despre televizorul din viața mea (prima parte)

Vă recomand tuturor să petreci zilnic câte 2-3 ore în fața televizorului, vă recomand asta din toată inima și, dacă-mi permiteți, o să-mi argumentez propunerea, sau sfatul, cu câteva momente la care sper să vă gândiți bine.

Vă spun din start că nu e vorba de publicitate, e un soi de odă adusă unui obiect care a însemnat viața mea, un obiect care a fost mai important pentru mine decât mulți oameni în carne și oase, un obiect care m-a ajutat să înțeleg ce-i cu lumea din jurul meu și care-i locul meu în ea.

O să încep cu o introducere, poate să vă plictisească un pic, dar este necesară, pentru că trebuie să înțelegeți ce fel de om sunt pentru a înțelege mesajul pe care vreau să vi-l transmit. Mesajul este important, fiți atenți, vă rog, la acest detaliu. Dec să înceapă povestea.

Țin minte primul televizor pe care l-am avut, era unul alb-negru cu lămpi și avea numai 2 posturi în română (Moldova1, TVR1) și 3 în rusă (OPT, TV6 și Catalan), iar mulțumită acestor posturi de televiziune am descoperit și am trăit unele dintre cele mai frumoase clipe din copilărie. Așa i-am descoperit pe Vasilică și Fofârlică, în fiecare week-end stăteam cu ochii lipiți de geamul televizorului, am descoperit că-mi plac filmele și că îmi place televizorul mai mult decât munca în câmp și cărțile. Puteam să stau toată ziua la televizor. Aveam adevărate bătălii cu tata, care se enerva și strica televizorul pentru că nu făceam munca pe care trebuia s-o fac, sau uitam să hrănesc animalele pentru că era vreun film sau desen animat, de aia tata cumpăra numai televizoare ieftine și vechi, nu voia, probabil, să strice unul scump, l-ar fi ros la buzunar.

Tata, în copilărie, n-a prea avut televizor. Ei plecau prin ospeție dacă voiau să se uite la unul, pentru că numai cei mai înstăriți puteau să-și permită să întrețină unul, de aia tata, când și-a cumpărat primul lui televizor, a fost fericit, probabil. Tatei îi plăcea duminica să stea în fața televizorului, putea să stea așa nemișcat ore întregi, era un fel de meditație în fața cutiei.

La Catalan arătau filme cu ninja și aveam mare noroc pentru că și tatei și mie ne plăceau filmele de acțiune, era unicul punct asupra căruia părerile noastre coincideau, de aia puteam în liniște să privim filmele de acțiune, așa am învățat ce-i aia kung-fu și ninja și am descoperit șpagatul și pe austriacul cu mușchi și Mortal Kombat și chiar am început să facem exerciții, ne jucam de-a războiul și ne puneam numele de prin filmele cu Norris, VannDamme și Stallone.  Sau, unii care erau mai versați, luau nume de prin filmele cu Willis, iar cei mai norocoși erau băieții cu numele Nicolae, ei puteau fi Nico, în cinstea personajului interpretat de Seagal. Toți iubeau filmele de acțiune, probabil era un soi de dor de război în aer, un fel de melancolie pe care o au veteranii și gangsterii încătușați.

Tata se plictisea la drame și filmele miorlăite, iar mamei îi plăceau așa filme, de aia, dacă tata nu era acasă, ne uitam la drame. Așa descoperisem că-mi plac dramele mai mult, mă uitam la drame și melodrame și plângeam, uneori fugeam să mă ascund în pod de frații mei și de părinți, pentru că-mi era rușine să plâng la filme, gen Titanic sau Armaghedon, sau multe alte filme care au urmat. Apoi, într-o seară, l-am descoperit pe Hannibal Lecter, așa am înțeles că o să-mi placă toată viața filmele care trezesc în mine stări adânci cum ar fi groaza, oroarea, plăcerea sadică și orgasmele emoționale.

La TV6 noaptea, după 00, obișnuiau să arate erotică. Am descoperit asta întâmplător. Tata a cumpărat un televizor color ALFA, cel mai scump televizor pe care-l aveam până atunci și pentru că antena lui culegea undele cel mai bine în camera mea, a ajuns să-l lase la mine, dar aveam obligația să-l deconectez la 23. Taman la ora aia se termina un film și era o emisiune, eu după film mă culcam. Într-o seară, ai mei au plecat la o nuntă și eu am rămas acasă cu frații. Ei au adormit ca și mine. Am adormit cu televizorul aprins, iar când m-am trezit aveam în fața mea o domnișoară cu sânii mici și tari care bâjbâia coaiele unui gentelman, am fost șocat de priveliște și după ce am verificat dacă toată lumea doarme, m-am uitat la seria aia de filmulețe. Era pentru prima oară în viața mea când vedeam așa ceva. M-au durut testiculele următoarea zi îngrozitor și mi-am pătat chiloții și pantalonii de un lichid vâscos și moale.

A doua zi am făcut tot posibilul să ajung iar să văd asta. Era de luni până joi după 12. Televizorul m-a învățat ce înseamnă sexualitate și sex și cum asta se face. Până într-o seară în care ai mei au vrut să stea  până târziu la televizor și au descoperit secretul meu, așa am ajuns să dorm într-o cameră cu frații mei 4 zile pe săptămână.

Am descoperit multe în fața televizorului, care mi-a fost cel mai bun tovarăș și m-a ghidat în greii ani de adolescență, am crescut cu replici învățate de la televizor, am ajuns să cunosc filmele de acțiune pe de rost, am descoperit termeni noi și am înțeles ce înseamnă *dragostea, pentru că în toate filmele mureau și se omorau între ei în numele acestei iubiri, tot timpul un nene în numele dragostei distrugea jumătate de oraș, iar asta îmi plăcea și m-am gândit că trebuie să fie frumos să iubești, frumos și periculos și numai un super-erou poate iubi, sau unul cu pistolul încărcat, dar tot televizorul mi-a arătat că până și un puștan mucos sau un moșneag ramolit și plictisit de viață pot iubi, televizorul, cu sutele de imagini care se tot schimbau în fața mea, m-a învățat ce-i aia dragoste și, mai târziu, când am dat cu botul în băltoaca asta, tot televizorul m-a scos din depresii, stăteam și mă uitam la televizor și uitam de toată lumea, uitam chiar și de colega mea Natașa, prima mea dragoste și prima suferință adevărată.

La un moment dat aveam atâtea televizoare că găinile făceau ouă în ele și bunelul punea roșii la murat în ecranele lor, are litrajul unui borcan de 10kg. Tata le lua de la prieteni, care-și aruncau televizoarele și își cumpărau noi, tocmai apăruseră primele marketuri de electrocasnice, așa că la un moment dat ne-am trezit că aveam toți câte un televizor, ce-i drept cel color era la părinți, dar și cu unul alb-negru ne descurcam. Până și azi filmele alb-negru tocmai din cauza asta îmi plac așa mult.

Am crescut alături de televizor, cu desene animate și emisiunile de la TVR1 cu *știați că …*, am învățat rusa mulțumită filmelor, toate erau dublate numai în rusă, poate câte unul la Moldova 1, apoi a apărut Pro TV și am început să studiem engleza citind titrele, cel mai bun profesor de limbi străine pentru mine a fost televizorul.

Apoi au apărut calculatoarele. La început cu multă nesiguranță, numai cei mai înstăriți, copii afaceriștilor sau tractoriștilor puteau să-și permită un calculator. Țin minte cânt am văzut primul calculator la școală am stat și m-am uitat prostit cum alții îl folosesc și mă minunam de felul în care funcționa, cum puteai să scrii și să socotești și să faci multe alte lucruri, mai ales să te joci fără să strici ecranul, așa că m-am bucurat enorm. Până atunci rezolvam Pascal în caiete. N-am avut unul al meu niciodată.

Abia peste foarte mulți ani, fiind deja student, am putut, din banii mei, să-mi cumpăr primul laptop (cu ajutorul căruia scriu acest text), dar asta s-a întâmplat mult mai târziu. Eu încă mă uitam la televizor când toată lumea deja avea conturi pe rețelele de socializare și se bârfea pe rupere sau agățau tipe pe mirc și mult altele. Țin minte cum am rugat pe cineva să-mi creeze un accound ca să pot comunica cu prima mea prietenă care învăța în Franța și comunicam câte 5-6 luni numai prin scrisori pe mail.

Am trăit renașterea televizorului, am văzut cum televizorul din unul enorm cu lămpi și sute de chițibușuri care rămâneau după ce îl reparai devine tot mai mic și mai neajutorat. Am observat cum poate lucra cu tot mai puține și mai puține detalii, apoi am văzut cum televizorul devine foarte accesibil, am văzut cum televizoare au început să apară prin localuri și peste tot unde stăpânul avea loc și priză, am văzut cum televizoarele devin tot mai înguste și mai mici și mai colorate, am trăit o epocă alături de televizoare, am ajuns să văd cum vine peste noi cablul și cum puteam deja avea 20-40 posturi de televiziune în loc de 2-4 posturi, am trăit schimbări și am supraviețuit unor posturi de televiziune ca TV6 și Catalan, care ne-au arătat mulți ani cele mai noi filme, am fost alături de televizor întotdeauna.

Apoi am trăit în case în care nu era televizor, iar asta mă întrista groaznic, trebuia să stau cu laptopul și să caut filme și să citesc prostii și să acostez domnișoare și să n-am timp de nimic.

Mie îmi place televizorul mai mult decât calculatorul conectat la internet. La televizor îmi place că pot să mă plimb de pe un post pe altul și să las totul în voia providenței (exact ca atunci când te gândești la ceva și deschizi prima carte la prima pagina care-ți vine și ai răspunsul acolo), îmi plăcea să opresc la voia întâmplării și să descopăr chestii pe care nu le-aș fi descoperit niciodată de unul singur, poate, sau mi le-ar fi recomandat cineva, dar mult mai târziu. Sunt foarte multe filme pe care nu le-aș fi văzut niciodată dacă nu mă uitam la televizor.

Am observat că tot mai mulți acuză și spun că nu-i nevoie să ne uităm la televizor pentru că ne manipulează și ne minte, nu-i adevărat, ne minte la fel cum o face și orice rețea de socializare și orice pagină pe care o accesezi pe internet, totul depinde de ce pagină accesezi, la fel e și cu televizorul,  mai ales acum când ai sute de posturi diferite, unele chiar demne de toată lauda, e de ajuns doar să accesezi corect.

(va urma)

pace.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s