dacă eşti pe la brăneşti

ştiţi deja că eu mai fac publicitate pe la vinării că-mi place să beau gratis. am fo acu câteva zile, alături de ceilalţi membri horrorsquad, invitaţi la într-o lume subterană. se află ea pe după orheiu vechi, în brăneşti. e vorba de o vinărie, n-aş spune că nou, e destul de veche pe piaţă, doar că nu-i chiar atât de cunoscută, pe cât ar merita, poate. ei bine, ţara asta are atâtea vinării că nici vinificatorii, probabil, nu le ştiu pe toate. şi toţi au hectare de poamă, ceea ce mă face să cred că ţara asta e mai mare decât spuneau la geografie, sau cumpără unii de la alţii.
bun, odată ajunşi acolo şi întâlniţi de Svetlana (orheianca) ne-am grupat pe interese şi ne-am pornit în recunoaştere. ghid ne-a fost Vasile Dulghier – director de 30 de ani la Vinăria Brănești (ei fac acum rebranding de la Pivnițele Brănești).
am fo mai întâi prin podvalurile subterane unde se produice, după care am vizitat şi hotelul. toate-s alături, pentru că-s zeci de km subterani săpaţi de maşini şi oameni. apropo, uneori am impresia că toată ţara e o enormă catacombă. toate vinăriile se laudă că au mine subterane săpate şi chiar le au. stăm pe vin, trăim pe vin, dormim pe vin, ne îngroapă peste vro vinărie. păoporul vinurilor şi mămăligii.
bine, o parte va rămâne vinărie, dar cealaltă parte se va transforma, cu timpul, într-un hotel, sau complex turistic cu numele „Epoca de piatră” al Vinăriei Brănești. am fost prin camerele care-s în muncă încă. nu le-am văzut amenajate şi nu pot spune prea mult, dar cert e că vor fi aproape de epoca aia de poatră unde nu vei avea conexiune la tehnologiile moderne, iar ăsta, de ce nu, ar putea fi un avantaj. mergi să te ascunzi.
ok, Vinăria Brănești este amenajată într-o veche mină de calcar, galeriile căreia se întind pe o distanță de 70 de km și sunt dispuse pe o suprafață de 75 de ha. Întreaga arhitectură este construită la adâncimea de 60 metri, ceea ce favorizează păstrarea temperaturii constante de 12-14 grade tot timpul anului. Vinăria are aproximativ 1500 de ha de viță de vie aflate într-o zonă de pădure, în coasta Orheiului Vechi.
articolul ăsta are un pic de iz publicitar şi de aia nu vreau s-o întind prea mult, decât să vă spun c-am băut nişte vinuri şi spumante, cuprinse între 35lei şi 100evro bucata. mi-au plăcut 3 din 5, adică mai mult de jumătate. mai ales albele.
vă mai spun că majoritatea producției de vin este exportată în China, SUA, Polonia, Germania, România, Belarus, Kazahstan, Ucraina, Ţările Baltice, etc.
mai multe informaţii găseşti aici.
https://www.facebook.com/BranestiCellars/

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „dacă eşti pe la brăneşti

  1. Salut!
    Avem placerea sa te invităm la sarbatoarea “GROZDOBER 2016” , organizată în orașul Tvardița. Primaria orașului în parteneriat cu cea mai modernă vinarie producatoare de vinuri spumante din R. Moldova, “Bulgari Winery” S.R.L organizează o sărbătoare inedită dedicată roadei și vinului. Evenimentul se va desfășura la data de 22 octombrie 2016, in centru orașului Tvardita, cu excursii pe la vinaria din localitate, si alte locații interesante.
    Te asteaptă multe surprize,concursuri,concerte etno-folclorice a bastinasilor de etnie bulgara, vin de calitate și bucate la gratar gratis – totul la festivalul toamnei în Tvardița.
    Transportul este asigurat.
    Vor fi câțiva bloggeri, poate 1-2 media.
    Spune-mi dacă ești disponibil și ai fi interesat să vii pentru a te include pe listă.
    tel. 068670044 Aliona
    Multumim anticipat!

    • din păcate am citit prea târziu. aş fi venit, dar, se pare, am pierdut momentul. dacă mai sunt propuneri aş putea accepta. mă găseşti pe fb Ro Nin Terente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s