artistul și revoluția

pentru început vreau să vă povestesc o pildă. nu știu numele autorului și ar dura să-l găsesc, așa că mă mulțumesc cu relatarea ei cum mi-o amintesc și am înțeles-o:

în vârfului unui munte era o cabană. stătea cocoțată pe muchia celui mai frumos vârf înconjurată de păduri de conifere și cu o priveliște de-ți tăia respirația. aer curat, păsări care-ți ciripesc cântece de dragoste și soarele care-ți umple fiecare por și crăpătură de liniște și fericire. cabana avea 2 nivele și era echipată cu tot ce-și poate dori un om. terasă, bazin, sală sport, bibliotecă, dormitoare, etc. unica chestie care te nedumerea era gardul enorm de jur-împrejur amintindu-ți de un castel medieval construit pe muchia unui munte. în cabană trăia un om. omul era înalt, puternic și plin de vigoare. era păzit de câteva zeci de mercenari înarmați până-n dinți și antrenați să atace la cel mai mic semn. fiecare dintre acești mercenari era gata să moară pentru stăpânul său oricând i se cerea. omul putea să-și permită orice moft care îi era îndeplinit în câteva clipe. când spun *orice moft* mă refer la absolut orice i-ar putea trece prin cap spectatorului neavizat. și totuși o stranie tristețe și plictiseală se citea pe chipul acelui mare om care trăia în vârful muntelui. omul nu obișnuia să vorbească mult, era strict și avea câțiva valeți care-i îndeplineau toate cerințele, făcându-și mici notițe. într-o bună zi ajunse la el o tipă (cum povestea e dintr-un film și e întotdeauna o femeiela mijloc din pricina ei se vor petrece acțiuni ce vor duce la detronarea lui, dar cum pentru povestea noastră ea nu are un rol prea important o trecem cu vederea). femeia asta îi spune că i se citește o teamă ascunsă în ochi și mișcări și-l întreabă de ce se teme el care are atâta putere că rar cine i-ar putea ține piept, iar răspunsul lui e unul care mi s-a memorat pentru o viață întreagă, bărbatul i-a spus cam așa (nu-mi amintesc chiar cuvânt în cuvânt, dar voi păstra intactă ideea):

eram tânăr și plin de puteri, eram cel mai bun luptător din câți erau prin preajmă, i-am învins pe toți care-mi stăteau în cale, i-am bătut pe toți maeștrii din școlile pe care le întâlnisem. apoi mi s-a spus că în vârful muntelui, în cabană, trăiește un războinic mult mai aprig și mai puternic decât mine, plin de ambiție și nerv am pornit să escaladez singur muntele. am ajuns, cu greu, până la cabană. aici am descoperit-o păzită bine, dar asta nu m-a oprit. i-am ucis pe rând toți paznicii, până am ajuns să mă întâlnesc cu marele maestru. era mai bătrân decât credeam și asta m-a dezamăgit puțin, dar când am primit prima lovitură am înțeles că aparențele înșeală. ne-am luptat aprig pe viață și pe moarte ore întregi până am căzut ambii fără putere. dar pentru că eram mai tânăr și mai aveam forță de o singură lovitură n-am pierdut timpul și am îndeplinit-o. bătrânul a căzut horcăind. mi-a zâmbit și mi-a spus, asta fiindu-i ultimele cuvinte, ceva ce mi se învârte de atunci în cap într-una. mi-a spus:

întotdeauna e cineva mai tânăr și mai puternic care vine să-ți ia locul. asta mi-au spus-o mie când am ajuns aici, asta ți-o spun acum când nu mai e nimic altceva de făcut. întotdeauna e cineva mai tânăr, mai puternic, mai motivat. și după tine vor veni. …

povestea se termină cu un tânăr familia căruia a fost ucisă de eroul nostru și în dorința lui de răzbunare tipul urcă până la cabană și-l omoară pe stăpân. finalul e cam banal și nu merită atenția, dar sper că ați prins ideea acestei pilde fără s-o mai explic. mie îmi place enorm povestea și cred că explică foarte bine ce se petrece în md ultimii ani.

setea de putere e un blestem. banii, puterea, forța omoară modestia, smerenia, umanul. oricât de puternic n-ar fi egoul și oricât de mult nu te-ai minți că n-ai să-i cazi în capcană, strălucirea aurului îi orbește pe toți. muntele, cabana, omul, lupta – toate sunt niște metafore pe care n-am să vi le descifrez pentru că-mi plac oamenii care gândesc. și știu că sunteți așa.

acum să revenim la oile noastre…

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

să zic că nu-s chiar deloc la curent cu ce se petrece în jurul meu ar fi neadevărat și total ignorant, or nu sunt chiar așa. mă poziționez în textul ăsta ca un artist pentru că mi se pare că am voie să spun asta despre mine, dar nu o fac în numele altor artiști, o fac dintr-o pornire subiectivă și pentru că mi se pare corect să am o poziție vizavi de ce se petrece, or suntem în clocot și apa fierbinte ne va opări pe toți într-un fel sau altul. asta dacă mămăliga va exploda.

am trecut ieri prin oraș. am trecut pe lângă proteste, apoi am mâncat un kebap și am fost în trecere pe la meciul dintre spania și rusia. am făcut o plimbare și m-am tot gândit: trebuie artistul sau nu să ia o poziție față de ce se petrece în jurul lui? cât am căutat în mintea mea am descoperit 4 tipuri de artiști:

1. iau o poziție fermă vizavi de un sistem (comunism, fascism, liberalism, etc) ca peste mulți ani, când sistemul o ia razna, să se trezească un boșorog care-și cere iertare că-n tinerețe abera. sau rămâne ferm pe poziția lui și dă interviuri acerbe ca la discuții cu prietenii la un ceai în vila lui de lângă mare să-și ceară scuze oricum.

2. ăia care mor până ca sistemul s-o ia razna și pe care criticii sau cititorii îi poziționează instantaneu și intolerant în anumite ceaune la foc slab. diverse grupuri găsesc în ei guru sau formatori de opinie, apoi descoperă alte date și se dezamăgesc și tot așa.

3. ăia care-și văd de treabă și nu se bagă în chestii gen putin-trump-kim/jong/un căcat, viva la lgbt și *noi tre să-i înțelegem pe oamenii de culoare că ei bieții*, blabla, ei își văd de arta lor nișată și zic mulțumesc de cât au.

și 4. care sar de la una la alta pentru că asta-i regula în arta contemporană și tre să faci orice ca să fii pe val și în pas cu vremea, până se rătăcesc singuri în declarații și poziții. că regulele jocului în arta contemporană o stabilesc un grup de snobi elitiști și în dependență de gusturile lor se schimbă și regulele partidei.

( toți sunt experți în relații până la primul treesome)

în toate 4 categorii sunt nume mari și sonore. erau alte vremuri, alte reguli, altă lume, vor sări moraliștii să-mi spună. nu prea. nu se prea schimbă mare treabă în mințile oamenilor, ne place să credem că da, dar dacă e să sapi înțelegi că chiar deloc.

am spus asa și o mai repet, dați-mi un lider de încredere și merg în iad după el, problema nu e în faptul că nu m-aș implica, e tocmai în faptul că nu-i cred pe nimeni din cei pe care mi-i trimiteți voi. și dacă tot veni vorba ce-i cu paranoia asta gen: hai să-l ucidem pe plahotniuc că el e balaurul, ei alo, e ușor a da vina pe cineva și a zbiera la poarta lui, dar oare într-adevăr e problema doar acolo?

dar când rutiera chișinău-orhei se răstoarnă la peresecina și după ce 15 oameni ajung grav răniți la spital afli că mașina nici n-a ieșit din garaj în seara aia, sau că poți fi împușcat în casa ta sau ograda ta ca după să afli că problema s-a mușamalizat și singur ai dat cu glontele în cap pentru că cel implicat era fiu de colonel sau de prin minister, sau când dodon toacă sute de mii de euro din banii noștri pe distracții, sau când un fatatic naționalist sare cu picioarele la niște negri care-și văd de toba lor, sau când șoferul de maxi-taxi iese să se pișe la stație și-i faci observație și el sare la bătaie și te dă afară din mașina lui (mașina lui bleadi nu transport public), sau când îți sparg casa și supărați că nu găsesc bani acolo îi dau foc, sau când îți bat fratele mai mic doar pentru că are părul de altă culoare sau cercel în ureche, sau când jurnalistele trec de la un post tv la altul și brusc devin formatori de opinie în alt club, sau când teatru îți ia arendă de 10.000 pentru o seară fără să-l intereseze că ești un tânăr artist care vrea să miște lucrurile, sau când fetițele de 15 ani o sug la saună de la neni cu curea de crocodil la ceas, sau când babele urlă ca debilele dacă lași un geam deschis că e 45 afară cu plus, sau când îți bagă căcaturi legate de limba pe care o vorbești când tu nu știi nici 10% din limba ta și abia de bâigui câteva clișee traduse, sau când 3 site-uri diferite dau aceeași știre atât de schimonosită că nu mai înțelegi a cui adevăr să-l crezi, sau când diverși morari se află în spatele la toate protestele indiferent de steag din ultimii ani, sau când faci un scurt calcul și înțelegi cât se cheltuie pe propagandă și cum lumea moare de foame și doarme pe țărână în sec. XXI, sau mitroplitul și fețele bisericești care-și iau mașini de sute de mii de euro vorbindu-i țăranului de hristos și cerându-i să mai jertfească nițel, sau când farmaciile & medicii îți bagă medicamente absolut inutile doar pentru a te păstra client, sau când lucrezi ca sălbaticul câteva luni ca să afli că șeful tău n-are bani de salariu în schimb și-a luat un nou porshe, sau … (aici pot să vă dau încă 8375783 exemple), spune-mi de toate astea e vinovat primarul din comuna ta și plahotniuc? dacă problema e doar asta hai să strângem toți câte 10 lei, să angajăm un killer și să punem punct problemei și după să vedem cum înflorește țara. ieri cică eram vreo 10.000, ok cu 100.000 nu găsim noi vreun terorist? )))) dau 20 dacă-i cazul.

nu, prieteni, mesajele de pe pancarte și ce urlă nenea de la microfon e trash, e căcat. nu-mi plac, nu le cred, nu mă reprezintă. problema e în mentalitatea întregului sistem. nu vreau să vă povestesc ce-am pățit cu babele de la moldova gaz și apă canal din pricina unei gafe produse de ei, dar oricine a avut treabă cu balaurul știe la ce mă refer. tai un cap și cresc altele.

dacă asta m-ar scuti de o bună parte din urmăritori, atunci asta e, îmi asum pe deplin aceste vorbe.

acum vreau să faceți legătura dintre pilda de la început și lunga pledoarie de la final și aveți un puzzle întreg cu opinia mea și de ce nu mă implic aprig în proteste. deși e frumos să fii parte a ceva măreț, e multă lume, inima vibrează în unison, e adrenalină și plăcere de a fi parte a ceva, dar nu știu de ce inima mea nu mă lasă.

sincer să fiu mi-i trist de ce se petrece în țară și dacă ar fi voia mea aș schimba din rădăcini tot, dar ceva îmi spune că …

încă îmi aștept liderul.

pace.

 

 

 

 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s