despre dor altfel

m-am epuizat. ca-n piesa aia de eels: trebuie sa dorm un pic, nu pot merge acasa-n halul asta. obositor. am petrecut 2 weekenduri dure, betie si alte maruntaie. trist si incoerent. sai de pe o birna pe alta ca sa treci cit mai repede riul. da, mi-e dor de tine. nu credeam ca treaba asta presetata din filme si carti de doi bani ma va ajunge iar.  despartire si alte drame, ce problematic e sa fii singur, batai si vorbe-n van, toate astea pare clisee vazute pe marile ecrane, dar tot niste clisee suntem si noi, repetam fara sa reparam toate prostiile altor indivizi. mi-e dor de ea. inainte veneam acasa si stiam ca am cui povesti tot ce s-a intimplat, pot sa ma pling cuiva, acum vin acasa (in locul unde-mi tin lucrurile deocamdata) si inteleg ca nici pisica nu ma mai asteapta, are o relatie si se simte bine in ea.

se spune ca apreciem ceea ce pierdem, daca oamenii n-ar pierde n-ar fi nici vorba asta, inseamna ca oamenii intodeauna au fost predispusi sa piarda, sa piarda fara sa mai lupte, sa piarda pur si simplu. pe de alta parte daca nu ne-am despari n-am cunoaste alti oameni, nu ne-am crea noi amintiri, nu ne-am gasi noi prieteni si dusmani, n-am retrai atitea intimplari grozave. al doilea e mai bun ca primul, spune un proverb la tara.

mi-e dor de lucruri marunte, de discutiile de la bucatarie, de vocea ta, de mainile mici, de unele neintelegeri, de zilele in care reuseam sa iesim undeva, de mobila aranjata asa cum iti placea, de plimbarile prin supermarket, de respiratia ta si imbratisarile la jumate de noapte, de lacrimile si nervii tai. a fost frumos. iti multumesc pentru dragostea ta,pentru rabdare si curaj,  pentru micile sacrificii, pentru zilele in care ma lasai sa-mi fac de cap si sa stiu ca vin acasa si cineva ma asteapta cu ceaiul cald, pentru momentele in care ma asteptai in prag si pentru acea imbratisare pe care o aveam de fiecare data cind reveneam acasa, acea imbratisare pe care o are soldatul revenit din razboi.

intre noi niciodata n-a fost pasiune bolnava, drame si farfurii stricate, relatii din alea drogate si cu multe injuraturi, din alea cu care se lauda scriitorii in nuvelele lor premiate. intre noi a fost un fel de intelegere tacuta, mult respect si multa adorare, multe cuvinte si un sens comun, multe zile si prea putine nopti. oricum pot spune ca *am iubit. in felul in care inteleg si incerc eu, un fel de iubire primitiva si egoista, badarana si beata, plina de metafore furate din poetii morti. o iubire de doi bani, dar intreaga. te-am iubit cum un virus iubeste corpul in care sta ascuns.

te-am iubit, scurt si sacadat, dement si inutil, simplu si sincer. te voi iubi si in continuare, dar deja ca o amintire, ca un vis frumos, ca o intimplare care nu se va mai repeta niciodata. imi pare rau, stiu ca suna banal, dar imi pare rau pentru ca am lasat sa ma omoare rutina. am fost lenes si indiferent, am fost alintat si incoerent, am fost barbatul care cauta motive. imi pare rau pentru orele in care adormeam mai devreme sau mai tirziu, dormeam pe bucata mea si cu picioarele peste plapuma, dormeam in loc sa te string in brate si sa te astept ca un parinte care-si asteapta odrasla sa adoarma-n pace. imi pare rau ca n-am iubit mai mult, acum poate o sa ma invete ceva toata nenorocirea asta, poate o sa invat sa fiu altfel,sau poate nu, nu stiu, chiar nu stiu ce sa raspund. mi-ar place sa cred ca m-am maturizat, ca toata perioada asta a meritat efortul, ca discutiile noastre au dus undeva, vreau sa cred ca ma voi depasi intr-o dupa-amiaza.

scriu asta pe blog pentru ca multe din postarile de aici te-au suparat si pentru ca unele au fost scrise stiind ca te pot supara, pentru ca blogul asta mi-a adus domnite artistice si invitatii pe la dezbateri, dar mi-a distrus un pitic, tocmai acel pitic care-ti placea atit de mult tie. nu stiu daca ne vom mai vedea curind si nu stiu cum va trece intrevederea, distanta sau lecuieste sau agraveaza, dar vreau sa stii ca in mine, in dulapurile capului meu vor ramane cele mai reusite poze in doi.

ieri, de 8, am tras poate cea mai crincena betie din ultimii 2 ani, am fost aproape de supradoza, am vrut sa ma aduc pina la limita si sa vad ce va urma, am vrut sa-mi dau un pumn pentru toata timpenia pe care o avem noi, barbatii, toata timpenia asta patriarhala si iluzia ca daca detinem falosul, detinem intregul univers.

aceasta ultima scrisoare adresata tie (care, ironic sau nu, va aduna vizualizari) o scriu pentru ca mi se pare corect sa-ti spun asta anume asa. relatia noastra n-a fost niciodata una mediatizata, n-am prea aparut impreuna, n-am postat vreascuri in soba facebook-ului, n-am prea scos covoarele afara, insa, cei care au stiut sa  citeasca printre rinduri au descoperit multe postari scrise cu ajutorul tau si scrise tie, prin acest text cumva inchid rubricile in care apari tu, muza mea de peste un an.

iti doresc tot ce-i mai bun, un barbat care sa te deschida, sa te iubeasca asa cum meriti si sa fii fericita, sa fii mama inca odata si sa reusesti sa-ti deschizi anticariatul tau.daca va fi nevoie sa stii ca poti apela la mine intodeauna, ca la un vechi prieten, ca la un coleg, ca la un om pe care l-ai iubit atita.

esti o floare pe care n-am stiut s-o pastrez, pentru care n-am cumparat o vaza, pe care n-am stiut s-o miros.

toate bune. cu drag, omul tau.

P.S: se zice ca doar noi avem cuvintul *dor*. nu-i adevarat, toti au cuvintul asta, toate popoarele, dar doar la noi doru-i atit de aproape de durere.

pace.

Anunțuri
Standard

Un gând despre „despre dor altfel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s