să fiţi fericiţi!

azi am lenevit. azi mi’am permis o zi din aia în care nu faci nimic altceva decât să stai la sobă şi să bei un pahar de vin bun şi să citeşti ceva, ceva ce te prinde şi te ţine legat. azi a fost o zi frumoasă, ar fi fost perfectă dacă era şi ea, dar despre asta altădată. ea are alte treburi azi.

azi m’am gândit toată ziua la un lucru simplu, citind Henry Miller, de ce oamenii fac tot ce le stă în puteri doar ca să nu fie fericiţi? oamenii luptă, încearcă din răsputeri, fac tot posibilul şi inposibilul doar ca să nu fie fericiţi, îşi imaginează şi’şi croiesc probleme pe care le tot măsoară de 7 ori, dar nu le mai taie niciodată, se ceartă şi se despart de oameni care i’ar ajuta, se bagă în tot felul de griji şi îşi forţează soarta doar ca să nu fie fericiţi. de ce? de ce nu vrei să fii fericit?

eu am stabilit pentru mine o prioritate, care’i peste job şi relationship şi familie şi restul lumii, eu am hotărât că merit să fiu fericit. am suficientă minte şi frumuseţe în mine, am credinţă şi sinceritate, am tot ce’mi trebuie mie şi ce consider eu corect, am tot ca să fiu fericit şi aşa aş vrea să fiu, iar dacă ceva mă nefericeşte atunci scap de asta, fie muncă, fie om, fie relaţie. aşa sunt eu, aici e buba în egoismul care mă înconjoară, din acest motiv nu mă plac unii, pentru că eu vreau să fiu fericit, iar ei nu.

nu’i înţeleg pe oamenii (adică îi înţeleg dar îi consider … ) care fac o muncă pe care nu o plac, mai ales fiind tineri şi cu o sumedenie de capacităţi şi vise. de lucru va fi întodeauna, peste 200 de ani tot aici tot aşa, munca nu fuge în pădure pentru că nu’i lup, eu chiar nu’i înţeleg pe carierişti şi pe domniţele care’i cacă relaţia doar ca să devină doamne de prim rang şi să stea cu curu’ntr’un 4×4 şi cu părul blond vopsit prost. ai să ai timp de asta când te vei gândi să’ţi începi o familie şi va fi timpul să aduni bani, deşi eu sunt naivul care crede că se pot face bani şi din munca pe care o placi, sau care’ţi aduce minimul necesar de plăcere, de ce să stai ca un şoarec şi să rozi foi într’un pod fără geamuri? pentru ce, pentru cine? pentru haine şi facturi şi mâncare grasă?

noi suntem duşmanii noştri, noi ne inventăm probleme şi pe urmă îi acuzăm pe toţi din jur că ne vor răul. cum vrei să fii fericit(ă) dacă acorzi celui sau celei sau muncii pe care o iubeşti câte 10-30% din timpul tău, iar restul faci orice numai nu ceea ce’ţi place cu adevărat?

eu m’am gândit că anul care vine o să fac doar ceea ce iubesc, sunt sigur că voi câştiga şi bani din asta, dar cum n’am murit până la 27, nu voi muri încă 27 de ani de foame, oamenii ca mine se descurcă oricând oriunde. iată stăteam eu azi şi făceam ceea ce’mi place la nebunie şi ce n’am făcut de ceva vreme, mi’am permis să fac asta pentru că am avut un weekend încărcat, am avut nişte repetiţii în public cu micul psih, treaba merge mai bine decât am vrut, la anul o să rupem gura târgului cu cel mai bun proiect de poetry slam din basarabia, zic asta fără laudă, doar anticipând un pic evenimentele, făceam asta, adică citeam la sobă cu paharul de vin şi, mă gândeam că am pierdut cam 15 ani pe o treabă pe care n’am iubit’o, pentru că lucrez cam de la 10 ani, iar acum a venit timpul să încep să am grijă de mine, e 27 totuşi, prima etapă e trecută deja.

cunosc o duzină de oameni care nu’şi iubesc munca, dar o fac cu silă. eu sunt budist când vine vorba de muncă, adică o fac perfect de bine şi cu tragere de inimă, m’au lăudat oriunde am lucrat şi nu cred că vă vor spune ceva urât colegii mei de muncă, făceam munca cu dragoste, dar simţeam că nu mă reprezintă, nu e munca mea, nu sunt eu. acum mă gândesc că dacă făceam ceea ce mă reprezintă tot acest timp, azi eram cel mai popular şi cel mai bun de investit artist din ţară, poate chiar aveam şi roluri prin afară cu vedete de prim rang, aşa am frecat actoria în favoarea altor meserii care au adus bani în buzunare. bani cu care am luat tehnică care nu mai funcţionează, mâncare pe care am căcat’o şi haine pe care le’am rupt, bani pe care i’am cheltuit cu femei cu care n’aveam un viitor şi cu prieteni care nu’mi erau deloc prieteni, nu mai bine făceam altceva?

azi, când am mai prins la minte, mă gândesc că e ceva greşit cu noi, ne naştem să fim cosmonauţi dar facem IT, sau să fim spălători de geamuri, dar facem politică, sau să fim şoferi, dar facem jurnalism, sau să fim educatori, dar facem PR, toţi fac altceva, nimeni nu vrea să facă munca pentru care a fost născut şi ceea ce chiar îi place. facem cu silă tot, nişte guzgani de laborator, praf birocratic, terminăm facultăţi de care nu avem nevoie, doar pentru că aşa au vrut părinţii, toată viaţa suntem nefericiţi pentru că nu facem ceea ce iubim şi de aici îi nefericim şi pe alţii. nu, cu mine asta nu merge!

eu sunt gata să’mi las chiar şi omul cu care împart casa sau patul, zic asta cu multă responsabilitate şi sinceritate, eu sunt gata să las orice mă opreşte să fiu fericit, azi încă odată am înţeles asta. noi nu trebuie să fim poliţiştii sau dădăcile cuiva, noi nu trebuie să fim investitorii cuiva, trebuie să investim în noi, iar dacă noi vom fi o investiţie de succes toate se vor trage la noi, toate vor merge bine şi direct spre succes. dacă ceva sau cineva îţi taie calea şi te opreşte, de ce să te mai chinui? tu trebuie să fii fericit, să ştii asta! iar dacă vom fi fericiţi nu vor mai fi feţe nemulţumite în market şi transport, nu vor mai fi certuri şi văicăreli, nu vor mai fi războaie. închipuieţi că toţi fac ceea ce iubesc şi ce le place, e o utopie, dar eu scriu şi nimeni nu’mi poate interzice să visez.

din cauza că nu faci un lucru plăcut şi însureşti şi te zbârceşti la gândul că vei ajunge să fii şi tu meneger de categoria a 3-a, sau administrator, sau alt căcat la care visezi, din pricina că te uiţi doar într’un punct dintr’un unghi, nu vezi cum lucrurile mari trec pe lângă tine, oamenii de care chiar ai nevoie şi ceea ce chiar te’ar ridica trece zilnic pe sub nasul tău, dar tu eşti concetrat la proiectele tale mărunte şi inutile, proiecte care nu aduc decât un salariu, dar niciodată un venit cu adevărat remarcabil şi nicio plăcere spirituală. or plăcerea spirituală duce spre fericire, spre orgasm, spre nirvana.

nu vorbesc de lene şi nici nu plac lenea, vorbesc despre plăcerea de a face ceea ce meriţi şi ceea pentru ce eşti născut. acum îţi recomand un exerciţiu, ia un pix şi scrie tot ce ţi’ar plăcea ţie cu adevărat să faci, fără să ţii cont de mama-tata, de iubiţi şi de colegi, de gura satului şi de alte guri, ce’ţi place şi ai visat să faci, pe urmă vezi cum poţi asta face şi începe să faci asta, să ştii că va fi greu la început, dar pe urmă zâmbetul de pe faţa ta şi din tine nu va mai pieri niciodată. iar de foame nu’i chiar aşa uşor să mori, mai degrabă mori de sete, dar apă se mai poate bea şi gratis.

la anul voi face doar ceea ce’mi place! ăsta’i motto’ul meu. al tău care e?

pace.

Anunțuri
Standard

4 gânduri despre „să fiţi fericiţi!

  1. Watcher zice:

    Îmi place că nu te limitezezi doar la prorpia opinie, ci ba, expui si alte variatii ale tale precum si variantele celorlati.
    E bine, e follow)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s