Uz Ursuz

știu că niciodată nu voi deveni la fel de important ca discuțiile despre vlad, de aia nu mai aștept și nu mai caut înțelegere. pur și simplu sunt ok cu mine și-mi place căcatul pe care-l produc.

cum e în viața asta tot, parcă ai și parcă n-ai, parcă ești și parcă nu. eu de mic, aici nu vreau să râdeți, aveam așa o presimțire și o impresie că sunt născut să fac lucruri mari, mai târziu am crescut ș-am înțeles că-s cetățean basarabean și asta înseamnă că tre să mai tai din avânt și să mai cac din vise. asta am și făcut, dar nu pe toate.

eu niciodată n-am avut nimic decât pe mine. am fost întotdeauna un copil neînțeles și un om straniu. prietenii mei nu veneau la concertele mele și nu-mi citeau textele. deși am fumat și băut cu aproape toată intelectualitatea din oraș, nu cred că cineva se va avânta să mă numească prieten. am suferit mult din pricina asta, pânâ nu m-am împăcat cu mine și n-am înțeles că-s diferit de tot ce se poate numi normal. oamenii nu pot prieteni cu mine pentru că nu suntem pe aceași lungime de undă.

am avut în viața asta mulți prieteni, unii s-au evaporat, alții au rămas în fum, iar cei mai norocoși și-au găsit iubite. eu am avut noroc cu oamenii și am avut noroc în comunicare, dar n-am putut crea relați durabile. bănuiesc că e și vina mea, m-am gândit mult la ce mă separă de restul și când am găsit răspunsul mi s-a făcut și mai trist, trist pentru că mi-am dat seama că n-am cum răzbate peretele ăsta, citesc oamenii, asta sună poate prea smart pentru voi, dar asta e. despre femei tac, acolo e jale.

am scris poezie, dar n-am fost și nu cred că voi fi la republica invitat vrodată, nu citim aceleași cărți și, bănuiesc, n-avem aceleași interese, iar pentru poeții desculț sunt prea înfumurat și complicat. am făcut rock, dar n-am fost cu rockerii niciodată și nici cu hipsterii la asaki n-am stat, deși mă știe cam tot maidanezul pe zona aia.

am 28 și stau acasă la părinți, într-o cameră supraîncărcată și-ntr-un bardac de n-ai cum să aduci o fată la tine că nu-ți va da, chiar mama mi-a zis odată că nu știe ce fată ar vrea să stea cu mine în așa bardac. textele mele le citesc câțiva, nici măcar 100 de oameni.

mulți îmi spun să fac ceva pop dacă vreau să mă hrănesc cumva în țara asta. drama e că știu ce și cum trebuie făcut, mai mult chiar toți cunoscuții de-mi dau sfaturi nu-mi spun, în defintiv, nimic nou. dar uneori mă liniștește așa un gând că aș putea fi oricine, dar nu oricine ar putea fi eu. aș putea să scriu ca oricare poet cool din lumea asta, i-aș prinde tehnica, căci toți au o tehnică. aș putea să fur, copii, parodiez, pe oricine dintre interpreții din țară, chiar și din afară. dar nu vreau.

mă încăpăținez să rămân eu.

mi-am tras, cu greu, un album straniu. am adunat în el tot materialul de până azi și l-am scos. știu că n-are să placă și va fi greu de ascultat, greu de perceput. știu că vor fi foarte puțini cei care vor asculta și vor aprecia asta. prietenii mei și fostele mele vor asculta, cel mult, 3 piese. mi-ar lua anul să ajung la câteva mii de vizualizări, pentru că nu mă va promova nici jăka și nici anton muliganu, nici paginile super pompoase și nici prietenii de pe facebook, care s-au abonat numai pentru că mai postez statusuri politice, știu asta, dar dincolo de toate sunt mândru de mine.

sunt mândru că am făcut asta. mândru că am scos un material după care nimic nu va mai suna la fel, doar din simplu motiv că unii, care caută ceea ce caut și eu, vor avea cu ce compara. mândru pentru că pot să le demonstrez celor care n-au auz, n-au mare talent, n-au relații, trăiesc într-o sărăcie și mizerie, celor care n-au rupt cele mai bune pizde și n-au avut piscină, pot să le demonstrez că poți face ceva din nimic, doar dacă citești o carte și ai o părere. și multă dorință.

poate voi rămâne un necunoscut. pohui. poate niciodată nu voi da concerte cu zeci de mii. poate … dar oricum sunt mândru de mine. mândru că n-am rămas un narcoman care scrie osanale drogului sau un ong-ist care-i pupă-n cur pe alți ong-iști, n-am ajuns unul din cei care fac exact ceea ce făceau acum 5-8 ani pe la palat, sau acum 3-4 ani pe la spălătorie. am continuat să merg. n-am devenit un star la tv și nici în filme nu mă cheamă nimeni, dar măcar m-am împăcat cu mine.

audiție plăcută celor câțiva care vor răbda și vor înțelege mesajul, pentru că este un mesaj în toată hrișca asta. iar cei din voi care-l vor descoperi vor avea o surpriză. vor găsi ceva în ei, ceva ce a stat tot timpul la suprafață, dar aveau ochii ațintiți spre altceva.

am depus mult suflet în munca asta, nu cred că se vor rupe să mă ia la radio sau să mă cheme să le cânt poezii, dar las să știe fiecare potaie în orașu ăsta că-s mândru de acest album, cu toate gafele lui.

Micul Psih.

prapce

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Uz Ursuz

  1. „am fumat și băut cu aproape toată intelectualitatea din oraș” – am impresia ca ai standarde cam joase pentru ce numesti tu „intelectualitate” si ma indoiesc ca ai baut sau fumat cu cei 2-3 intelectuali care inca mai locuiesc in satul Chisinau, in mare parte pentru ca ei nu apar in VIP magazin sau la TV. Si mai ironic este faptul ca in Moldova exista o revista care se numeste Vip Magazin. LOL
    Succes cu albumul, totusi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s