Scrisoare deschisă către Dumnezeu

Doamne, sper să citești asta, sau măcar cineva din arhanghelii, serafimii, sau ce mai ai tu p-acolo,  o s-o facă ș-o să-ți transmită. Doamne, voiam, de ceva vreme, să Te-ntreb: De ce Eu?

Știu că ai sute de mii de inși și inse care-ți dau aceeași întrebare, dar a mea e diferită, te rog să ai răbdare până la final și vei înțelege singur. De fapt Tu le știi pe toate, dar oricum. Acum că-s sărbătorile de paști și că ești, probabil, foarte ocupat, cu toți preoții afaceriști care-și pregătesc buzunarele pentru pomenile financiare, sper, totuși, să te prind în toane bune. Se spun și se scriu multe despre Tine, toți evreii ăia care se cred speciali numindu-te D-zeul lor propriu au făcut din tine un misogin războinic egoist, dar eu știu că nu-i așa, Iisus a propovăduit dragostea și cred că anume El te-a înțeles cel mai bine. Ambii știm că există doar 2 tipuri de propovăduire fundamentale: 1. Să-i pregătești pentru viață, 2. Să-i pregătești pentru moarte. Și-n timp ce ignoranții îi pregătesc pentru moarte, eu rămân să-i pregătesc pentru viață, asta-i ce-am învățat eu de la Iisus.

Aveam îndoieli cândva, dar după ce s-a adeverit gluma cu *când o să ningă de paște* îndoielile mele s-au epuizat definitiv.  Știi și singur că n-am fost prieten cu bisericile și chipurile cioplite, dar întotdeauna am crezut în Tine, cu tot osul și toată carnea mea, și chiar le spuneam tuturor că dacă argumentele între a crede și a nu crede sunt aceleași, nu văd de ce să nu cred, așa că în lumea asta nebună am fost și rămân ostașul tău fidel.

Dar … Doamne de ce m-ai făcut Artist? Știu că există, dincolo de miile de aberații, doar 2 tipuri de artă, cea care duce spre lumină și cea care duce spre întuneric, iar Tu mi-ai dat, fără să-ți cer, enorma cruce a artistului care tinde spre lumină, ș-acum vreau să te-ntreb: de ce? Am aproape 30 și sufletul meu n-a cunoscut zavistie, n-am păstrat ură, n-am furat și n-am înjosit pe nimeni. E adevărat că am păcătuit cu femei, în gând și-n voce, am înșelat ș-am pizmuit la despărțire, dar oare nu asta vine la pachet cu osânda de a fi artist?

Și poate sună prea mare cuvântul ARTIST, mi-ar fi plăcut să nu-l aud și să nu-l folosesc deloc, dar nu pot s-o fac, și Tu (iartă-mă că te tutuiesc atâta, dar mi-ai spus odată că putem fi prieteni și-mi permit acum s-o fac) știi mai bine de ce.

În copilărie m-ai făcut să citesc sute de cărți pe care nu le țin minte acum, nu-mi amintesc nici una din toate cărțile alea și de fiecare dată când deschid  o carte o citesc ca și prima oară, deși întâlnesc acolo semne lăsate tot de mine și-nțeleg c-am mai citit-o cândva. Mi-ai luat memoria și mi-ai dat în loc grăuntele ăsta de nebunie care-mi mănâncă nopțile d-atâția ani. M-ai făcut să scriu mii de poezii știind că nu mă voi putea hrăni cu ele. Doamne am obosit să mănânc numai cartofi!

Ce rost au toate? Mi-ai dat mintea și vocea care ar putea reprezenta o generație și m-ai făcut să zac într-o cameră fără cabină de duș în inima ghettoului, înconjurat de oameni frustrați în tristețea lor mascată, unde cea mai mare distracție a bărbaților e beția de vineri seara și vânătălie de sâmbătă dimineața, iar a femeilor e să gătească într-o bucătărie comună plină de gândaci puturoși. Iar acum și timpul acesta și știi că-mi zgâlțâie nervii toată umezeala asta. Mi-ai trimis idei revoluționare și s-au ciocnit de nepăsarea concetățenilor care nu știu decât să-mi ofenseze inteligența cu mesaje atât de proaste și neinspirate ca *nu te jelui*, *ești un frustrat* …ș-altele , încât trebuie zilnic să lupt cu sinele-mi și printre lacrimi să mai încerc, să le mai strig odată, ca acel profet împroșcat cu pietre la poarta castelului: (în cazul meu nu-s pietre, sunt cuvinte și ele dor mai tare) că toate-s în van dacă nu sunt făcute pentru lumină și în numele ei și dacă sufletele nu se trag spre cer atunci pierzanie-i tot și năprasnice-s toate!

Știi foarte bine că de fiecare dată când urcam în scenă o făceam ca pentru ultima oară, nu mi-e frică să mor și știi c-aș face-o oricând, trăiesc pentru familia mea și pentru Tine, nu vreau să-i dezamăgesc nici pe ei și nici pe Tine, mai ales după ce m-ai salvat de atâtea ori și mi-ai dat viața (cel mai important dar). Îți mulțumesc, chiar, mulțumesc că m-ai scos din ghearele morții de atâtea ori, dar oare asta-i viața care ți-am cerut-o? Fiind epileptic și-ntâlnind moartea-n față d-atâtea ori, ții minte data aia când chiar am murit pe aproape un minut, mi-ai oprit și inimă și tot, eram deja rece, de ce m-ai întors înapoi? Ai un scop care-i peste capacitatea creierului meu de-al mesteca, știu asta, dar totuși, de ce? Nu-ți cer (frumos e că-n limba mea cer înseamnă și cer) nimic, asta nici nu sună a rugă, nu-ți cer pentru că toți o fac, eu te rog doar să-mi arăți calea, să-mi trimiți un semn, mi-ai trimis multe și unele le-am ratat, știu și asta, dar nu te opri, nu mă lăsa, ai vrut să fiu mintea unei generații ș-acum te joci cu mine trimițându-mi doar invalizi spiritual care să-mi arunce printre dinți c-aș fi un vanitos (nici nu știu ce-i asta) și să-mi tremure temeliile credinței mele. Dar eu nu voi ceda. Am depășit atâtea dubii nu ca s-ajung să cedez acum.

Știi, văd cum ideile mele îi hrănesc pe alții, le cumpără case și mașini, iar eu flămânzesc uneori câteva zile și mi-i rușine să cer, întotdeauna mi-a fost. Nu sunt un materialist, știi asta, nu m-au ținut banii (că dacă mă țineau banii, azi eram să câștig câteva zeci de mii spunând minciuni și promovând bezna, dar nu) și de aia n-am rămas să-mi vând sufletul pentru ei, dar uneori când foamea și setea mă junghie și-mi imaginez c-aș vrea un urmaș, mă gândesc că poate e-n zadar tot chinul și n-are nevoie nimeni de toate aceste dureri și suferințe. Nu, nu mă gândesc că n-ai fi deloc, mă gândesc doar că ești prea ocupat cu toți acești nebuni nebărbieriți care-ți urlă numele-n van (pe ei văd că-i iubești și-i nedrept, dacă e să mă-ntrebi pe mine).

Nu faimă-ți cer, dar de ce m-ai făcut liderul uneia dintre cele mai curioase trupe rock, o trupă care s-ar compara cu oricare altă trupă de pe coperțile revistelor internaționale, și nu-mi dai posibilitatea să-mi achit repetițiile? Ne-am despărțit de zeci de ori și tu ne-ai reunit, de ce? Vrei să creăm, foarte bine, dar eu n-am bani să-mi achit repetițiile, știi asta? Nici toboșarul n-are. Mi-ai dat șansa să lucrez cu-n basist ș-un chitarist genii ș-ai băgat în mințile lor atâtea dubii, de ce?

De ce ai vrut să fac rap și ți-am dedicat rime cum nu s-au mai scris aici și-mi aduci la concerte o duzină din care unul dacă percepe ceva?

De ce mi-ai dat cuvinte pentru atâtea poezii într-o lume în care nu le citesc nici prietenii mei? Într-o lume în care mă bat pe spate și mă uită poeți ce niciodată nu m-au citit. Pentru cine toate astea? Vor salva suflete? Ale cui? Ale acestor marionete care vânează prize-n cafenele și-și folosesc degetul mare mai des decât mintea? Ale popândăilor care visează cum calcă capurile prietenilor pentru câteva hârtii în plic? Ale femeilor care nu mai știu cum e să fii femeie? Ok. Fie. Accept. Dar pe-al meu cine-l va salva?

Mă ții nopțile treaz, mă arunci dintr-un val într-altul, mă chinui, mă faci să plâng aiurea, îmi sugrumi inima, mi-ai îmbolnăvit tatăl și mi-l orbești acum (știu că nu-și va vedea nepoții niciodată), mi-ai dus mama atât de departe încât i-am uitat fața, mi-ai aruncat frații în vâltoarea vieții cotidiene îndepărtându-ne, mi-ai umplut de vicii toți prietenii, mi-ai ucis calul în clipele când eram cât pe ce să-l călăresc, acum îmi spui lucruri cu 10 pași înaintea tuturor, ca într-un final să-i faci pe toți să râdă de mine ca de un clovn la pensie, iar mai apoi, când alții spun cuvintele mele, îi faci să se ridice-s slăvi și vanitoși să-mi scuipe ceafa. De ce? Îmi verifici răbdarea? Ura? Egoul? Visele letale? O, Doamne, mai bine m-ai fi biciuit, știi de câte ori vreau să-ți arunc în față crucea asta și să mă fac unu din șurupul util mecanismului menit să stoarcă suflete și-n sclavia asta să fiu și eu fericit în rând cu ceilalți? Știi, știu că știi.

Mă știu toți câinii și copacii, dar nu asta mă hrănește. Mi-ai dat harul actoriei într-o țară în care nu-i nevoie de el, de ce atâta sarcasm? Uneori mă gândesc c-ai ales Moldova cu un țel anume, dar am 30 și am lăsat în spate munți care trebuiau deja să mă hrănească din minereurile lor și pe mine și sufletele celorlalți și tot ce văd e râpa care-mi reflectă fața zbuciumată și câțiva care-mi întind mâinile, dar nu și inima. Oare asta-i tot? N-am înțeles ceva? Unde am greșit? PR & marketing, aici, da?

Artiștii și oamenii de știință înving timpul și tot ce stă în lumea asta e creația minții lor, tu i-ai creat după chipul și asemănarea ta și ei au creat lumea, dar lumea n-a avut niciodată nevoie de ei cât erau vii. Oare nu-i nostim și cinic faptul că-n suferință se nasc sfinții? Eu m-am plictisit să sufăr, d-aia și-ți scriu această scrisoare deschisă, Doamne.

Mă uit cum toți mârlanii, ipocriții, popii dubioși, curvele și cretinii huzuresc, iar eu nu-mi pot plăti facturile pentru că nu mă pot ține la un serviciu care-mi mănâncă sufletul obligându-mă să mă mint în numele hârtiei care-i ochiul diavolului. Amuzant nu? Tot diavolul  câștigă pentru că fericirea poate fi cumpărată cu bani. Banii învârt lumea. Chiar și pentru a-ți sluji ție am nevoie de ei. Să plătesc repetițiile, tiparul, filmele pe care vreau să le fac, facturile, echipa, și pur și simplu să nu mor de foame dat afară din casă, pentru toate astea e nevoie de bani, Prietene. Dar sufletul meu, care ți-l datorez d-altfel, vrea să te slujească pe tine, cu ce mă poți tu plăti? 2 autografe pentru niște puștani beți ș-o bere caldă? Asta-i tot? Și cretinilor le dai jacuzzi și penthouse? Sau ei muncesc pentru diavol, că diavolul întotdeauna a fost mai darnic? M-am întâlnit cu el și propunerea lui e mult mai avantajoasă, am promis să nu-ți spun asta, dar o vei afla oricum. Ce-mi propune diavolul e să nu mor de foame, chiar să huzuresc nițel, doar pentru o fărâmă de suflet, dar o fărâmă înseamnă tot, pentru că odată atins de negreață putrezește, asta se-ntâmplă cu sufletele ș-asta tot de la Iisus o știu. L-am ținut 30 ani alb ca să-l spurc acum? Și ispita-i așa mare. Tentația asta mă zvârcolește-n pat nopțile și mă-mbată crâncen uneori. Uneori mă sparg așa tare încât simt că-mi curg blocurile-n cap, numai să nu mă gândesc la asta, dar dulcea voce a diavolului (care atât de feminin) mă ademenește des. Și-ncă mă țin brav, să știi asta. Dar …

E atât de greu să rezist. În fiecare zi, în fiecare noapte. Atâta suferință duc pe umerii mei și nici măcar n-am cui să-i spun asta. Am destule păcate și mi le asum, dacă va fi să ne vedem voi îndura tot ce mi-ai pregătit, dar nu mă lăsa să putrezesc aici dacă tot mi-ai dat sufletul ăsta bolnav de toate durerile lumii. Ajută-mă să termin ce-am început și dă-mi un semn că încă-mi ești aproape. Am început să scriu scenariile alea și m-ai blocat, deblochează-mă. Dă-mi oameni care te cunosc, împreună e mai ușor. Nu-ți cer nimic, doar arăta-mi unde-s și merg singur să-i iau. Sper să citești asta. Ajută-mă Tată, sunt un fiu rătăcit, un fiu risipitor, un fiu ce din orgoliu n-a spus că te iubește, deși o simți cu siguranță. Ajută-mă, nu mă lăsa să mor între sutele de manuscrise și cu grăuntele acesta de talent în piept, că nu vreau să-mi aștept moartea ca după ea să poată alții să-și facă viețile pe rășina și putregaiul meu. Vreau să trăiesc și eu puțin.

Al tău pe vecie S.F.T.

Pace.

P.S: mulțumesc pentru înțelepciunea pe care mi-ai dat-o (nu degeaba mă iubesc copii, animalele și natura), dacă trăiam în pădure m-aș fi hrănit doar cu ea, dar în metropolă e nevoie să fii șmecher și tocmai asta-mi lispește. de fapt o am, tot de la tine, dacă vrei să fiu șmecher ca un limbut ce distribuie șarade și se hrănește pe ele, să-mi spui, poate eu n-am înțeles ceva. sunt ca un lan de porumb, aștept semne. fiul tău.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s