de ziua teatrului, într-un fel

n-am jucat de ceva vreme în teatru și merg destul de rar la spectacole, dar dragostea pe care o simt pentru acest subiect nu s-a stins niciodată în inima mea. încă mai sper la o revenire indubitabilă. am avut multe pe capul meu din pricina lui și după ce am mai băgat și  câteva texte pe blogul ăsta, destul de critice, am fost scos din ecuația teatrală definitiv. dar, totuși, hai să vorbim un pic despre teatru.

o problemă, care rămâne veșnică, e faptul că lumea nu prea merge la teatru. o să vă spun  altă latură a problemei, dacă-mi dați voie.

viața unui actor începe la amtap, mă refer la generația nouă, nu la balaurii care au terminat școli la ruși, deși prin exemplu celor de aici se va vedea și fața celor care au terminat acolo,  era mai complicat cu literatura în română și profii erau mai buni, dar în sufletul tînărului actor trăia același mic ignorant și snob. omu-i om indiferent de culoarea pereților din camera lui.

teatru începe de la oameni, actori și regizori, dar mai ales de la actori. teatru = actori + spectatori. cel puțin așa văd eu lucrurile și n-ar trebui neapărat să fiți de aceeași părere. bine nu intru pe felia vechilor că n-am dormit cu ei pe o plapumă, dar despre generația tânără o să vă zic vreo două. cineva m-a întrebat odată de ce ăștia de la actorie sunt așa de aroganți și când îi vezi fumând afară dau impresia că ar avea câte 15-20 medalii și premii acasă pentru cele mai bune roluri din istoria acestei meserii. de regulă sunt anul 1 și 2 cei care-ți par cei mai grei. cuvântul *par* e cheia a tot, anticipez puțin pentru cine n-are răbdare.

eu am terminat în 2011 și (puteți să credeți ce vreți voi despre mine dar am jucat în academie mai mult decât și-au dorit chiar și profii mei) azi mă amuză îngrozitor studenții la academie și fețele lor pline de siguranță și deșteptăciune, asta într-o țară în care, după finisarea studiilor, îi așteaptă figurație în teatre și un rol la 4 ani într-un scurtmetraj prost. ei bine, la asta o să revin mai târziu, spuneam că vreau să vă explic de ce nu se fac spectacole cool la care să vrea omul să revină.

un artist trebuie să aibă idealuri, fără asta-i mort. (asta n-o deprind la școală, din păcate) e ok să tragi minore în wc la cămin și să bei cu cana din căldare, e ok să mai încerci una-alta și să te distrezi, dar nu trebuie să uiți niciodată că tu (actorul) trebuie să fii un exemplu de urmat pentru cei care vor veni să te vadă în scenă. omul azi vine pentru clădire, dar ar trebui să vină pentru om. m-a întrebat cineva dacă este un actor, azi, la care aș vrea să merg să-l văd în toate spectacolele și i-am zis NU. deși am colegi buni care lucrează prin teatre, dar sincer să fiu cu mine, cele mai bune performanțe ale lor erau la academie, cum și ale altor tineri care-și fac marile roluri în amtap și mor după.

cel mai dur adevăr este faptul că ei nu-și cunosc și nu-și testează limitele, ori teatrul azi plictisește îngrozitor și de aia lumea nu vrea să meargă, prieteni. omul dă 60-120 (biletul la un film) și adoarme la jumătate de spectacol pe umărul iubitei și știți de ce? pentru că actorii fac ce pot ei mai bine, adică nimic. teatrul azi ar trebui să fie sânge-spermă-lacrimi, toate mizanscenele alea furate și textele alea spuse cu ochii morți și mâinile fluturând aiurea, nu mai prind cum prindeau odată. vă liniștesc și vă spun că nu e doar în md așa.

vă dau un exemplu banal de simplu: în lume se scriu și s-au scris piese cu tona și la examenele de actorie sunt aceleași piese în care am jucat și eu și bunelul meu, de ce?, pentru că nimeni nu caută și nu citește texte noi și asta vorbește, prieteni, despre lenea celui la care ar trebui să vreau să merg să-l văd jucând.

să nu iasă că o fac pe înțeleptul vă spun că aveam și eu grave probleme cu dicția și dansul, eram un puști leneș ca toată lumea, dar am fost salvat de motorașul pe care-l am în stomac de la natură și de aia avusem chiar și o ceartă cu cineva în care spuneam că greșeala teatrului în md e că la amtap îi iau pe cam toți care vin și profii înceacră să-i facă egali, ceea ce e o crimă. e nevoie de prea multă înțelepciune pentru a recunoaște un geniu și moldovenii n-au decât zaviste și alte alea, așa că dacă chiar apare un om prea interesant la amtap, sistemul va face tot ce-i stă în puteri să-l aducă *cu picioarele pe pământ*, iar dacă nu va reuși atunci să știți că teatrele nu-l vor lua.

sunt oameni născuți să facă actorie și oameni care muncesc mult. eu cred  că rahatul cu 1% talent și 99% muncă (varianta sovietică) e o un fleac. teatru e muncă de echipă prieteni, dar echipă asta încă nu înseamnă că o dăm toți pe același vibe, echipă (așa văd eu treaba) e atunci când strălucesc doi și restul îi ajută să strălucească mai tare și așa ajung să stea și ei în razele luminii. cât nu și-ar dori copii care vin la actorie să fie și ei cineva și să se laude că sunt mari artiști și blabla statistica arată că dintr-un curs de 20 (din care 60% fete, că ele vin mai des) cu adevărat curioși sunt cam 5-7 și chiar strălucesc 2-4 oameni. restul doar îi încurcă și distrug pe cei 2-4 să ajungă cap de afiș. aici e buba. omul trebuie să caute afișul, nu clădirea.

am văzut așa mulți artiști care-mi vorbeau cu atâta aroganță despre rolurile jucate și-și tot aruncau fularul peste umăr și-și fumau țigara în colțul gurii, niște mici clinț istvuzi și jăims dini, care aveau 3 roluri la activ și câteva tone de stereotipuri atașate deja, că mă apuca mila și când deschideam gura să-i spun că era penibil, ajungeam să fiu numit frustrat și gelos. că e nevoie de mult înțelepciune (iar cuvântul ăsta) pentru a asculta, înțelege, răbda, transforma în util critica.

bine, aș putea să vă vorbesc la infinit despre asta, dar nu mai contează deja. ar ieși că aruncăm pietre prin grădini și că ne dăm mari unii cu alții. eu am câțiva ani de când cam evit lumea teatrală și nu prea apar în cercurile lor, uneori mii dor și aș vrea să … dar după așa texte n-am nici o șansă.

pace și felicitări oamenilor care iubesc meseria asta.

p.s: DĂ-LE CALITATE ȘI EI OR SĂ TE CAUTE

Anunțuri
Standard

Un gând despre „de ziua teatrului, într-un fel

  1. arta s-a pierdut in lumina, pentru ca „prostii” traiesc in intuneric! m-am saturat de aroganta clinț istvuzilor și jăims dinilor, si nu pentru ca asa mi-a venit mie, ci pentru ca nu are sustinere. nu mai exista cercuri in care sa intri, exista doar cercuri din care sa iesi si daca ai tupeul sa o faci te stampileaza cu gura lor, cu furia lor, cu nimicul de care sunt in stare. in era copy-paste nu mai exista nicio pretentie si e absurd sa mai simti, sa mai iubesti ceva_orice!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s