Micul Psih. capitolul 4.

–- de la capitolul precedent.

Cu cît e mai frumoasă femeia cu atît e mai mare pata de pe cămașa ei.  Mă gîndeam la asta în timp ce picioarele mele duceau urechile acolo de unde venea sunetul. Am hotărît să intru și să văd care-i treaba, dacă tot a vrut Dumnezeu să revin înseamnă că așa e voia cerurilor, nu prea cred în toată pornografia asta religioasă, dar cînd nu știm ce să facem tot la ea ne raportăm.

Am intrat. Era fum, gălăgie și multă lume la fel de colorată. Timpanele mele au rezonat și inima mea a început să bată cu pumnii în coaste, ca un boxer la antrenamente, cînd am văzut-o pe ea. Pe Melissa. Era încă acolo, așezată cu spatele la mine și cu fața la insul cu care dansase. Fața ei s-a apropiat de a lui și l-a sărutat. Curva! Au început să se miroase ca doua pisici care abia se cunosc. În mine au început să trosnească vreascuri de parcă un vînător alerga după pradă prin pădurea uscată. Voiam să fac un frigărui din ei. Am simțit un nod în gît și am scuipat ca un țăran în stație.

Colegii mei din parc erau împrăștiați prin tot localul ca ketchup-ul în hot-dog.  Geamanul Dobermann m-a zărit și, probabil, inima lui de bărbat  a simțit că-i puturoasă treaba și m-a invitat la un pahar de tărie. M-a privit cu multă solidaritate și, ca un complice, mi-a zîmbit și mi-a zis că o știe pe tipă și că-i o poamă amară. Am înțeles asta și singur. Am dat peste cap cîteva pahare și el m-a asigurat că plecăm degrabă.

Ochii mei fără să vrea se tot îndreptau spre masa aia. Încă se mai pupau. Cîtă nesimțire! M-am simțit o babă comunistă.  Cum, pizda măti, să te pupi atîta într-un local unde oamenii se odihnesc? E lipsit de orice gust. Am simțit o nesăbuită dorință de dans.  Da, voiam să dansez. M-am mișcat spre terenul de dans și am început să mă mișc atîta cît îmi permitea piciorul meu calic. M-a văzut.

S-a ridicat și a vrut să-mi zică ceva, dar i-am dat de înțeles că sunt concentrat pe altceva acum și n-am chef de ea. Stătea ca un stîlp de telegraf și mă urmărea cu ochii ei șireți.  DJ-ul a mirosit  treaba și a băgat niște trompete nebune. Am început să bag viteză pînă am uitat de piciorul bolnav, am început să zburd ca un armăsar eliberat, dansam atît de bine că mi-au lăsat tot spațiul, am început să mă lovesc de oameni, să fac spectacol, am dansat pînă am borît toată dragostea pe masa aia blestemată. Niște mîini puternice m-au apucat și am auzit niște înjurături și chiote, am recăpătat poziția și am simțit că vor să mă tragă afară, clienții cu care am venit s-au implicat și ei, au oprit muzica și toată lumea se uita la mine ca la un alienat mental, am sughițat cîteva cuvinte obraznice și m-am pornit spre intrare în timp ce cineva se lăuda că poate chema poliția.  Să-l cheme și pe președinte, îmi bag pula-n toate capurile lor de dobitoci tunși, pe mine sufletul mă doare.  Știți ce-i aia suflet? Am iubit o curva.

Am ieșit afară mustrat de către colegii mei de trip. Le-am zis că-mi pare rău și că voi merge acasă. I-am rugat să-mi cheme un taxi, n-aveam chef de alte petreceri.  Am făcut cîțiva pași ca să nu stăm chiar lîngă discotecă. Dobermanul a rămas să aștepte taxiul cu mine, celelalte animale s-au întors în cușcă. Cineva a strigat la noi și am văzut cum se apropie două cămile și bulangiul care-mi stricase seara, dansatorul. Era trist că i-am vomitat pe haină și i-am supărat gagica. Cocalarii voiau să se distreze un pic. Tipii ăștea sunt exact ca și cîinii, latră în drum și mușcă în ogradă, sar la picioare și simt mirosul fricii. Dobermanul a început să bage vorbe bune, eu aveam chef să-i fac un masaj tipului cu fălcile care păstrau saliva și mirosul ei. Am trecut la atac, i-am dat cîteva replici atît de întortocheate încît conaționalii au înghițit gălușca și stăteau triști ca la praznic.  Nu-mi era frică, mai ales că știam că geamănul i-ar fi culcat și singur pe toți, gorilele nu mă interesau, pe mine mă deranja rînjetul de pe fața pederastului pletos. Ce a găsit ea în crăcănatul ăsta? Femei proaste. Taxiul deja venise.  Am hotărît să ne despărțim pașnic ca să nu lăsăm să aștepte șoferul, toată lumea respectă taxiștii.  Au mai fost niște vorbe și niste cerințe, dar eram deja în mașină, geamănul a cerut numărul meu și a zis că mă sună să mai vorbim, i-am zis că așa vom face și i-am dorit distracție plăcută în cuibul ăla de viespii, apoi am spus adresa și le-am dat din mînă cocalarilor pederaști.  Abia acum am simțit cît de obosit și cît de beat eram.

Taxistul asculta unul din posturile alea de radio pe care-l asculta doar taxiștii. Era o piesă de dragoste și l-am rugat să bage sunet. Nu mă deranja muzica pop, mă deranjau oamenii care put.  Tipul se plictisea probabil, pentru că a început să mă întrebe ce părere am despre războiul care vine și despre rușii care-s ca țînțarii, bîzîie cînd ți-i mai drag somnul și sug tot ce se poate suge.  I-am zis că n-am o problemă cu rușii și că știu ruși de treabă, dar n-am putut să neg că-s cam obraznici și că într-o țară cu un coeficient de geniu cum e Rusia mă miră să fie atîta gunoi. Taxistul era unionist și din garda de fier și alte chestii și că nu lua ruși deloc, l-am felicitat pentru teribilismul lui fanatic și i-am dat banii pe care-i datoram, apoi am ieșit și i-am urat o românie plăcută în continuare și ne vedem la război.

Nu vreau să merg la război, să se omoare alții, eu am să găsesc vreo metodă să evit treaba, oricum eram prea bolnav și prea psihopat pentru așa treabă. Aș putea să-i împușc  și pe unii și pe alții.

Am intrat în bloc, am simțit mirosul de șpriț și facturi, apoi am urcat în lift, am citit mesajele copiilor vecini și am ajuns la ușa noastră, ușa bunicilor mei comuniști. Sora mea dormea, am intrat ca un hoț  și m-am întins îmbrăcat pe pat.

Apoi am mers să beau niște apă de la robinet și mi-am aruncat hainele jos,  am făcut 5 pași ș-am căzut mort de durere și oboseală. Bună dimineața soare. Ziua a adormit odată cu mine. Vine războiul. Visam.

(va urma)

 

 

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s