nimeni nu-mi spunea nimic (1)

1.

prietenul meu, colonelul în rezervă V.J.

prietenul meu, colonelul în rezervă V.J., știa pe cineva, care știa pe cineva, care vindea un apartament. într-un oraș ca ăsta e ca și cum ai ști jumătate din el. știa pe cineva, care știa pe cineva, care vindea o cămăruță din aia în cămin cu wc și baie pe etaj. dar pentru un tânăr independent, ca să-și înceapă și el viața, era ok. de fapt eram în situația în care nu prea puteam să mă alint, aveam prea puțini bani ca să mai fac și mofturi. așa că nu le-am făcut. am mers, cu colonelul, la ăsta care vinde apartamentul. adică camera. o cameră într-una din casele alea în care stau strict proletari. mi-a arătat colonelul câteva poze. era pe la periferia cartierului din care se inspiră raperii. mai pe scurt la dracu-n praznic.
omul cu pricina avea un bmw negru. ne-am salutat ș-am pornit în liniște. numai muzica se auzea. era celestul din celiac și mi-a plăcut tipul dintr-odată. după care m-am holbat peste geam ș-am recunoscut locurile. am ajuns, destul de repede, la periferia orașului. în cartierul ăsta trăiește și prietenul meu, colonelul în rezervă.
trebuie să spun că știam bine strada asta. știam pe cineva care stă pe strada asta. pot spune chiar: am iubit (sau încă o mai?, nu știu, probabil trebuie s-o verific, va trebui să-i scriu ceva, dar sunt blocat … văd, mă mai gândesc la asta) pe cineva care trăiește aici, nu departe. dar n-am avut cui spune asta, în mașină, pe notele de sus, turuia mic-ul psih, colonelul și șoferul fumau, iar eu încremenisem cu ochii spre parbriz pe câteva clipe și tăcui. ce plăcere e să taci uneori.
tipul cu pricina, adică stăpânul casei, era un bărbat înalt, ras pe cap, cu ochi albașrti și-l chema Vova. arăta ca unul din ăia care doar arată dur. arăta ca unul din ăia care toată viața a fost bun cu toți și l-au folosit care și cum. oamenilor dacă le dai un picior, îți iau și capul. era proaspăt divorțat și asta se citea pe fața lui de pitbull obosit.
am ajuns ș-am realizat că stau la 5 case distanță de femeia despre care v-am pomenit. la drept vorbind ne-am despărțit aiurea și nu prea voiam s-o deranjez. dacă o afla că stau alături ș-ar vrea să ieșim la o plimbare … se zice că bărbații trebuie să preia inițiativa, ș-asta-i o mare minciună, prieteni, pentru că doar femeile decid. dacă-și bagă în cap una că nu-ți mai dă în vecii vecilor, atunci caută-ți altă treabă. oricum, stăm într-o mahala, ne intersectăm noi cumva. femeile cu femeile, iar noi să revenim la oile noastre.
camera pe care o luasem nu avea decât o mică bucătărie și o *stenkă*. nu tu wc, nu tu baie, nu tu mașină de spălat, nimic. în schimb arăta destul de îngrijită și la un preț accesibil. adică îmi mai rămâneau 30 lei. bani din care, mai târziu, mi-am luat cartofi. îmi plac la nebunie cartofii. cartofii și cartoforii. colonelul era un jucător înrăit. nu mai juca pentru că nu avea ce pune pe masă, dar patima asta îl rodea îngrozitor. cum făcea un calâm, cum lăsa banii în cărți. e adevărat, mai și câștiga, dar de pierdut pierdea mai des.
stătea prin vecini și tot prin vecini juca. aaa, nu v-am spus, era colonel în rezervă, dar n-avea decât cu 3 ani mai mult decât mine. participase în nu știu ce conflict și luase câteva gloanțe-n burtă, de aia era alintat la mâncare și tras la față. purta culori închise, vorbea puțin și fuma des. de regulă era un băiat calm și ascultător, dar dacă se îmbăta și-i stătea cineva în cale putea să-l bată până-l omora. de aia nimeni niciodată nu-i spunea nimic și toată lumea, până și poliția, nu-l supărau. lăsat în pace, chiar și la beție, nu supăra o muscă.
straniu caracter avea colonelul. putea să tacă ore întregi, iar alteori putea să vorbească și câte jumătate de oră. serios, odată l-am ascultat jumătate de oră. aproape plângeam de bucurie la final. fumasem niște mugur și el mai dezleagă limbile. așa am înțeles că-i face bine să mai fumeze și mai fumam uneori. când aveam eu, că el nu-și lua niciodată. îmi plăcea compania lui și pentru faptul că nimeni nu-mi spunea nimic, toți știau că suntem cei mai buni prieteni. nu eram chiar cei mai buni prieteni, eram unicul tip pe care nu-l bătuse niciodată la beție, atâta tot. ne-am cunoscut la sectorul de poliție. m-au prins scriind un citat din #epistolecătrenimeni pe peretele parlamentului. nu știu cum am început să vorbim, apoi am ieșit la o bere în oraș și tot așa. s-a bucurat enorm când a aflat că vom sta într-un cartier. făceam cam 15 minute în pas alert până la el.
m-a ajutat să-mi aduc lucrurile și, după, am tras câte o bere. nu-mi prea place berea, dar de data asta am mai luat una. eram, totuși, la casa mea. mică, mare, frumoasă, urâtă, nu mai conta nimic decât faptul că era a mea. puteam măcar să-i bat cuie în toți pereții. să sfredelesc la 7 dimineața, duminică. să fac tot ce-mi trece prin cap. înafară de sex, sexul deranjează vecinii. sexul numai pe cei care-l fac nu-i deranjează.
odată mutat am început să ne vedem mai des cu colonelul. m-a ajutat să aranjez lucrurile și cărțile, adevărul e că aveam multe cărți. nu le-am citit pe toate, dar mă bucuram să le am. faptul că stau undeva acolo deja mă făceau să cred că le știu. cel puțin știu că există.
colonelul avuse soție, care l-a lăsat ș-a plecat, cu tot cu copil. avea ș-o fetiță de vreo 5 ani. Sofia o chema. înțelept nume. după prima discuție mai sinceră când mi-a zis că-i în proces de divorţ și că pizda aia l-a distrus de nu-și poate reveni, tot la ce m-am gândit era că am prea mulți divorțați în jurul meu. toți care-mi apăreau în cale erau, sau divorțați, sau proaspăt despărțiți. numai drame. și femeile n-arătau triste deloc. cum se răzbună femeile dezamăgite nu poate nici cel mai crud maniac s-o facă. s-au șters și de mine picioare, dar au trecut acele vremuri. m-am plictisit, ș-am început să le refuz. dacă le refuzi îți vin, ca virușii, mai mult refuzi, mai mare-i ispita, mai aproape-i boala. și eu nu voiam să mă mai las pradă ei. prea multe despărțiri în jurul meu, m-am gândit atunci. poate asta atrag?
colonelul trecuse 5 gloanțe-n burtă și nu suferise o despărțire. l-a ruinat dorul. începuse să bea mai mult într-o vreme și, pentru că devenea agresiv, l-am trecut pe mugur. mă costa ceva bani, dar era ca și cum mi-aș plăti *crâșa*.
odată, la discotecă, s-au legat de mine doi inși în adidas și m-au întrebat ceva despre părul meu, pe vremea aia aveam părul până peste urechi, dar n-am înțeles ce anume voiau. apoi a venit prietenul meu, colonelul, și peste 10 minute am băut câte o bere rece din partea băieților. altădată aveam un fost prieten dator și mă tot tărăgăna până s-a văzut cu prietenul meu, colonelul. m-a sunat a doua zi și avea, ca printr-o minune, toată suma. era suficient să-i vezi moaca bărboasă și tuciurie și să-nțelegi că n-are de ce să te pui cu un asemenea om. când se supăra pe ceva avea ochii canibalului flămând.
știam că din umbră mă ajută și mă simțeam protejat. serios, uneori chiar arătam ca un cuplu, el gătea, eu citeam. citeam în voce, nu reușise să citească prea multe, dar tare-i mai plăcea să asculte cum citesc. făcusem cursuri de teatru și eram plin de clișee plăcute urechii simplului muribund. la muncă ca la muncă și acasă ca acasă. așa treceau zilele.
într-o noapte mă trezesc de de la țipetele vecinilor. era prietenul meu, colonelul. venise la mine mort beat. era atât de beat încât își vomitase pantalonii. a făcut atâta tărăboi ș-a trezit tot etajul, a greșit ușa, a scuipat ciupici, i-a rugat să dea în el, până am ieșit și l-am calmat. lumea îl cunoștea și nu s-au lăsat provocați de nebunia lui. se vedea că are chef de harță și-i prostesc să te iei de așa oameni. frica dă curaj, dar și îndoaie picioarele.
a intrat la mine ș-a adormit, murdar. nu-mi păsa, îmi luasem mașină de spălat și încă nu spălasem nimic în ea. chiar aveam ocazia s-o probez la ceva cu adevărat murdar. treaba e mai mult în detergent, dar oricum.
dimineața i-am făcut un ceai ș-am stat un pic la soare. unicul geam pe care-l am prinde soare doar dimineața, până la orele 11. și noi am prins cea mai bună vreme, nu era nici un nor. era mahmur și cinic. i-am făcut un ceai din ierburi și i-am dat niște iarbă, bonus. s-a întins pe spate și, după o pauză, mai lungă decât în trei surori, îmi spuse că jucase cărți toată noaptea și-și pierduse soția în ele. încă soţia.
….
(va urma)

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s