prea lungă, mi-a zis să merg să mă odihnesc, ne aștepta o zi importantă. atâta adrenalină prieteni, nu vă puteți imagina. toată noaptea am văzut filme cu gangsteri în imaginația mea.
apoi, cealalată parte din noapte, am petrecut-o scriind. am chat-uit cu o domnișoară până de pe la 3 până pe la 5. apoi am adormit buștean. era o fată cu care voiam să ies la o plimbare în una din zile. am mai ieșit cândva. a zis că putem încerca. apoi am adormit ca un marinar după furtună. m-a trezit telefonul. era el.
joi dimineața era un soare de te bronza, deși afară nu mai era vară de ceva vreme. mi-am zis că-i o zi perfectă pentru criminal. mi-am făcut toaleta, m-am îmbrăcat mai modest, ș-am mers la colonel. începusem să am dubii că-i chiar colonel. nu văzusem la el acasă nimic militar. mi s-a prezentat așa și așa l-am luat. poate era vorba de un altfel de conflict în care participase? straniu cum mă încredeam într-un om despre care, în esență, nu cunoșteam mai nimic.
era gata. mă aștepta. a zis să mai dăm o rundă. era un bloc de bugetari, care la orele 3 sunt la servici. cam toți. poate doar bătrânii și copii mai rămân acasă, sau vreun dileraș drogat. n-aud ei nimic, chiar dacă e să bați cu toporul în ușile lor. iar dacă aud, nu ies. că nu se mai bagă om pentru om cum era pe vremuri.
am ajuns la ușa cu pricina și colonelul m-a pus pe poziție, apoi a încercat să spargă ușa. se pare că ușa era mai rezistentă decât crezuse el. a încercat în câteva feluri și, tot nu mergea. ne-am trezit că bate în ea destul de tare. părea foarte agitat. i-am zis că face multă gălăgie. ușa n-a vrut. se pare că știa ce ascunde după ea. apăra bine comoara. colonelul arăta distrus. calculase tot, dar ușa, deși părea din lemn, era din metal și mai avea și lacăt din ăla cu 3 rânduri. treaba puțea murdar. am încercat să-l liniștesc, dar păream atât de penibil încât am preferat, după câteva propoziții, să-mi țin gura închisă.
și-a aprins o țigară și avea calmul unui măcelar maniac. m-am speriat nițel, trebuie să recunosc. era atât de calm și rece că i se schimbase și fața.
după o pauză a zis că vom merge pe la uși să propovăduim calea spre Iehova. i-am zis că nu avem broșuri și nici față de martor, dar m-a calmat repede cu: trebuie doar să vedem unde nu va ieși nimeni.
voia să încerce toate ușile. mi-a zis că nu iese fără nimic din blocul ăsta. era piatră. am zis: bine, ș-am început să sun la uși. eu sunam, el verifica dacă s-ar lăsa spartă. au deschis câțiva, dar când i-am întrebat de Dumnezeu, s-au făcut nevăzuți. toți se tem de Dumnezeu, probabil.
așa am coborât 3 etaje până am găsit ușa perfectă. era o ușă veche, sovietică, pe care am spart-o ușor. când am intrat am vrut să mă descalț, dar m-a oprit colonelul. mi-a dat o pereche de mănuși. am început să căutăm prin apartament. era un apartament cam jecos și mă mira să găsim ceva, poate doar vreun mort.
am trecut ușor de la o cameră la alta. cotrobăiam în liniște. nimic. am găsit o odaie închisă și m-am gândit că ascunde ceva. ușile închise dau iluzia miraculosului. am deschis-o ușor, în timp ce colonelul își căuta de treabă prin sertare, ș-am tras un urlet în mine de s-au cutremurat pereții. în odaie era un moș care mă cioplea cu o pereche de ochi albaștri, cam ca și ochii colonelului. parcă era un colonel bătrân. tot ce mi-a venit prin cap e să-l întreb dacă crede în Dumnezeu. moșul a zis că n-aude, ș-am înțeles că-i surd, după care m-a întrebat dacă am venit să iau divanul. între timp în ușă apăru colonelul și mă trase la o parte. a zis că am venit după divan. apoi mi-a zis, fără ca moșul să-i vadă fața, că ne-a văzut și-i bine să-i jucăm puțin jocul. am zis ok.
moșul a mers să ne arate divanul. era un divan jerpelit pentru care voia 1000 lei. am zis că-i nebun și că nu ne place, vrem să plecăm, i-am urlat că nu-l mai luăm. colonelul începusă să-i explice ceva despre poze, iar moșul a început să ne arate facturile. m-a luat o jale că eram să plâng. moșul ne ruga să-i luăm divanul, ne-a turnat și vin, a început să ne povestească pătărănii cu divanul, toate cu o voce atât de calmă și caldă că l-am întrebat pe colonel cât avea la el. avea 300 lei. eu aveam 400. 700 în total. i l-am scos cu 700. apoi, după ce mai nu ne pupă mâinile ca unor popi, am scos, cu greu, divanul afară. stăteam cu el în fața blocului. mașina mea era prea mică și n-aveam bani de taxi. ne-am gândit că ar fi urât să-l lăsăm așa, afară. dacă iese moșul și-l vede. mă gândeam că i l-am luat pentru că mi-am amintit de bunelul. să-i fie țărâna ușoară. colonelului i-a amintit de tata.
într-un final, cu greu, am ajuns cu el acasă. după ce ne-a oprit poliția de 2 ori. ne-am scos c-o vorbă bună. n-aveam noi fețe de criminali. mai degrabă de polițiști sub acoperire. sub acoperire națională.
am dus divanul la garaj. acolo aveam și bere. acum stăteam pe divanul ăla jerpelit, pentru care dădusem ultimii bani, beam ultima bere și ne gândeam că oamenii mai au ceva frumos în ei. camaradul meu ieși să se pișe, iar la revenire izbucti într-un plâns sfâșietor. să plângi e bine mi-a spus. apoi mi-a mai spus că ce nu ne omoară, ne face mai puternici. în câteva ore se făcea vineri. eu adormeam.

(va urma:4. Femeile din viața lor)

Standard

nimeni nu-mi spunea nimic (2)

2.

de la ură la dragoste-s 5 case distanță

obișnuiesc să fac laba înainte de culcare. asta dacă n-am iubită.
dacă ai iubită și faci laba, prietene, undeva e o problemă. dacă ai prietenă și ajungi să faci laba, să știi că-i ceva putred în Danemarca. dacă trebuie să alegi între ele, alege laba. dacă ai ajuns să ai femeie și să masturbezi pentru că pe ea o doare capul, sau n-are chef, ș-asta durează toată săptămâna, atunci bagă-ți piciorul chiar acum, nici nu mai termina textul. relațiile tale interpersonale snt mai importante. că altfel cum te împaci cu tine, dacă ești în război cu ei? sau cu ele. eu eram pe pace. eu masturbam.
sigur că în relații sunt cazuri și cazuri. poate-i gravidă, sau are cancer, sau mai știu eu ce are ea acolo, dar eu nu despre excepții vorbesc aici. vorbesc despre o relație dintre ordinar și neordinar. una nesănătoasă și, tocmai, prin asta normală. cred că ați prins unde bate șaua calul.
bine, asta cât ești tânăr. la bătrânețe, când nu mai ai ce masturba, nu mai contează. dar până la bătrânețe omul nu stă doar pe apă, nu? până la bătrânețe mai e de trecut și peste valurile tinereții, care-s toate numai ispite. că așa-i tinerețea, ispititoare.
nu știu cum o fac alți bărbați, dar eu trebuie să-mi imaginez pe cineva, altfel nu merge. de regulă, îmi imaginez femei pe care le cunosc, nu-i neapărat să fi avut ceva cu ele , pot fi și femei pe care le vreau la moment, sau le-am întâlnit întâmplător și mi-au atras atenția.
sau foste. nu toate, doar alea cu care sexul a fost fenomenal. hai să recunoaștem că nu toți din ăia cu care am fost erau chiar buni în pat. unii erau ok, până nu te plictiseau și întâlneai pe altcineva mai …
unele erau așa de ok că n-ai mai fi vrut să întâlnești altele după, dar femeile care te fut bine în pat nu se lasă până nu-ți fut și capul, din păcate. nu știu de ce se petrece așa, dar se petrece. faptul că o fac bine cu tine le obligă, probabil, să aibă alte așteptări. la urma urmei din vaginul ăla vor ieși copii. cu siguranță dragostea nu înseamnă numai sex, sexul e pasiune și pasiunea-i o flacără care arde tot în calea ei, cel puțin așa zic poeții de duzină. dragostea adevărată e fenixul care renaște din scrumul rămas după asta, așa mi se pare mie. adică oricât de mare n-ar fi dragostea, sexul trebuie să fie bun și cât se poate de des, chiar dacă nu-i important. poate să nu fie important, dar sănătos este.
cu vecina (fata despre care v-am mai spus) n-am putut depăși acest moment vulnerabil. adică tinerețea relației. eram proști și iuți ambii. s-a supărat pe ceva, ș-a hotărât să stea cu asta-n cap, iar eu n-am mai insistat să-i explic și, așa s-a spart vasul. nu, n-am înșelat-o.
trec des pe sub geamul ei și asta m-a dus, inconștient, cu gândul la ea. știți clipele alea trăite, mă refer la alea drăguțe și micile momente care te făceau fericit. că au fost așa momente, n-o pot nega și sper că nici ea n-o neagă. motiv din care am visat-o de 2 ori. odată am visat că visează c-o visez.
tot așa a ajuns și-n seara aia-n capul meu. încercam să mă gândesc și la altele, chiar și la taxatoarea aia m-am gândit o clipă, dar tot cu ea în gând am terminat. pielea ei albă, părul ei ruginiu și coapsele ei ondulate, tatuajul și vocea ei tremurândă, când îți șoptea *rămâi acolo*… ajunge. după, m-am șters ș-am ieșit din cabina de duș.
ciudat, dar stau aici o lună și n-am văzut-o niciodată. mint, am văzut-o odată în maxi-taxi. nu m-a observat. stătea în telefon, ca întotdeauna.
dimineața m-am dus la colonel. lipsise câteva zile, trebuia să găsească ceva bani și eu nu puteam să-i dau nimic. toți banii mei au intrat în casa asta. adică în cămăruța asta. am și împrumutat să-mi pun cabina de duș în cameră, că nu era să fac duș pe coridoare. am zis că-l ajut cu orice pot să fac, dar bani n-am să-i dau.
l-am găsit în halat și ciufulit. părea nedormit și mahmur. am intrat ș-a spus că-mi prepară o cafea. n-am refuzat.
avea facebook-ul deschis și m-am gândit să verific ce mai face vecina, de pe profilul lui. că eu n-o pot vedea. am acesat ș-am descoperit câteva postări pozitive și câteva fotografii în care apare același tip, un hipsteraș bărbos, cu tunsoare din aia ordinară și ochi întunecați. era într-o cămașă din aia xxs și ea arăta destul de veselă alături. erau la un eveniment. am zis să-mi bag … ș-am apăsat home. cafeaua era gata.
colonelul a zis că are un plan pe care-l vom discuta mâine, azi trebuie să meargă seara într-un loc să-l fileze nițel. strategie, scheme, treburi. am zis să merg să-l ajut, dar m-a asigurat că nu-i bine să fim văzuți împreună, cel puțin acum. a zis că-mi povestește mâine care-i treaba. mă sună el dimneața. de obicei n-avea secrete, dar am zis să-l las în plata domnului. mi-am băut cafeaua ș-am plecat.
era o zi frumoasă de iarnă și m-am gândit să merg la second să-mi iau o pereche de mănuși. pe ele primele le pierdem. mi-am luat, nu doar, mănuși și m-am dus spre casă, să-mi probez cumpărăturile. pe drum mi s-a făcut foame de ceva dulce, ș-am intrat în market. mi-am luat zgușionkă și banane ș-am mers spre casă. aici era ea.
am văzut-o și inima mi-a pocnit. apoi l-am văzut și pe flăcăul de pe copertă. m-am salutat cu ea și, destul de ipocrit, mi-a răspuns la salut. apoi i-am strâns mâna lui ș-am înțeles că fut mai bine. am schițat câteva replici și ne-am căutat de treabă. eu în direcția mea, ei spre ea.
am ajuns acasă și m-am bucurat că n-am alcool. nu mă mai scotea nimic din casă câteva zile. am fumat un joint ș-am lăsat televizorul să-mi recite cântece de leagăn. se schimbase puțin, arăta fericită, dar ochii ei. toate gesturile trădau afecțiune și fericire alături de celălalt bărbat, dar ochii ei, ochii … avea o privire tristă care scăpără când mă văzu. i-au strălucit ochii, ș-asta după ce nu i-am mai dat de atâta vreme. sau poate mi s-a părut? poate era lumina așa? da, mi s-a părut, ca întotdeauna în relația dintre noi. ce-aș mai fi vrut s-adorm în părul ei roșcat.
dormeam când am primit un sms. era de la ea. m-am mirat, îi păstrasem numărul. întreba de ce nu i-am spus că stau aici, alături. m-a amuzat întrebarea și i-am răspuns că nu voiam s-o deranjez. nu-mi imaginam c-ar fi interesat-o, asta i-am mai spus. cică a supărat-o puțin. poate s-a prefăcut, că femeile se prefac ușor. mai ales în mesaje. nu i-am mai scris. m-am culcat înapoi.
a doua zi, dis-de-dimineață, m-am pus pe treabă. trebuia să fac câteva drumuri prin oraș. cât îmi făceam naveta am primit un sms de la ea în care mă întreba dacă nu vreau să ne vedem seara, prin mahala. nu prea răspund când sunt la volan, însă ei i-am răspuns. ok. ne-am înțeles să ne vedem la market, la 8. afară era frig.
a venit la timp. am urcat în mașină ș-am mers într-un loc de unde se vede orașul ca-n palmă. am luat ceva de mâncat și băut. fără alcool. ne-am salutat, prea călduros aș spune, apoi am și schițat câteva întrebări de protocol. am trecut peste. mi-a zis că băiatul de ieri e un coleg și că o curtează, dar n-au nimic serios. de parcă îi era frică să nu fiu gelos, sau nu voia să cred că vin la ea bărbați pe noapte, sau încerca să facă o impresie ok ca să trec mai ușor peste, nu prea înțelegeam de ce mi-a spus-o, dar am zâmbit laconic și m-am bucurat, aparent. chiar dacă n-au nimic, cu siguranță că și-au tras-o de câteva ori. că n-o petreci acasă noaptea fără așteptări.
o vreme nu suportam să ating corpul cuiva care a fost atins după mine, adică aveam un soi de paranoia cu treaba asta. serios. deci, mai ușor puteam face sex cu o oricare tipă din lumea asta, decât cu vreo fostă care a fost cu cineva după mine. eram extrem de egosit în tinerețile mele. acum am depășit frustrarea asta, adică nu mă mai deranja deloc dacă și-a tras-o cu tipul ăla, sau nu.
dacă nu mă deranja asta, nu cred că m-ar deranja altceva la ea. am vorbit despre planuri și ce mai face și că vrea să plece, toate clișeele unei discuții de genul. încercam să nu mă laud, femeilor nu le place când un bărbat se laudă mai mult decât ele, așa c-am decis să înconjor anumite subiecte. m-a întrebat de femei și am mințit-o c-am avut doar o femeie după. deși avusem 3. mi se par ipocriți bărbații care se supără pe femeie că i-au înșelat, când au înșelat și ei. la fel cum e și cu ăștia care dau la muie și nu ling vagina. și de pupat se pupă oricum. n-am vrut să-i zic 3, mă temeam de răspunsul care-l poate da. e intolerantă în răutatea ei. ca toți oamenii, de altfel. și eu așa eram. într-un moment s-a tăcut și, involuntar, am început să urmărim orașul. la radio cânta jim morrison cu the end. tristă piesă, prieteni. luminițile orașului dansau de parcă îmi veneau lacrimi.
la un moment dat, în ciuda piesei triste, am simți ceva cald în sânge. dacă era alcool știam deja, dar n-am băut nimic și nu fumasem de vreo 8 ore. poate mai mult. totuși, ceva fierbinte mi se urca spre cap, apoi cobora în jos, dansa o vreme în stomac și, mai apoi, mă lovea peste … și șarpele era lung, avea 7 km … m-am uitat la ea și i-am prins privirea. apoi m-am întins să-mi iau apa și ea a făcut același lucru și mânilie noastre, după ce nu se atinseră așa mai bine de câteva luni, întâmplarea a făcut să se întâmple acum, să se atingă.
ah! a fost ca o electrocutare. am simțit că mă lasă s-o ating. omul care te lasă devine cald. chiar ferbinte. emană un vapor care-i schimbă și mirosul. ori de miros ne îndrăgostim, la început. eu miroseam a câmpie cu grâu după ploaie, asta când nu miroseam a tot ce vrei. ea mirosea ca o seră cu astromere la miezul zilei. m-am dat mai aproape și mi-am plimbat nasul în părul ei. m-a lăsat. apoi i-am căutat buzele și restul. nu ne grăbeam nicăieri. tot ce putea să se întâmple, s-a întâmplat deja. putea să se sărute cu oricine, numai nu cu mine. nu ne-am sărutat niciodată pe buze așa cum se sărută, deși am făcut de toate câte puțin. și-n seara aia ne-am sărutat. pentru prima oară ne-am sărutat normal. am uitat și despre tipul ăla care o sărutase ieri, am uitat tot.
am trecut pe bancheta din spate și m-am bucurat că am în mașină, întotdeauna, prezervative. s-au schimbat vreo 5 piese până s-a treminat războiul. mă oglindeam în ochii ei.
ochii ei erau de căprioară speriată când începeai și de vulpe bătrână când terminai. dacă erai bun îți mușca mâna. tipul ăla n-avea nici o mușcătură pe mână.
am mers la mine, ș-a rămas până dimineața. ne-am odihnit cât am mers cu mașina, la mine am făcut un ceai și, foarte întâmplător, ne-am atins iar. ne-am oprit spre dimineață pentru că nu ne mai puteam mișca, dacă o mai făceam muream aici ca și caii ăia care alergau în pustiu în filmul ăla, am uitat cum îl cheamă.
am adormit bușteam alături și dimineața m-am trezit de la apelul camaradului meu. am descoperit că am mai multe apeluri nepreluate. probabil obosisem aseară puțin. ea dormea. m-am uitat la ea și mi-am zis că așa femei ard pe rug. am încercat să înțeleg de ce și, probabil, e de la frumusețea lor ispititoare. nu poți sta întreg la minte lângă așa femei, iar ele tocmai întreg la minte te vor. probabil, nu știu. i-am răspuns, era colonelul.a zis că are un plan și că trebuie să ne vedem.
între timp s-a trezit și ea. a zis că trebuie să meargă acasă, și-a cerut scuze pentru ceva și am petrecut-o până jos. ne-am cuprins, ne-am pupat și mi-a zis că ne mai vedem prin zonă. am zis ok. am întrebat dacă să-i scriu, dacă … a zis nu. întotdeauna spunea nu.

(va urma: 3. planul colonelului)

Standard

nimeni nu-mi spunea nimic (1)

1.

prietenul meu, colonelul în rezervă V.J.

prietenul meu, colonelul în rezervă V.J., știa pe cineva, care știa pe cineva, care vindea un apartament. într-un oraș ca ăsta e ca și cum ai ști jumătate din el. știa pe cineva, care știa pe cineva, care vindea o cămăruță din aia în cămin cu wc și baie pe etaj. dar pentru un tânăr independent, ca să-și înceapă și el viața, era ok. de fapt eram în situația în care nu prea puteam să mă alint, aveam prea puțini bani ca să mai fac și mofturi. așa că nu le-am făcut. am mers, cu colonelul, la ăsta care vinde apartamentul. adică camera. o cameră într-una din casele alea în care stau strict proletari. mi-a arătat colonelul câteva poze. era pe la periferia cartierului din care se inspiră raperii. mai pe scurt la dracu-n praznic.
omul cu pricina avea un bmw negru. ne-am salutat ș-am pornit în liniște. numai muzica se auzea. era celestul din celiac și mi-a plăcut tipul dintr-odată. după care m-am holbat peste geam ș-am recunoscut locurile. am ajuns, destul de repede, la periferia orașului. în cartierul ăsta trăiește și prietenul meu, colonelul în rezervă.
trebuie să spun că știam bine strada asta. știam pe cineva care stă pe strada asta. pot spune chiar: am iubit (sau încă o mai?, nu știu, probabil trebuie s-o verific, va trebui să-i scriu ceva, dar sunt blocat … văd, mă mai gândesc la asta) pe cineva care trăiește aici, nu departe. dar n-am avut cui spune asta, în mașină, pe notele de sus, turuia mic-ul psih, colonelul și șoferul fumau, iar eu încremenisem cu ochii spre parbriz pe câteva clipe și tăcui. ce plăcere e să taci uneori.
tipul cu pricina, adică stăpânul casei, era un bărbat înalt, ras pe cap, cu ochi albașrti și-l chema Vova. arăta ca unul din ăia care doar arată dur. arăta ca unul din ăia care toată viața a fost bun cu toți și l-au folosit care și cum. oamenilor dacă le dai un picior, îți iau și capul. era proaspăt divorțat și asta se citea pe fața lui de pitbull obosit.
am ajuns ș-am realizat că stau la 5 case distanță de femeia despre care v-am pomenit. la drept vorbind ne-am despărțit aiurea și nu prea voiam s-o deranjez. dacă o afla că stau alături ș-ar vrea să ieșim la o plimbare … se zice că bărbații trebuie să preia inițiativa, ș-asta-i o mare minciună, prieteni, pentru că doar femeile decid. dacă-și bagă în cap una că nu-ți mai dă în vecii vecilor, atunci caută-ți altă treabă. oricum, stăm într-o mahala, ne intersectăm noi cumva. femeile cu femeile, iar noi să revenim la oile noastre.
camera pe care o luasem nu avea decât o mică bucătărie și o *stenkă*. nu tu wc, nu tu baie, nu tu mașină de spălat, nimic. în schimb arăta destul de îngrijită și la un preț accesibil. adică îmi mai rămâneau 30 lei. bani din care, mai târziu, mi-am luat cartofi. îmi plac la nebunie cartofii. cartofii și cartoforii. colonelul era un jucător înrăit. nu mai juca pentru că nu avea ce pune pe masă, dar patima asta îl rodea îngrozitor. cum făcea un calâm, cum lăsa banii în cărți. e adevărat, mai și câștiga, dar de pierdut pierdea mai des.
stătea prin vecini și tot prin vecini juca. aaa, nu v-am spus, era colonel în rezervă, dar n-avea decât cu 3 ani mai mult decât mine. participase în nu știu ce conflict și luase câteva gloanțe-n burtă, de aia era alintat la mâncare și tras la față. purta culori închise, vorbea puțin și fuma des. de regulă era un băiat calm și ascultător, dar dacă se îmbăta și-i stătea cineva în cale putea să-l bată până-l omora. de aia nimeni niciodată nu-i spunea nimic și toată lumea, până și poliția, nu-l supărau. lăsat în pace, chiar și la beție, nu supăra o muscă.
straniu caracter avea colonelul. putea să tacă ore întregi, iar alteori putea să vorbească și câte jumătate de oră. serios, odată l-am ascultat jumătate de oră. aproape plângeam de bucurie la final. fumasem niște mugur și el mai dezleagă limbile. așa am înțeles că-i face bine să mai fumeze și mai fumam uneori. când aveam eu, că el nu-și lua niciodată. îmi plăcea compania lui și pentru faptul că nimeni nu-mi spunea nimic, toți știau că suntem cei mai buni prieteni. nu eram chiar cei mai buni prieteni, eram unicul tip pe care nu-l bătuse niciodată la beție, atâta tot. ne-am cunoscut la sectorul de poliție. m-au prins scriind un citat din #epistolecătrenimeni pe peretele parlamentului. nu știu cum am început să vorbim, apoi am ieșit la o bere în oraș și tot așa. s-a bucurat enorm când a aflat că vom sta într-un cartier. făceam cam 15 minute în pas alert până la el.
m-a ajutat să-mi aduc lucrurile și, după, am tras câte o bere. nu-mi prea place berea, dar de data asta am mai luat una. eram, totuși, la casa mea. mică, mare, frumoasă, urâtă, nu mai conta nimic decât faptul că era a mea. puteam măcar să-i bat cuie în toți pereții. să sfredelesc la 7 dimineața, duminică. să fac tot ce-mi trece prin cap. înafară de sex, sexul deranjează vecinii. sexul numai pe cei care-l fac nu-i deranjează.
odată mutat am început să ne vedem mai des cu colonelul. m-a ajutat să aranjez lucrurile și cărțile, adevărul e că aveam multe cărți. nu le-am citit pe toate, dar mă bucuram să le am. faptul că stau undeva acolo deja mă făceau să cred că le știu. cel puțin știu că există.
colonelul avuse soție, care l-a lăsat ș-a plecat, cu tot cu copil. avea ș-o fetiță de vreo 5 ani. Sofia o chema. înțelept nume. după prima discuție mai sinceră când mi-a zis că-i în proces de divorţ și că pizda aia l-a distrus de nu-și poate reveni, tot la ce m-am gândit era că am prea mulți divorțați în jurul meu. toți care-mi apăreau în cale erau, sau divorțați, sau proaspăt despărțiți. numai drame. și femeile n-arătau triste deloc. cum se răzbună femeile dezamăgite nu poate nici cel mai crud maniac s-o facă. s-au șters și de mine picioare, dar au trecut acele vremuri. m-am plictisit, ș-am început să le refuz. dacă le refuzi îți vin, ca virușii, mai mult refuzi, mai mare-i ispita, mai aproape-i boala. și eu nu voiam să mă mai las pradă ei. prea multe despărțiri în jurul meu, m-am gândit atunci. poate asta atrag?
colonelul trecuse 5 gloanțe-n burtă și nu suferise o despărțire. l-a ruinat dorul. începuse să bea mai mult într-o vreme și, pentru că devenea agresiv, l-am trecut pe mugur. mă costa ceva bani, dar era ca și cum mi-aș plăti *crâșa*.
odată, la discotecă, s-au legat de mine doi inși în adidas și m-au întrebat ceva despre părul meu, pe vremea aia aveam părul până peste urechi, dar n-am înțeles ce anume voiau. apoi a venit prietenul meu, colonelul, și peste 10 minute am băut câte o bere rece din partea băieților. altădată aveam un fost prieten dator și mă tot tărăgăna până s-a văzut cu prietenul meu, colonelul. m-a sunat a doua zi și avea, ca printr-o minune, toată suma. era suficient să-i vezi moaca bărboasă și tuciurie și să-nțelegi că n-are de ce să te pui cu un asemenea om. când se supăra pe ceva avea ochii canibalului flămând.
știam că din umbră mă ajută și mă simțeam protejat. serios, uneori chiar arătam ca un cuplu, el gătea, eu citeam. citeam în voce, nu reușise să citească prea multe, dar tare-i mai plăcea să asculte cum citesc. făcusem cursuri de teatru și eram plin de clișee plăcute urechii simplului muribund. la muncă ca la muncă și acasă ca acasă. așa treceau zilele.
într-o noapte mă trezesc de de la țipetele vecinilor. era prietenul meu, colonelul. venise la mine mort beat. era atât de beat încât își vomitase pantalonii. a făcut atâta tărăboi ș-a trezit tot etajul, a greșit ușa, a scuipat ciupici, i-a rugat să dea în el, până am ieșit și l-am calmat. lumea îl cunoștea și nu s-au lăsat provocați de nebunia lui. se vedea că are chef de harță și-i prostesc să te iei de așa oameni. frica dă curaj, dar și îndoaie picioarele.
a intrat la mine ș-a adormit, murdar. nu-mi păsa, îmi luasem mașină de spălat și încă nu spălasem nimic în ea. chiar aveam ocazia s-o probez la ceva cu adevărat murdar. treaba e mai mult în detergent, dar oricum.
dimineața i-am făcut un ceai ș-am stat un pic la soare. unicul geam pe care-l am prinde soare doar dimineața, până la orele 11. și noi am prins cea mai bună vreme, nu era nici un nor. era mahmur și cinic. i-am făcut un ceai din ierburi și i-am dat niște iarbă, bonus. s-a întins pe spate și, după o pauză, mai lungă decât în trei surori, îmi spuse că jucase cărți toată noaptea și-și pierduse soția în ele. încă soţia.
….
(va urma)

Standard

cum am cunoscut-o? (nuvelă scurtă)

cum am cunoscut-o?
pe vremea aia lucram redactor șef la cea mai populară revistă de artă, *Ariciul Atacă*. spectacole, lansări de carte, expoziții, concerte. scriam articole de critică (uneori constructivă, alteori nu prea), pe care le citeau până și cei mai încăpăținați artiști contemporani. deși nu mă prea iubea nimeni în oraș, totuși îmi dădea posibilitatea să intru gratis, ba chiar invitat de onoare, la aprope toate petrecerile organizate de artiștii care-și doreau un articol în revistă. unii se mulțumeau și cu câteva pasaje. dar, în esență, toți își doreau o recenzie bună.
la drept vorbind nu eram chiar o pramatie needucată și dacă-mi plăcea ceva nu mă sinchiseam să-i laud.
serile mi le petreceam acasă, dacă nu era vreun eveniment prin oraș la care-mi doream neapărat să ajung, sau nu era ceva la care ținea în mod deosebit să ajung șeful meu.
șeful meu n-o avea cu literele, era economist de profesie. nici cu arta n-o avea. de fapt n-o avea decât cu banii. știa să facă bani din orice. spun *șeful meu* pentru că-l cred șef pe cel care plătește salariu. deși revista era condusă de soția lui, o fostă actriță care nu jucase decât câteva roluri episodice în câteva scurt metraje, dar îi plăcea să le povestească tuturor cât de bine jucase ea, curve. pentru că numai asta jucase, prostituate.
în serile în care nu ieșeam nicăieri îmi plăcea să-mi torn ceva de băut, să-mi rulez un joint, și să citesc diferite tâmpenii pe i-net. sau să mă uit la seriale. asta dacă nu venea iubita în ospeție și nu trebuia să-i acord ei prioritate. uneori mai făceam și sex, dar mai mult din plictiseală. nu c-aș fi avut pe altcineva, dar, după ce aflasem că se sărutase cu unul în vacanță, îmi pierdusem orice interes pentru ea. deși am discutat, am fost sinceri, am spus că s-a trecut peste, nu mă mai interesa. ea simțea asta. ca să mă răzbun mi-am tras-o cu cineva de ziua ei, dar n-am avut curaj să-i spun. adică am preferat s-o las să creadă că-i doar vina ei. uneori puteam fi o adevărată pacoste.
îmi spuneau că universul se răzbună, dar nu voiam să-i cred. ce treabă are universul cu măruntele drame ale unor pământeni care-și dau atâta importanță considerându-se unici?
pe același etaj cu redacția noastră era și o mică agenție de publicitate, *Papagal*. probabil avea vreo 7 angajați. printre ei era și o blondă pe care o zărisem din prima zi. prima oară am văzut-o la ascensor, m-am salutat, dar a trecut atât de repede că n-am prins dacă mi-a răspuns, sau nu. avea de fiecare dată mai mult de 3 culori pe ea și era întotdeauna grăbită. aveam impresia că-i place să se creadă în treabă. prima oară când am văzut-o purta o fustă albastră, avea o cămașă cu flori albastre verzui, părul până la umeri și un zâmbet incert.
am mai făcut câteva încercări s-o salut, dar de fiecare dată mormăia ceva grăbit, că nu prea înțelegeam dacă zice ceva, sau doar mi se pare mie. snobul din mine se simțea nițel lezat.
apoi am început s-o văd mai des. se angajase de vreo 2 săptămâni. încă nu făcea nimic prea important, dar aveai impresia că le face pe toate. avea cam între 150 -160 cm, buzele mici și subțiri, dar păreau mai mari, și, când zâmbea, îi apăreau gropițe în obraji. avea ochii de un albastru senin și pielea albă, aproape străvezie. am reușit, o dată, în lift să merg cu ea și s-o urmăresc puțin. observase că o urmăream.
în una dn seri, la premiera unui scurtmetraj autohton (despre nimic important) am văzut-o. avea un pardesiu bej și pălărie din alea de poartă hipsterii pe istagram. mi s-a părut așa amuzantă în pălăria aia de-un albastru închis. era cu un cunoscut comun. m-am salutat cu el și, pentru prima oară, am putut să-i dau mâna. avea mâinile mici și reci, și o cămașă de un verde pe care-l are marginea unei păduri, ochi care-ți spuneau mai mult decât voiai să auzi și părul blond murdar, proaspăt tuns, care-mi amintea de o actriță dintr-un film francez. avea un zâmbet amenințător și ademenitor în egală măsură. nu știai la ce să te aștepți. era dezarmant. probabil distruse multe inimi cu zâmbetul ăsta, m-am gândit.
am reușit să schimbăm câteva propoziții, până apăru prietena ei ș-o furase. de fapt îi furase pe toți. o chema Melissa. ce nume, m-am gândit eu. poți să te îndrăgostești în ea doar din pricina acestui nume. dar, dincolo de nume, avea multe alte calități. trebuie să recunosc că arăta bine. și vocea, avea o voce … mi-a răsunat în urechi până acasă.
am ajuns acasă ș-am găsit-o pe facebook, m-am uitat prin poze, dar n-am trimis request. din ce reușisem să citesc și să văd postat pe pagina ei am înțeles că e o tipă distretă, căreea-i plac bărbații eleganți, virili și angajați, îi place proza europeană și rock-ul soft.
a doua zi, pe la amiază, m-am trezit cu o cerere de prietenie. era de la ea. am acceptat-o. i-am scris peste 2 ore, s-o întreb de film și așa a început nebunia. am ieșit în pauza de masă la o țigară, apoi am ieșit la un ceai, apoi am ieșit de la serviciu la aceeași oră.
deși o voiam din prima seară, și era clar c-o vreau până și șoferului de troleu, ea mă ținea la distanță. tocmai se despărțise de unul din prietenii mei mutuali (ce lume mică, m-am gândit eu), și nu prea voia să se bage-n vreun tip de relație. voia o pauză și, dacă nu mă deranja asta, prefera să nu-mi promită nimic. dar din copilărie știm că dacă ne este ceva interzis, noi îl vom vrea mai tare. în aceeași capcană am căzut și eu. pe măsură ce-mi spunea că între noi nu va fi niciodată nimic, mă ațîța tot mai tare să vreau să fie ceva, orice. curiozitatea a ucis șoarecul.
după vreo lună, în care am mai ieșit la teatru, am mers la câteva petreceri, am mai vorbit tâmpenii, ne-am și certat de câteva ori, am ajuns la mine acasă. închiriam cu un coleg, care tocmai plecase la țară pe câteva zile.
am avut o zi nebună cu pregătirile. am hotărât să-i prepar paste boloneze și sosul mi-a dat mari bătăi de cap. apoi am fost la magazin și farmacie. mi se blocase cardul și a fost nevoie să merg la bancă. îmi era frică că nu reușesc. ea se elibera la 6. la 5 jumate încă nu era nimic gata. i-am dat adresa printr-un sms și așteptam. m-a sunat când s-a pornit spre mine. trebuie să recunosc c-am avut emoții.
când a intrat i-am simțit mirosul, mirosea a floare de măr. a câmpie și ceai chinez. i-am luat haina. după scuzele de rigoare și fraza cu venitul la un băiat acasă noaptea, am trecut la bucătărie. a zis că nu era nevoie să fac atâta tărăboi și că, de fapt, nu voia să bea, dar un pahar se poate. am băut câteva.
nu mai țin minte exact momentul când i-am mușcat urechea, dar, anticipând, vă spun c-am avut câteva partide se sex dumnezeiesc.
avea sânii mici și albi, cu sfârcurile roze și pielea atât de fină și lunecoasă că puteai să te dai cu sania pe ea. avea genul ăla de frumusețe care-ți provoacă lacrimi. nu mă mai excitasem așa de vreo câțiva ani. între timp mă despărțisem de prietena mea, sub pretextul că am început să curtez pe cineva de la servici și nu vroiam să par ipocrit. am zis să merg și eu pe adevăr. văzând-o goală am realizat că efortul meritase.
când am intrat în ea am înțeles că nu avuse pe nimeni de ceva vreme. îi plăcea s-o strângi și să-i muști corpul. cred c-am reușit în câteva ore să probăm toate pozițiile pe care mi le amintisem. dacă o strângeai un pic palmele îți rămâneau imprimate pe pielea ei albă, reușeai să mai și pictezi ceva între timp. în orgasm scotea un geamăt scurt și adânc de la care mă treceau fiori de fiecare dată.
am convins-o, nu prea greu, să rămână la mine. pe la 3 dimineața am realizat că nu mai am prezervative în casă. am încercat fără, a zis nu.
a propus să ne culcăm și am vrut s-o ascult, dar era de ajuns s-o ating și iar o voiam. femeia asta miroase a futai, mi-am zis.
e periculos să te îndrăgosești de sexul cu cineva, foarte ușor îți poate lua mersul, spunea o rudă. bunica spunea că dragostea-i mare căcat la casa omului. toți aveau dreptate.
stau într-o zonă moartă după 10. cea mai apropiată farmacie e la 2km, iar cel mai apropiat magazin la 1km. m-am decis să alerg până la alimentară. ploua și era frig și eu alergam ca un tâmpit la 3 dimineața și mă gândeam cât de jalnici suntem noi, bărbații, în rut. trebuia să mă grăbesc, că dacă lași femeia fără treabă, sau flămândă, prea mult, o pierzi.
ăștia la alimentară aveau doar prezervative din alea de foloseam noi la balul de absolvire 10 vieți în urmă. din alea cu tipe pompate pe coperta de carton. am luat 2 pachete. am alergat înapoi. am ajuns acasă. am convins fata să repetăm, care deja dormea, ș-am trecut la treabă. când am deschis primul pachet am scos câteva înjurături, deși i-am promis să nu mai înjur în prezența ei. pachetul era gol. am dat 6 lei pe el și era gol. zic: bine c-am luat 2. deschid cu multă precauție al 2-lea pachet, blonda mă mușca de gât între timp, și descopăr că are prezervative. mă bucur și-l despachetez pe unul, mi-l îmbrac și e scurt. e scurt, în pula mea. prezervative pentru chinezi, cât jumătate din penisul meu. eram un pic măgulit, bărbații și mărimea, știți voi, dar … m-am simțit ca un copil lângă un hârleț prea mare. cam așa s-a terminat prima noastră seară.
am zis că la servici rămânem doar simpli colegi care mai ies și nu facem aluzie la sex. eu m-ai încălcam regula uneori. îmi scria doar dacă băuse vin și voia ceva. am început să facem sex la fiecare 2 zile. apoi mai des.
într-o dimineață de joi m-a invitat la ea. joi avem adunarea cu toată echipa și eu am ales să nu merg. echipa nu se schimbă, dar dispoziția fetelor da. am ajuns la ea mai devreme. am sunat și dormea încă. mi-a deschis leneș și era într-o fustiță roz. arăta ca una din păpușile alea scumpe. mi-a tăiat respirația. a zis că nu vrea nimic și că pot sta întins lângă ea puțin, dacă vreau. am stat până nu s-a mai putut sta și am trecut la atac. ne place s-o facem dimineața, am descoperit-o.
treaba e că ne înțelesesem să rămânem doar la sex, dar știți povestea cu unul care se implică mai mult? eu am fost acela și în joia aia, cât mâncam omleta gătită de ea, i-am propus să mergem undeva de sărbători. a zis că nu va avea liber. i-am zis să se gândească și mi-a zis că poate am început să ne vedem prea des și că o pauză ar fi perfectă. aveam impresia că m-a chemat la ea să-mi spună asta.
nu era așa, dar mă apucase panica de la treaba asta cu pauza, mai ales că totul mergea destul de bine (poate doar eu vedeam așa?), mai aveam noi scurte neclarități legate de viziunile noastre asupra artei și oamenilor, dar nimic prea grav. de aia propunerea ei mă nedumerea nițel și bănuiam că a găsit pe cineva mai interesant. adică să-i vadă sufletul, nu doar carnea, chestii de genul. am făcut-o snoabă de câteva ori și o enerva dacă mă lăudam, în rest nimic ce m-ar fi făcut să mă gândesc că n-am șanse cu așa femei.
adevărul e că n-aveam de ce să fiu gelos, pentru că nu eram într-o relație, tot ce-i plăcea la mine era râsul meu copilăresc, unele idei și penisul, prea puțin pentru ceva serios. am avut un moment răutăcios după ce-și terminase monologul despre timp, spațiu și fost, trebuie să recunosc. am făcut câteva remarci cinice și aberante, ceea ce o supărase la culme și mă alungă.
am vrut s-o calmez, dar n-am reușit. era extrem de încăpăținată și dacă-i intra ceva în cap era mai ușor să i-l zbori. am ajuns la muncă enervat ș-am spus tuturor că nu pot lucra, mi-a murit cineva și trebuie să plec. seara era un eveniment la care trebuia neapărat să ajung și am zis să merg acasă și seara să merg direct la eveniment. la ieșire m-am ciocnit de ea, care tocmai ajunse. ne-am zâmbit aiurea. am plecat.
bărbații mai des cad în patetic și banal decât femeile, chiar dacă au ele mimimi-ul ăla enervant. unei femei i se iartă tot, dar bărbatul îndrăgostit e o fire atât de patetică și necioplită că nu poate decât naște milă și zâmbete. am făcut-o pe supăratul.
adevărul e că mă îndrăgostisem, i-am scris chiar și o scrisoare de dragoste, ceea ce o cam neliniști, din câte observrasem. mi-a zis că nu merită atâta efort, dar am zis să risc și să insist. insistența și indiscreția o îndepărtau, realizasem asta prea târziu.
hoinăream și-mi aminteam toate momentele alea care fac o relație să fie o relație, indiferent de forma ei. cuvintele pe care ți le spune când o penetrezi și speri că nu le-a mai spus nimănui, râsul ei la glumele tale proaste, reacțiile ei la bădărănia și zgârcenia ta, evenimentele la care ai întârziat, sau n-ai mers, pentru că nu puteai ieși din casă.
seara, când eram la eveniment, a trimis un sms că vrea să ne vedem, să vorbim. ne-am văzut. ne-am cuprins ș-am simțit un pumn rece în spate. când cuprinzi o femeie care-i deschisă e un fel de morișcă acolo jos și trimite sângele, care euforic zburdă și te trec fiori, și e cu totul altceva când cuprinzi o femeie care nu te vrea acum, e rece și ghimpos. așa era.
mi-a zis că, dacă vreau, o putem face ultima oară și că, probabil, va ieși cu un tip care-i place și dacă se va ajunge la sex o vor face. m-am pomenit exact în rolul fostei mele și m-am gândit la teoria aia cu bumerangul și la tot căcatul ăla motivațional cu citate despre ceea ce faci și ți se întoarce și radiohead cu karma police. când am auzit asta am reacționat calm, deși coaiele mele scăzuseră în greutate și preț. am încercat să par demn și orgolios și i-am zis că n-am venit să-i cerșesc atenție și sex și că nu mă interesa. am zis să ne lăsăm loc de salut și să-și vadă de treabă fiecare. m-a spart asta. în seara aia m-am făcut muci. am fost tentat s-o sun, dar tot ce-am putut face e să-i dau unfriend pe facebook, gest pe care dimineața îl realizasem și mă cuprinse o jale de scârția podeaua de prost ce eram. ca un adolescent acneec m-am purtat.
nu prea înțelegeam ce înseamna acel *nu ne potrivim* și tot căutam un răspuns logic, mă gândeam că dacă era ok în pat n-ar trebui să fie o problemă, dar un bărbat trebuie să aibă răbdare și tărie în vârf, restul le deține femeia. iar eu aveam grave probleme cu răbdarea și le-am avut dintotdeauna. mă aprindeam ușor, mai ales dacă nu gândeam cu capul de sus. m-a rugat s-o las în pace, ș-am lăsat-o. după câteva încercări eșuate de a mai ieși cu ea, am ajuns să ne dăm câteva mesaje urâte și cam atât a fost. relațiile încep în sms-uri frumoase și termină în sms-uri urâte. șantaj, acuzații, înjurături. de la dragoste la ură sunt câteva ogrăzi și noi le-am trecut ambii.
la servici nu mă puteam concentra. pe hol, când ne intersectam, ne salutam rece și monoton. saluturi din alea sintetice. arătam de parcă am ars prea repede. m-am decis să-mi iau concediu și să dispar.
am stat acasă câteva zile ș-am băut toate sticlele pe care le colecționasem. apoi m-am decis să plec la niște prieteni, să mergem în munți. am mers. am avut o săptămână de stat într-o cabană singur în camera de 4, prietenii mei plecaseră mai devreme, aveau ceva important în oraș. nu mi-a displăcut asta. aveam timp să mă gândesc la ale mele și m-am gândit. m-am gândit mult la treaba asta cu: ne respingem, ne atragem.
ne îndrăgostim de cei care ne resping și-i respingem pe cei care se îndrăgostesc de noi, devenim atât de egoiști și rigizi când suntem îndrăgostiți, vrem să posedăm, să deținem, de parcă persoana dragă devine un bun pe care-l vrem doar noi. nu știu cum unii reușesc să aibă relații reciproce, probabil își găsesc perechea perfectă, ceea ce se petrece atât de rar ultima vreme. am văzut perechi care spun că-s fericite și mă mira liniștea și subtilitățile lor. am încercat să leg câteva relații, dar nu mă prea puteam concentra și nici nu mă excita nimic și după ce am tras cu obrazul de câteva ori, am încetat să mai abordez femei. vin ele și singure dacă aștepți, spunea cineva.
i-am scris peste aproape o lună c-aș vrea să ne vedem la un ceai. să mai vorbim. a spus nu, dar a revenit. nimeni n-o să te accepte dacă nu te schimbi măcar puțin, mi-a spus odată, îmi place să cred că m-am schimbat. am înțeles ceva. am aflat că ieșise cu un tip de câteva ori și că nu fusese nimic între ei. adică fusese ceva, dar nu atât de important încât să vorbim despre. am vorbit, în mare, despre nimicuri și job. eu mi-am lăsat munca și scriam pentru câteva reviste on-line. stăteam acasă mai mult. mă mutasem singur. am stat într-o cabană o săptămână și m-am tot gândit la toate gafele pe care le fac în relații ș-am ajuns la concluzia că toate mi se petrec pentru că grăbesc fără noimă tot. asta i-am spus. mi-am cerut voie s-o petrec ș-am petrecut-o. aproape ne-am sărutat, deși întămplător. momentul ăla penibil când nu știi cum să-ți iei rămas bun de la cineva pe care vrei să-l vezi gol. ne-am înțeles să mai ieșim cumva.
peste câteva zile mi-a scris ea. m-a invitat la un concert. am mers. după concert am mers la mine și am făcut dragoste. și nu numai. după pauza asta de aproape 2 luni de când n-o văzusem goală nu se schimbase nimic. toate erau tot acolo. pielea ei avea un gust amărui și părul îi mai crescuse. în ziua aia am înțeles că vom fi împreună. trebuia doar s-o las să se acomodeze cu mine, să n-o grăbesc, să-i dau timpul de care avea nevoie și toate se aranjau de la sine. omul care a zis că graba strică treaba a suferit multe decepții.
nu e greu să înțelegi o femeie, greu e să te înveți s-o auzi când îți vorbește. din ziua în care am învățat s-o aud nu ne-am mai certat niciodată. doar dacă vrem să facem sex după. …
o clipă, am un mesaj de la ea. trebuie să plec s-o iau de la servici. azi mergem la mare pe weekend cu autocarul de 12.
dragostea e ca un val enorm de energie căruia trebuie să-i poți ține piept. dacă nu te ții la suprafață, te îneci. te îneci în vanitate, orgoliu, aroganță, rigiditate, egoism, posesivitate. dacă rămâi pe apă ai parte de liniște, împăcare, fericire, adrenalină. dacă ai nevoie de tristețe pentru poezii sunt ele și-n relații suficiente certuri numai bune pentru asta, dar dincolo de certurile astea, după care-i mai dulce dragostea, e ceva ce vă ține pe val și valul vă duce acolo unde vă doriți.
bine, trebuie să merg. salut. sper că v-am răspuns la întrebarea: cum am cunoscut-o?
pa. pace.

Standard

doi bădărani acolo

În fiecare trăiește un bădăran. În mine trăiesc doi, care se mai și ceartă între ei uneori. Unu apare dacă *mi-i dusă bașnea după cineva* și celălalt dacă beau mult, sau am chef de retorici pe care le încarcă cu cinism. Unul e vicios și celălalt e mai de treabă așa, dar destul de patetic uneori. Ca să n-am treabă chiar cu ambii concomitent, prefer să nu beau și să nu sar iapa. Cu asta mă descurc. Mai spun un nu, mai las apeluri nepreluate, mai dispar la vreme, dar iată cu îndrăgosteala mai greu. Problema e că dacă mă îndrăgosesc de cineva asta transformă un bădăran într-un bădăran mieluț, dar celălalt rămâne neschimbat și să vezi ce scandal face când se întâlnesc.

Anul acesta am realizat că sunt un mare prost. Deși puteam să-i bat mai des, ba chiar să alung unul, am fost prea slab s-o fac. Am trăit atâta cu ambii de m-am deprins cu ei. Dar, într-un final, eu sunt stăpân, nu, eu decid?
Am început, ș-am termint anul, călcând în aceleași greble. Și toate din pricina celor doi bădărani. Știi vorba cu lupul alb și cel negru și că învinge cel pe care-l hrănești? Povestea stă altfel când ai de hrănit bădărani, care, în needucarea și intoleranța lor, uită de bun simț. Devin răutăcioși, vanitoși, aroganți, egoiști, melodramatici, violenți.

Spre exemplu când îmi place cineva prea mult devin sufocant și-mi spun că n-ar trebui, și știu că n-ar trebui, dar bădăranii nu se lasă. Au fost care au încercat să-i separe, chiar au reușit pe o scurtă perioadă, dar și-au revenit repede. E de ajuns o mică crăpătură și revine. Dar anul care vine, și-mi promit asta definitiv, pentru că vine 30-ul și la 30 bărbații … o să scap de unul din ei, ba chiar de ambii dacă am noroc să mă ajute cineva. Poate găsesc o clinică și mă internez în ea. Poate voi avea și eu clinica mea și voi fi liniștit, că spre asta se aspiră, spre pace, împăcare, liniște, fericire. Cu asta vine și restul. Că bolile de la nervi și tânjală-s toate.

Voi deveni mai înțelept în anul care vine. Uite, promit asta aici, având martori. Și o să-i las și pe bădăranii mei să citească asta. Am început anul cu cineva care mi-a dat o lecție, și l-am terminat la fel. Adică n-am învățat lecția. Adică n-am învățat să-mi stăpânesc bădăranii. Și mi-i rușine că nu face cinste unui bărbat matur să se comporte atât de copilăros și aprins. Răbdarea e buba mea. N-am avut niciodată suficientă răbdare să-i scot, ca pe niște căpușe, din mine. Începeam treaba ș-o lăsat la jumătate, de aia i-am și deprins să nu se teamă de mine. Dar treaba trebuie dusă până la capăt. Asta m-au învățat frații mei de platou.

Doamne, ce femei am ratat din pricina lor. Nu e bine să ai regrete, toate-s spre binele tău, totul va fi bine, oricum murim singuri, o sută de mii de clișee pe care le bagi în așa momente nu mă pot convinge că n-am fost un mare prost. Să te placă așa femei, să-ți acorde timpul și atenția lor, să te cuprindă în somn, să-ți spună că ești atât de … și tu să pierzi asta, din pricina grabei și prostiei tale, mi se pare atât de trist și mă obligă să-mi dau o palmă în oglinda din baie.

Fraților, ce femei am cunoscut și le-am pierdut în moftul și încăpăținarea mea, voi nu vă imaginați. Și alții le vor iubi cum trebuie și cum merită. Bine, într-un final și eu voi găsi alta și, sper, să pot lupta și să câștig. Femeile, totuși, pot și trebuie să fie motivația și dacă un bărbat nu vrea să câștige bădăranul, nu va câștiga inima unei femei niciodată. Poate corpul ei, dar nu și gândurile. Femeilor le place să fie motivația cuiva, muza cuiva, cineva important pentru tine, altfel de ce ți-ar mai găti?

Femeile care pleacă nu se mai întorc, spunea un poet. Eu, sincer, mi-aș dori să se întoarcă o femeie pe care o știu. Să-mi testez marginile. Vă imaginați dacă repet gafa ce ruină de om voi fi? Un bărbat nu trebuie să fută capul, el trebuie să fută bine și gata. Să-mi mai ofere o șansă, să mai dau o bătălie, să scot naibii un bădăran în pumni afară. I-am scris și lui Moș Crăciun să-i insufle ideea că eu încă exist, acum că-s sărbătorile poate-mi face o reducere. E mai bine să lași și să vezi dacă revine, să nu faci nimic, doar să aștepți, dar răbdarea …
Doi bădărani m-au scos din lista ei. Și nici măcar nu-i iubesc așa tare, doar m-am deprins cu ei și, din lene, i-am lăsat să-mi fumeze-n inimă.

Știu că nu le întorci cu texte jalnice pe blog, dar ăsta-i puținul pe care-l poate face un scriitoraș de duzină. Discreția e mai de folos, dar oare ce voi spune peste un an când voi citi asta?

Probabil nu va citi acest text niciodată și nici nu știu dacă merită. E doar unul din miile de texte pe care le poți citi pe oricare alt blog, îl scriu mai mult ca o încercare de a exterioriza o frământare. E greu, prieteni, să ai în tine doi bădărani arțăgoși. Am început anul cu o dramă de bulevard și l-am terminat tot așa și asta m-a făcut să-nțeleg că tot ce spuneam că știu era doar teorie, în practică n-am făcut nimic decât să-i hrănesc cu venin pe ambii și să-i las să-l scuipe. Nimic mai mârșav decât un bădăran îndrăgostit, la beție.

Și, ca un copil vinovat, îmi spun că n-o să mai fac asta! și să mi se usuce speranțele dacă nu scot unul afară până să intru în noul an definitiv. Pe celălalt doar cu ajutorul cuiva, e prea puternic chiar și pentru mine.

Pace vouă și mie pace și ajută-mă, te rog, să-i …

Standard

pentru lumină

sunt un doinozaur.
oameni alde mine în câţiva ani nu vor mai exista. o dată cu dezvoltarea tehnologiilor şi posibilitatea de a-ţi etala inteligenţa în live-uri, posibilitate pe care o vor avea tot mai mulţi, oamenii ca mine vor pieri. ce mă face aşa diferit de marea majoritate a intelectualilor şi pseudointelectualilor din reţele? un lucru nefiresc de simplu.
eu nu citesc bloguri, decât ăsta când îl redactez, după care nu mai revin la texte şi le uit, nu urmăresc vbloguri (probabil am urmărit 15 minute din toate vblogurile moldovenilor), nu intru să bag inimioare pe la formatori de opinie prin comentarii, nu-mi pun steguleţe sau jesuis*oriceacolo, nu folosesc # comune şi nu mă laud cu ce nu pot face, nu fac share la fiecare noutate de la carla şi nu bârfesc în fiecare postare inşii care stau pe odnoklasniki, nici măcar la muligambia nu fac share. au zis că special fac asta ca să mă bag în seamă şi vreau s-o fac pe originalul, sau, pur şi simplu, m-am vândut unor ochi din vârful piramidelor. lumea vorbeşte, că de aia i-au dat limbă şi vorbe, să le folosească aiurea. păcat că e aşa, dar asta e.
m-am certat din pricina fobiei pe care o am de turmă (consider omul o fiinţă care are conştiinţă şi-şi poate modifica soarta, ceea ce nu prea pot alte jivine, de aia nu m-am regăsit în valurile din tazicul reţelelor de socializare şi tăvăurilor) de nenumărate ori, am auzit multe injurii la adresa mea (şi încă voi mai auzi), dar am preferat să-mi păstrez poziţia şi să am o părere, pentru care eram, şi sunt, gata să iau şi pumni în moacă.
niciodată nu m-am lăsat dus de val şi prefer să rămân aşa. chiar cu riscul să-mi pierd toţi cunoscuţii, fanii şi prietenii. dacă ăsta-i motivul pierderii, atunci n-au meritat atenţia mea niciodată. + dacă am putut trăi fără ceva aproape 30 de ani, voi putea, cu siguranţă, trăi şi în continuare fără.
istoria ne spune că intelectualul (scuze, dar te voi numi aşa) a avut întotdeauna un rol, poate nu chiar decisiv, dar important, în dezvoltarea naţiunii din care face parte. intelectualul, uneori în defavoarea sa, a intrat, poate doar printr-o crăpătură şi doar cu un picior, în politică şi politic şi tot ce ţine de acest mârşav domeniu. politică e peste tot şi de aia, uneori s-a trezit în horă fără să înţeleagă când a intrat, dar era deja prea târziu, trebuia să ţină pasul. şi l-a ţinut. pentru unii asta a fost distrugător, artiştii din ei n-au mai reuşit să spargă acest perete, alţii au rămas mari în ciuda gunoiului şi azi când citim poeziile, sau beletristica lor, nu ne mai punem problema cine a fost omul din spatele copertei. sunt cazuri şi cazuri.
pe intelectual îl doare soarta poporului său. e normal. intelectual este empatic, emoţional, estet. cel puţin era aşa în sec XX. acum după empatie e invidie şi atacuri, după emoţional e frustrare şi frici, iar după estetic e parodia a ceea ce-i dictează moda.
mulţi au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara şi de la distanţă s-o analizeaze la rece. povestea cu sec. XX şi viaţa parisului cu emigranţii ei vă va spune mai multe despre asta. vă recomand, în timpul liber, în loc să urmăriţi vbloguri, să citiţi poveştile marilor emigranţi.
dar să nu uitaţi că orice în lumea asta este doar o părere. o părere a cuiva, care e menită să vă manipuleze, într-un fel sau altul. e un subiect atât de amplu că m-ar dezbate definitiv de la ceea ce vreau să scriu în articolul ăsta, de aia o să vă spun doar atât: fiţi întotdeauna selectivi în informaţia pe care o prind ochii şi urechile voastre. chiar şi în ceea ce citiţi aici. şi ce citeşti şi tu, colega.
acum să trecem la oile noastre.
dacă v-aş fi lăsat aici o poezie scrisă de mine după toate canoanele, o poezie cu adevărat bună, asta mi-ar fi adus 30 vizualizări şi poate 10 share-uri, de aia o să mă leg de cineva, că până la urmă fără public moare pagina. (sper că cineva s-a prins aici). ăsta a fost ca un intro.
ok.
like-urile şi klass-ul corup, prietene. vei spune că nu, toţi aşa spun. ai impresia că părerea ta contează şi începi să te dai cu capul de pereţii tuturor ca să-ţi câştigi notorietate şi să devii şi tu important. prinzi ceva ce merge bine şi dai în mina asta până o seci, apoi, dacă ai noroc, găseşti alta. până trece şi asta. toate trec. ai impresia că lumea te susţine, te înţelege, te urmăreşte, eşti un lider şi schimbi destine, dar e doar o iluzie. o minciună în păienjenişul căreea cad şi oameni foarte culţi, din păcate.
suntem vii şi suntem uşor manipulabili, am trecut prin asta şi mă bucur c-am depăşit acest moment. am văzut cum unii cresc, se ţin o clipă pe val şi dispar definitiv. pentru că aşa-i poporul, memoria lui e memorie de peşte. azi au murit 15 copii şi toţi vor vorbi despre ei, solidaritate şi alte căcaturi, iar mâine va scoate o piesă carla şi copii vor fi uitaţi definitiv. la fel cum şi mica mea băgare în seamă cu lumina va fi uitată. certaţi-vă cu mine, dar anume aşa este şi asta vorbeşte încă o dată de ipocrizia şi lipsta coloanei vertebrale ale gheboşilor cu ecrane sclipitoare-n faţă. acum toţi sunt pe maia dodon, până duminică.
în primul rând nu mi-i ruşine şi n-am schelete în dulap. am tot pe faţă. cel mai dur lucru pe care îl poţi afla despre mine e că vreo 10 ani în urmă m-am fotografiat nud pentru o revistă gay şi unu a vrut să-mi sugă pula, dar am preferat să rămân fidel femeilor. dacă găsiţi pozele să mi le arătaţi şi mie. în rest, chiar dacă-s reporter la un post tv despre care nu eziţi să pomeneşti din canada, n-am nimic decât ceea ce se vede. de aia când mi-au spus că o să-mi pară rău că m-am luat de lumină, am râs. apropo relaţia mea cu lumina, cititorule, e una mult mai adâncă şi mai importantă pentru minte şi sufletul meu. mă refer la cealaltă lumină. vă pot spune că forţele pe care le respect şi de care mă tem sunt net superioare unor muritori, chiar dacă-i vorba de ţopa sau plahotniuc, aşa că amuzaţi-mă în continuare cu o eventuală masacrare a argumentelor mele. dumnezeul meu nu se teme de nimic, nici măcar de moarte. lumina e în mine.
am avut ocazia să văd iar empatici veninoşi şi snobi irelevanţi în comentarii, diferiţi suporteri şi susţinători şi iluminaţi şi m-am bucurat să le văd feţele. sunt omul care bagă momente de genu pentru a-şi cunoaşte mai bine mutualii şi, chiar jertfind cu atenţia unora, accept să fac asta, în deplinătatea facultăţilor mentale.
andrei ai răspuns exact cum mă aşteptam, o clipă pe final pentru a nu te lăsa provocat, eu aş fi făcut la fel. penibil şi prime, asta sunt. ok. cam slăbuţ, dar merge. poate mă mai pomeneşti cumva într-un alt material, poate printr-o metaforă, deja e la distrecţia ta. eu ce am vrut am primit.
să ştii andrei că n-am nimic cu tine şi, deşi, nu-mi place chiar tot ce zici nu mă bag să vorbesc despre manipulare şi căcaturi, pentru că nu-mi place să fac asta. deşi aş vorbi minim câteva ore despre, mai ales că multe mă dor, dar atâta energie s-ar duce pe … pulă. eşti un tip talentat care face ceva şi am ajuns la momentul ăla când respect lumea care face ceva, chiar dacă nu-mi place şi nu-i urmăresc. că nici pe mine nu mă urmăreşte nimeni. ce-i bine şi ce-i rău nu-i chiar aşa relativ cum se spune şi, într-un final, binele şi răul sunt parte a ceva mai important, mai mare, mai impunător. aşa cred eu. ok.
alegerile vor trece şi pe noi oricum ne vor fute, fie neamurile domnului tănase, fie neamurile domnului candu. un sistem poate fi distrus doar din interior. vorbăraie e bine, dar vorbăraia e ca zăpada, trece. în tot jocul ăsta pierdem noi, prietene. de aia mă gândesc tot mai mult la ceva s-ar sădi acum şi ar creşte copaci mai târziu. de aia armele mele nu sunt vblogurile, ci poezia, doar că vblogurile ar fi mers mai bine (pe moment, repet asta), mai ales dacă mă legam de posturi tv şi politicieni şi viaţă nasoală şi cât de căcat e să fii basarabean (n-am zis asta cu rău, asta e ceva ce fac toţi şi de aia am enumerat-o). până nu demult făceam exact asta, dar m-am plictisit, sincer să fiu. nu cred că te-ai interesat vreodată şi nici nu-ţi recomand să cauţi ce fac eu, dar arma mea e alta şi, în ciuda a tot ce se va spune despre mine, voi continua să fac ceea ce-mi place, în speranţa că, într-un final, va da roade. şi va da. pentru că o voi face mai bine decât au făcut-o toţi până la mine. + unicitate.
principiul meu e simplu, mai bine schimb din rădăcină 10 oameni, decât să fiu star de moment cu zeci de mii de vizualizări. am fost hrănit cu asta mulţi ani. tu poate câştigi din asta şi bani şi respect faptul că ai avut ingeniozitatea şi tăria să te ţii şi să poţi. eu n-am avut, sau n-am vrut. deşi sunt suficient de carismatic pentru a fi convingător. am avut asta şi a trecut cum a şi venit. (apropo scuze pentru felul ăsta melodramatic de a scrie, influienţe proaste şi ploaia din chişinău).
eu, ca şi tine, ştiu că tot ce apare la tv e pentru a lustrui imaginea celui care plăteşte, pentru a face publicitate şi a vinde diferite pseudo-vedete şi talente de duzină. ai lucat în tv şi ştii ce-i aia şi cum se face şi, deci, ştii foarte bine la ce mă refer. te ţin minte bine de la jurnal. nu voi sta la tv veşnic şi de aia nu mă dau în vânt după. să creadă ce vrea lumea că de aia e democraţie. la fel cum ştim ambii, sper, că nu e numai părerea noastră în lumea asta importantă. nici a soţiei tale, care e şi ea o doamnă demnă de respect. iei un salariu şi spui un lucru. eu n-am ajuns să fac asta şi dacă voi ajunge voi părăsi munca în clipa următoare. probabil fix asta ai făcut şi tu. apropo nu văd diferenţa dintre jurnal şi prime. unica diferenţă e că la jurnal iisus e năstase şi dumnezeu ţopa, iar la prime sunt alte nume. atât.
poate eşti echidistant (cuvântul jurnaliştilor), nu ştiu. asta chiar nu contează. toate se vor uita şi se poate întâmpla chiar să ajungem colegi vreodată, cu mine sau cu cineva din cei pe care-i ataci, din câte am auzit, prin ceea ce faci, dar nici asta nu-i important. pentru că ne vom zâmbi şi ne vom preface că ce e pe fb pe fb rămâne. aşa e lumea aici, din păcate.
eu chiar m-aş bate în argumente, dar asta ar fi doar un spectacol ieftin pentru cei care, răutăcioşi, vor comenta. bine, dacă chiar m-ar plăti să intru într-o polemică, dar una care mi-ar trezi creierul, m-aş băga. degeaba voi lăsa doar acest articol, iar tu fă ce vrei cu asta. sincer nu-mi place voluntariatul. mi-a zis o dată un nene care stătuse vreo 15 ani închis o chestie: nu te lega decât de oameni de la care poţi lua o idee, poţi da o idee, sau poţi scoate bani! din curiozitate m-am interesat un pic şi, consideraţi asta o laşitate, dar mă retrag. n-am ce lua de la tine (asta fără sarcasm), n-ai ce să-mi dai (iar fără) ce n-aş şti, iar bani … nu e în ei fericirea zic oligarhii =).
şi apropo fiţi foarte atenţi pentru că apărându-vă atacaţi. şi mai fiţi atenţi şi la alte păreri. mi-e milă şi scârbă de cei care n-au cuvântul lor şi-l împrumută.
p.s: nu m-a interesat poziţia ta anume, cât a oamenilor care ştiam că vor comenta. consideraţi că iar m-am băgat în seamă şi v-aş fi recunoscător celor care n-au prins despre ce-i acest text să mă evite. decât să-mi zâmbiţi ipocrit, mai bine evitaţi-mă definitiv.
p.p.s: nu toţi care lucrează în tv sunt …. vorbele pe care le tot repetaţi în comentarii.
ppace.

Standard