un text despre nimic sau spovedania unui mediocru mizantrop

N’am făcut critică de artă de ceva vreme, unii chiar au zis că m’am vîndut pentru c’am scris de bine despre BITEI pentru Locals.md, alţii cred că m’am cuminţit după ce am băgat pe youtube treaba aia despre cinematografie şi că am fost ameninţat, vă anunț că nu m’a ameninţat nimeni, tare aş fi vrut, făceam un show din asta, dar moldovenii n’au aşa coaie tari. Însă, o mare parte a rămas indiferentă, aşa cum se întîmplă de cele mai dese ori în lume, dacă nu faci nimic oamenii te uită, uitarea e calitatea superioară a maselor.

între timp am apărut în poze la diferite evenimente şi am tot văzut cam două duzine de spectacole, despre care voi mai pomeni. cele mai bune au fost semnate de Alexandru Dabija, cele mai proaste au fost ale asiaticilor. nu vreau să zic de BITEI nimic acum, abiam am început să mă salut cu Vutcărău şi am fost rugat frumos să las o vreme teatrul care’i poartă numele marelui trădător român în pace, dumitriţa ştie de ce, n’am chef să scriu despre teatru acum. vă zic doar că nu noi am fost cei mai penibili în festivalul ăsta.

acum ceva despre mine: cînd zic că sunt un mizantrop nu o fac ca să par la modă, chiar mi’i pînă’n pulă de civilizaţia rurală sau urbană, o văd ca o turmă de bizoni care aleargă spre prăpastie fugăriţi doar de cîţiva călăreţi. mie îmi place să mă cred călăreţ, cine a hotărît să fie aşa? simplu, EU. autoproclamat antieroul unei naţiuni. ha ha ha şi mi mi mi. și alte glume proaste. Oricum am conștiința prea pătată ca să mă mai stresez.

am minte să nu citesc alte bloguri decît parazitul proletar atunci cînd redactez ceva. de fiecare dată cînd cineva îmi dă să citesc o altă informaţie de pe un alt blog nu citesc decît cîteva rînduri şi pe urmă îl şterg din memoria calculatorului. am citit numai cîteva texte de la o fată anonimă care uneori mă place și pe care aș vrea să o cunosc.

referitor la poezia mea, că am fost numit poet de cîteva ori, deşi lumea care se respectă mă numeşte oricum numai nu poet, unii chiar mă numesc cu cuvinte destul de delicate, dar mie îmi place ceea ce scriu, altfel nu făceam asta. sunt suficient de citit, vă asigur, ca să pot  face diferenţa dintre un text bun şi unul prost. îmi dau seama de mediocritatea poeziilor mele, dar pentru nivelul cititorului de azi sunt încă prea bune. augustina şiman şi parfumul ei au demonstrat cum mediocritatea poate fi uşor vîndută ca ceva genial, e nevoie doar de cîteva cuvinte cheie şi gata. textele mele sunt fără o structură clară, neredactate, naive, patetice, un pic forţate şi destul de crude pentru a trezi interesul unui editor cu carte la cap, de aia stau pe facebook pe pagina aia balade bolnave. apropo acolo 2000 de like’uri au fost cumpărate de un prieten bun, aşa că nu vă speriaţi, nimeni nu citeşte potlogăriile de acolo, e un hobby care mă costă prea puţin, de aia îl mai am încă.

nu fac asta pentru cenacluri, deşi clubul poeţilor desculţi, unde mă bagă alexandra bobu în speranţa c’am s’o fut vreodată, mă are în listele lor, recunosc că nu citesc şi nu’mi place nici un poet de acolo, mi se par nişte borcane cu naftalină toţi, poate mai puţin artiom, poeziile lor sunt atît de jalnice cu cuvinte scoase din textele lui hadîrcă sau dabija, încît mă afişez acolo doar ca să mă amuz şi să’mi hrănesc sarcasmul şi cinismul cu porţii noi de adrenalină şi glume destul de pipărate. dacă apare ceva bun atunci neapărat fur, sunt un hoţ cum n’aţi întîlnit pînă acum. în autoironie numai mister bean mă întrece.

mai sunt şi cenaclurile republicii pe care le fac soţii vakulovskii şi la care mai apar arareori, e un fel de biserică şi aia care crede că doar religia lor e cea adevărată, o sectă ca toate sectele din lumea asta, cu unica diferenţă că textele sunt mai bune decît cele de la clubul desculţilor. deşi, sincer să fiu, am mîncat porţii de căcat şi la republica, pretenţii care’mi aminteau de proverbul ăla cu focul şi fumul.

la clubul anonimilor am discuţiile şi analiza textelor care poate ucide din zbor privighitoarea pe care n’am să v’o arăt, la republica măcar eşti scutit de comentarii superînţelepte, acolo toate se spun la berea de după. oricum sunt prea buni ca să aibă nevoie de părerile muritorilor. îmi bag dodonul în republică pentru că nu voi fi invitat niciodată să citesc la ei şi pentru că mi’i pînă’n tkaciuk dacă o vor face. Eu numai pe mine mă plac cu adevărat. Cei mai limitați din voi vor găsi în asta probleme grave, dar eu n’am chef să lupt cu prostia azi. îi cunosc suficient ca să’mi fac o impresie şi am un mare respect pentru mihai fratele lui sandu. în rest n’am treabă cu poetimea şi nici nu mă prea interesează, nu fac poezie pentru poeţi. eu vin din rap şi de la sat, eu ştiu ce’i aia sapă şi cum să trimiţi nahui un om, restu’i tăcere pentru mine. Sunt un tip destul de tolerant și indiferent ca să nu mă gîndesc la asta.

Poeţii beau bere şi vin şi uneori fumează frunze de cînepă uscată prin poduri, iar eu, dincolo de multe tipuri de alcool, am mai băgat la ficat și plămân și nas şi am fumat chestii atît de bune că intelectualii de pe la cenacluri doar în cărţile de căpătîi au citit asta, de aia va fi cam greu să găsim limbă comună, aproape imposibil. toate ţin de felul în care vedem viciul şi lumea din jurul lui. şi, desigur, cărţile pe care le citim şi de care pomenim în discuţiile noastre deştepte. și, da, sunt un lăudăros și oleacă agresiv dacă e cazul. Dar de regulă încerc să evit orice tip de ceartă pentru că mă obosește și pentru că toate polemicile astea obeze sau anorexice se termină la fel de trist, nimeni nu folosește capul deloc și asta mă omoară.

zic des că sunt un actor bun, deşi am o dicţie de doi bani şi un caracter oribil, cedez uşor şi’mi sar capacele prea des, pot părăsi repetiţia şi pot lăsa baltă tot proiectul dacă m’a tripat iar vrun drog sau am găsit un colţ de ştiţi voi ce. mă plictisesc repede şi n’am răbdare să învăţ mult text, mai am şi boala improvizaţiei, de aia nu prea face nimeni spectacole cu mine, s’a apucat steluţa lupan şi am lăsat’o cu textu’n geantă. am refuzat la jumate de drum o bunătate de proiect. de ce? din lene şi comoditate. mai mergeam pe la adunările celor de la azart şi mă mai strofoleam pe acolo cu păreri înţelepte doar ca să agaţ vro gagică, mare cunoştinţe despre teatru acolo n’am cum să iau, dar cînd am descoperit că vin cam aceleaşi fete pentru care n’am un interes sporit, am refuzat să mai apar, mă plictiseau de moarte monologurile alea şi lecturile cu o sumedenie de greşeli şi atît de false şi forţate încît uneori trebuia să’mi stăpînesc părerile ca să nu supăr sufletele fine ale artiştilor nenăscuţi. uneori erau discuţii destul de curioase, dar au început să se repete şi redundanţa mă omoară. mai venea şi gaju sau fusu sau alt regizor şi începeau să se scuze cîte 10 minute şi să’mi frece urechile cu faptul că ei sunt nişte oameni mici şi n’au înţeles, modestia aia parşivă şi enervantă care vine din măduva sovietică, dar îi iertam, că tot pui de comunişti suntem şi noi, doar că timpul ne presa uneori.

sunt exemplul de autist care a reuşit în viaţă, maică’mea a fost anunţată că pînă la 12 ani sau mă pierde sau va creşte o legumă, de aia ea a încercat să bage în mine jocuri deştepte şi să’mi zică în fiecare zi că’s cel mai bun, cel mai frumos şi cel mai deştept copil din lume, pînă am descoperit lectura, aşa că complexele cu geniu neînţeles nu merg, eu mă cred geniu şi mi’i direct în maţu gros ce părere au despre mine fiinţe dubioase şi artişti contemporani. am supravieţuit epilepsiei şi autismului şi sevrajului nu ca să mă complic cu nişte păreri ridicole de la nişte tipe pe care nu le’am futut bine sau de la tipi pe care nu i’aş fute niciodată dac’aş fi femeie. fii calm şi susţine.

am părerea mea vizavi de orice în lumea asta şi mă cac din copac pe filme gen secret sau pe veganii care cred c’au înţeles sensul şi absolutul şi care masturbează la filmele de la discovery. nu’mi prea plac nici narcomanii pentru că’s plictisitori şi au doar cîteva filme în care trăiesc toţi, dar titrele sunt la fel în toate, unii o dau pe buddhism moldovenizat şi pe altruism şi dragoste absolută, îţi bagă în cap ideile lor destul de cretine şi uneori la fel de ipocrite ca şi textul ăsta, să ne iubim şi să ne iertăm şi să nu facem rău şi toate alea care nu ţin deloc, pentru că tot se bîrfesc şi se fut la bani mărunţi într’un final, sau o dau pe agresivitate şi underground rap şi te cheama la lupta şi pomenesc mustăciosul german şi stau tripaţi pe rasa curată şi pe viaţa veşnică, deşi tot facturile şi rutina îi sapă şi tot prostia îi culcă la podea, sau o fac pe înţelepţii şi profeţii şi şamanii şi asta pare la fel de ridicol atunci cînd îi iei la întrebări, pentru că niciodată n’au răbdare să răspundă clar, de aia îmi place să mă rup singur, mă împart cu lumea, nu’s zgîrcit, dar prefer să’i evit atunci cînd mă simt bine. cel mai bine te simţi singur. nu’mi place să beau sau să fumez sau să trag cu lume în jur pentru că neapărat va veni unul care ştie sensul vieţii şi a înţeles care’i povestea cu cocoşul roşu. spun lucruri pe care le ştiu de prin a 9’a, dar n’am tupeu să le stric distracţia şi sunt obligat să’i ascult pînă’mi sună telefonul, care sună prea rar din păcate. momentul ăla cînd.

nu’mi plac petrecerile pentru că întodeauna apar cîţiva care te întreabă cu ce te mai ocupi şi tu trebuie să inventezi ceva interesant de fiecare dată. drama e că lor li’i în pulă de ocupaţia ta, întreabă aşa ca să fie şi ei în top, să nu treacă neobservaţi cumva.  sau sunt familiştii care’ţi bagă pe gît conceptul responsabilităţii şi viitorul care’i în mâinile tale şi alte tîmpenii învăţate de la părinţii lor. oamenii sunt nişte clişee, nişte urne de gunoi care’şi dau aere de coşuri de baschet. vor să fie sus şi să cadă mingi în ei, dar cad mai des bucăţi de replici şi citate de pe facebook. sunt şi unii care citesc cărţi de succes şi pe care i’aş bate cu colţul papucului la fiecare cuvînt rostit, cînd îi aud cu replici furate şi învăţate aiurea îmi vine să’mi ridic pumnul la nivelul mutrei şi să’i fut una ca să’i răsune cele 3 copeici. sau femeile cu mutre de hipster şi cu vocabular de 50 de umbre ale surului, şi nici măcar nu’i vorba de lup, pe astea le’aş trînti cu tîmpla de masă ca să vadă şi alte culori, mai ales culoarea pasiunii, acel minunat roşu care’i sîngele nostru de toate zilele. nu mai pomenesc de puştanii voluntari care sunt atît de înţelepţi că le pocnesc coşurile pe faţă cînd o fac pe oratorii, acneea niciodată n’a arătat mai bine. am auzit odată nişte lecţii de viaţă de la oratori de cîte 15 ani, unul chiar a pomenit clasicii ruşi, care abia legau 4 fraze în română cu ăăăăăuri, că  sarcasmul meu abia de se mai ţinea să nu sară din pantaloni.

m’am pornit să scriu un text despre nimic pe care să nu’l share’uiască nimeni, deşi aş vrea să fie share’uit, dar a ieşit o spovedanie romantică de la un mizantrop misogin cu porniri criminale şi destul de rasist în adîncul sufletului modest. ochii sunt oglinda mea, iar eu am ochi de treabă. sunt un băiat bun, doar că mă înconjoară ţînţari care mă acuză c’aş fi teribilist şi că’mi descarc frustrările pe blog, deşi dex’ul făcut cadou de diana care m’a numit o investiţie proastă şi mă evită acum, zice că frustrare înseamnă a lispi pe cineva de ceva, deci nu v’am lipsit de nimic decît de cele 7 minute cît aţi citit diareea asta. mai consultaţi şi voi nu doar medicul de familie, dex’ul e şi el un doctor bun, vă vindecă aroganţa cu care mă numiţi pe mine arogant.

îmi place să fiu băgat în seamă, aş minţi dacă aş spune că nu’mi place atenţia. cînd aud vrun scriitor, actor, pictor sau regizor că nu vor atenţie vreau să’i culc cu capul pe marginea bordurii şi să fac minunatul gest din american history x, cum pula mea nu vrei atenţie, atunci de ce ai mai pomenit că faci parte dintr’un domeniu artistic? cînd văd prăpădiţii de artişi care nu se cred trufaşi cînd o fac pe şoriceii tocilari şi încep cu fraze gen – pe mine nu mă interesează, eu nu vreau, nu fac pentru public, nu vreau faimă şi nu mă aplaudaţi vă rog, am un chef să scuip o piatră în ei ca’n iuda, mint de’l lasă pe buratino cu nasu’n curul lui pinnochio.

scriu atîta pulbere pe peretele meu de facebook, e un fel de promovare a non’valorilor, iar eu atac cu valori adăugate. mai fac şi cunoştinţă şi mai am şi cîte un sex bun mulţumită lui mark. am şi cîte unul jalnic tot mulţumită lui mark. trăiscă invenţia şi convenţia.

despre teatru vor urma articole cu înjurături degrabă. pînă una alta vă zic că bienala a meritat pentru hamlet, rabia, oo!, o…ladă!, ada milea şi textul din oscar şi tanti roz.

am mai văzut şi un spectacol semnat de fostul meu prof de actorie şi tata ioanei pe care tare’aş mai muşca’o de ţîţe cînd o creşte mai mare, e vorba de vlad ciobanu, un spectacol cu care o să’mi fac reapariţia ca un critic de teatru ce sunt şi critic de critică, asta dacă promiteţi să luaţi ceva din ceea ce v’am scris mai sus. apropo m’am amuzat cînd am fost pus în situaţia să iau interviu de la Alexandru Dabija şi să fiu numit un critic destul de serios, ce înseamnă să scrii cîteva articole cu înjurături pentru puritanii lilipuţi, cu Dabija am terminat’o bine, poate’i devin ucenic într’o zi, oamenii care gîndesc nu pot fi decît aliaţi, duşmani sunt numai cei care nu gîndesc deloc sau nu vor să cedeze din prostie. tot prostia ne omoară.

acest text este un fel de text despre ceva ce trebuia să fie important, dar pare a fi neimportant şi tocmai asta ar trebui să vă dea de gîndit. asta dacă vă place să gîndiţi uneori.

cui nu i’a plăcut spovedania mea poate să se ducă’n puţă.

P.S: nu vă fie frică se recunoașteți că sunteți niște păpădii în care suflă vîntul invidiei sau niște bădărani care se ascund după masca cetățeanului corect. Am cunoscut atîția oameni buni putrezi că deja nu mă mai miră nimic. Am văzut și oameni pe care alți oameni îi numeau geloși și bîrfitori și tocmai ei erau niște borcane cu dulceață, așa că mai lăsați cu ștampilele și cu comentariile despre mamele care sar garduri sau merg la consultații și învață să sugă pula, oricum cel mai bine sug bărbații, întrebați artiștii că o bucată din ei sunt cu gîndul doar la asta. pe mine m’au spălat în noroi și mi’au lustruit oasele că asta m’a făcut să lucesc ca un disc de platină și să fiu periculos ca o mitralieră gata să împuște cu vorbe în toți odată și totuși îmi păstrez cumpătarea și vă zic doar atît: nu credeți tot ce credeți și nu iubiți tot ce iubiți. Unele nu merită nimic, iar altele merită tot, dar pentru că dai tot pe nimicuri nu’ți rămâne nimic pentru ceva.

Sper că ai prins speranța.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s