#1 jurnal de călătorie. civilizație

unii, pur si simplu, au avut noroc să se nască într-o țară normală. o țară care are străzi pavate și turiști și monumente memorabile, o țară în care strămoșii s-au îngrijit să lase puncte de reper și posibilități de câștig pentru rămășițele civilizației. ați observat cum în orașele mari se fac bani pe ceea ce le-a rămas gratis? am trecut prin Roma. multumită unui prieten stabilit acolo, unul care și-a făcut timp în programul supra-încărcat doar ca să-mi arate câte ceva din minunile acestui oraș, am vizitat timp de 5 ore cele mai vizitate puncte din Roma, toate pe care le văzusem re-făcute în Gladiator. dacă mintea omului a putut concepe Roma, atunci mintea lui poate concepe orice. toate drumurile duc spre Roma și e mult adevăr în asta.

am descoperit că totul se duce pe pulă. mințile care au calculat și clădit Vaticanul nu se vor mai renaște niciodată. se zice că istoria se repetă, e adevărat, dar nu știu dacă mamele vor mai naște așa arhitecți, pentru că tot ce putem face noi e să tragem selfie la rădăcina muntelui și să ne pișăm pe țiganii parcați pe trecerea de lângă havuz.  am descoperit că oamenii sunt urâți în Roma, sunt mulți, colorați și urâți. urâți pentru că arhitectura-i înăbușă, lângă miturile alea toți par mărunți și nimicnicia lor împuțită capătă proporții colosale când își rânjesc mutrele pe rămățițele Coliseumului. toată arhitectura orașului e ca o iluzie optică, totu-i și mare și mic în egală măsură, totu-i ca-n romanul ăla de Caroll.

nu vă recomand să vizitați Roma sub influiența drogurilor tari, s-ar putea să vă sperie imaginile 3D. nu-mi imaginez cum muncitorii din fostele colonii sovietice ar putea clădi așa ceva. casele pe care le construiesc azi țin până la al 3-lea cutremur. azi nimeni nu mai construiește pentru zei. asta-i povestea și cu Grecia. … și apropo mi-a luat 20 de minute în centru Romei să găsesc un italian, doar africani, indieni și chinezi. povestea cu Babilonul capătă proporții, iar Dumnezeu e doar o valută pe care nici măcar n-o poți duce la lombard și nici la schimburile valutare nu dau nimic pe El.

am văzut ruinele civilizației și cum furnicile umane își târâie hoitul în jurul lor, mi-am imaginat cum se simțeau acei giganți în trecutul îndepărtat și m-am trezit respectându-i mai mult pe vechii romani. totuși latinii rup buca. fie vorba de vechile popoare spaniole, italiene, române sau franceze. și să nu uităm și de germani și greci. ieri nu mai e și nimic nu-l mai întoarce, din păcate. dacă descoperirea în artă e o tipă care scuipă culori din pizdă și un bărbat care-și bate coiul în asfalt reprezintă arta contemporană atunci legalizați apocalipsa și dați foc națiunilor handicapate.

am petrecut o noapte în aeroport alături de o tanti din SUA, Chicago, cu numele Nadea (Speranța), care era îmbrăcată în negru și avea o umbrelă galbenă, își ținea geanta cu ambele mâini și zâmbea naiv și speriat după fiecare 2 cuvinte.

mi-ar place să vizitez America. dacă Europa a înghițit toate mințile luminate ale Moldovei, păi America a adunat toate mințile luminate ale globului. e plin de toți și toate și amestecul ăsta de culturi, dincolo de daune, aduce și un mare avantaj, schimbul ăsta de sânge și tradiții a făcut din America tărâmul tuturor posibilităților și i-a clădit temelia pe oasele geniilor emigrați. i-am zis că mi-ar place să văd orașele mari, cum au putut ei construi adevăratul Babilon. nu încetez să mă mir și să respect faptul că în timp ce USSR-ul ridica cu ajutorul pușcăriașilor blocuri de câte 5 etaje care arată sur și oribil, iar în pauzele de masă se căcau după colțuri și-și ștergeau fundul cu păpușoi, ăștea ridicau blocuri de câte 140 m și aveau și apă caldă și uscător de mâini în wc, nu vi se pare curios acest detaliu?

a fost o noapte lungă, dar fără să fiu deranjat de arabi sau țigani, era liniște și numai câțiva polițiști și doamnele în galben care făceau curat, abia dimineața, pe la 5, au început să vină hoarde, să curgă ca și apa de prin toate crăpăturile. am lăsat Speranța și mi-am căutat de drum. eram transpirat, obosit și cu retina înnebunită de atâta noutate.  trebuia să ajung în Nice. pe coasta de azur. acolo unde s-au cuibărit rușii.

am ajuns într-o oră cu codiță. am aflat că mi-au pierdut, din pricina grevei hamalilor italieni, bagajul. nu mai spun ce-am făcut și ce nu, important e că doamnele franțuzoaice au fost suficient de politicoase și mi-au recăpătat bagajul în 2 zile. am ajuns în Nice și e mai mult decât nice aici.

am venit aici cu treabă, o veche cunoștință, stabilită de ceva vreme aici, mi-a propus o colaborare și uite că încercăm să colaborăm cumva. sper să iasă ceva bun din asta. e vorba de teatru, mai multe nu vă spun, să nu sperii norocul.

apa e sărată și curată, mediterana se zvonea că-i sărată și s-au adeverit zvonurile. e cea mai curată apă pe care am văzut-o vreodată, așa de curată că pot să-mi văd degetele picioarelor stând până la gât în apă, serios.

sunt cazat la o prietenă moldoveancă și-i tare nice să ne aflăm în altă țară, dar să gătim și să ne purtăm de parcă am fi acasă, totuși casa-i acolo unde te simți bine și unde-ți stă prosopul și periuța, probabil. mergem ziua la plajă cu nea Veceslavic, tata fetei, care a muncit în domeniu viticultor și-i un tare bun cunoscător de vinuri, așa că nu ne plictisim în timpul liber.

voi începe munca mai serios, dacă se rezolvă și boierii bănoși hotărăsc să-și îmblânzească zgârcenia, săptămâna viitoare, din ziua copiilor. am marea la 100 metri de casă și mă trage să-mi scriu poemul, așa că dacă am noroc îl termin, anul ăsta vreau să mai călătoresc, dacă-mi iau inima-n dinți poate fac stopul, deși mă cam stresez, am eu curaj, dar singurătatea e ca o boală molipsitoare, mă tem să nu mă deprind, mai ales că sunt și oameni care mă așteaptă viu și împlinit acasă.

bătrânii se îmbracă bine prin europa, toți poartă cămăși și sacouri, sau alte detalii din garderoba unui gentelman, mi-ar fi plăcut să învețe și ai noștri să poarte haine bune, dar se pare că va rămâne la nivel de vis, nu prea cred în posibilitatea educării gustului în generația părinților și buneilor. și hainele nici n-aș spune că-s imposibil de scumpe, Chișinăul v-aș spune că-i chiar mai scump decât Nice, deși Nice nu se consideră un oraș ieftin. am probat costume de brand-uri importante care făceau între 250-500 euro. nu mi se pare deloc scump. în capitala țării mele dai 8000 lei pe un sacou cu ațele descusute. poate generația mea se va îmbrăca mai bine, deși n-aș pune mâna-n foc. îți râde inima și-ți bucură ochiul când vezi bunei stilați și amabili, tot prin tranșee și foame au trecut și ei, dacă tot veni vorba.

apropo vreau să-i dezamăgesc pe propovăduitorii uniunii vamale, nu cresc puli în copaci și nu stau pederaștii cu labele pe penis ca pe pistol, gata să tragă în direcția ta dacă, nu dă Domnul, te-ai aplecat să-ți legi șireturile. e adevărat că nu-s chiar sute de fete extrem de sexy pe metru, dar frumusețea, în contextul geografic și geopolitic, e o relativitate. e adevărat că-i plin de musulmani și-s ticsite stațiile de venetici (dar oare nu tot venetici suntem și noi?),

e bine să știi că ești așteptat. între timp am vise azurii și mă bronzez nud. unii au avut noroc să se nască în alte locuri.

promit să vă mai dau detalii când îmi vine inspirația. de fapt aici trăiesc cu inspirația, am descoperit că-mi plac orașele cu străduți întortochiate și colorate, nu-mi prea plac tonele de turiști cu fețele lor parcă coiplite, dar se deprinde omul și cu asta.

pac. e!

P.S: folosește-ți pașaportul albastru acum cât încă-i valabil, căci nu va fi veșnic, cum nici tu nu ești!

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s