povestea celor cateva % sau unde-s actorii, dom’le?

haideti sa facem un exercitiu. ia o foaie si un pix. acum scrie numele a cinci actori si rolurile sau spectacolele in care i-ai vazut.  unica conditie e ca acesti actori sa fie pana in 27 de ani. ce oameni ai?

eu am intrat la actorie prin 2007 si am absolvit prin 2011. acum e 2013. in fiecare an academia sau AMTAP-u, cum i se spune oficial, produce si scote cate 15-20 de actori.  actorii din generatia mea sunt cei care au absolvit din 2005 pana azi. asa imi place sa-i numesc: actorii generatiei mele. ok. deci, dupa un calcul elementar ajungem la concluzia ca din generatia mea fac parte cam 150 de actori. acesti indivizi au ajuns pe strazile din tara, unii chiar au putut sa ajunga si pe strazile din tarile vecine. cine sunt acesti oameni? tu, draga spectator,  ii cunosti? eu ii cunosc pentru ca am invatat cu multi din ei si ne-am intersectat la cantina, dar vreau sa vad pe cati din ei ii stie lumea? pe vreo 10-15.  adica cam 10% din toti actorii generatiei mele.  dintre aceste 10% doar 5% sunt tinute minte pentru ca joaca sau fac ceva calitativ, in rest, cele 5% ramase, le tii minte de la spalatorie si tipografie si kompot si televiziune si diferite manifestari de lesbiene si pederasti. ceea la ce vreau eu sa ajung este ca din 150 de oameni care au absolvit actoria pana azi din 2005 doar 5 oameni  fac ceva bun. restu sug acadeaua.  cam trist, nu vi se pare?

unii din ei au ajuns la cele 10 teatre, sau cate mai avem noi prin tara. au ajuns si joaca mobila sau ciuperci si iepurasi. iar in acele scurte momente cand li se propune un rol, il fac atat de prost incat regizorii sunt nevoiti sa-i schimbe si sa-i treaca inapoi la mobila. iar daca chiar raman sa joace, atunci o fac pentru salariu. salariu destul de mizer. sau se prefac ca joaca prin proiecte si alte manifestari culturale de prost gust.

academia produce cacat. de fapt academia e o fabrica de produs cacat cu pretentii. acele cateva diamante care ajung la academie in primul an sunt distruse pana in anul patru. unii au noroc, daca mai ling un cur, sa joace ceva bun la spectacolele de licenta sau diploma si, mai apoi tot mobila ajung. mobila cuiva.

sigur ca in academie au liber-arbitru sa faca tot ce vor. au fragmente desinestatatoare si multa posibilitate de a lucra, pentru ca pana la 11pm nimeni nu-i alunga din academie. au posibilitatea, dar nu fac nimic. nu fac nimic pentru ca ei cred ca sunt deja vedete. ei merg la academie cu idea ca deja sunt vedete. o pula, dragii mei, sunteti mobila si inca mobila putreda.

actorii generatiei mele sunt pitipoance si gopi, multi vin de la tara cu acel maret vis de a deveni cineva si ies din academie mai badle decat au venit. pentru ca prin caminele alea e atata futai ca uneori trebuie sa-ti stergi sperma de pe costumul in care ai de jucat a doua zi. asta-i nasol, cred eu.

mie nu-mi plac actorii pentru ca multi din ei sunt extrem de prosti si plictisitori. rar, dar foarte rar, ai sa intalnesti un actor care citeste ceva despre teatru inafara programului, la fel cum rar ai sa intalnesti un actor care sa priveasca filme bune si sa citeasca piese. din 2005 pana azi monteaza aceleasi piese. va dau un exemplu, in primul an am facut un fragment in care eram in spital din cauza unei tipe, eu am invetat scena si cu o colega am jucat scena asta. de atunci o vad in fiecare an jucata de altii, stiti de ce? pentru ca nu au imaginatie,  intreaba ce s-a mai facut si ca papagalii repeta, dar repeta mult mai prost si mai vulgar.

sunt unul din actorii care a jucat cel mai mult in academie din toata generatia mea, probabil.  cu peste 100 iesiri in examene. odata am facut o piesa cu un prieten *ZOO STORY* de E. ALBEE,  a fost o adevarata reusita si unul din cele mai discutate fragmente atunci, nimeni nu o facuse pana la noi. de atunci, adica din 2008, in fiecare an cate doua montari cu piesa asta si, una mai proasta decat alta. macar de ar putea sa fure, dar nici asta nu pot.  urasc cand cineva se caca in munca mea. urasc cand cineva imi fute femeia. stiu ca teatrul e o curva si fiecare o face cum vrea el, dar urasc lipsa de imaginatie, mai ales la actori, care,  cica,  sunt persoane publice.  aveam colege care nu puteau citi de pe foaie la 20 de ani. asta numiti voi actori si actorie?

ce revolutie si ce teatru vrem noi?  de la cine?

cand ii aud cum vorbesc despre cat de stele sunt ei sau ele stand pe la asachi, vreau sa ma ridic si sa le dau o palma acestor insi care se cred atat de buni deja. iar cand intrebi de Brook sau Grotowski n-au nici cea mai vaga idee. sunt si unii care cred ca Stanislavski e pianist!  sunt atatea filosofii si curente si ganditori in teoria si practica teatrului.  pe cati stii tu?

trebuie sa te depasesti zilnic. in fiecare zi sa faci altceva, sa vrei sa devii mai bun,  altfel n-are rost.  multi din colegii mei joaca azi exact cum o faceau in primul an de actorie,  acelasi timbru, aceleasi miscari, aceleasi ticuri.  nimeni nu creste. nimeni nu devine mai bun.  joaca toate rolurile la fel.  la fel de fals si palid.

actoria generatiei mele e ca un brat de margaritare aruncate porcilor.  vrem sa educam lumea,  zicem ca teatru trebuie sa educe, vorbim de chatarsis, cum sa educe teatrul pe cineva daca oamenii care-l fac sunt needucati?

cum niste pitipoance materialiste si niste frustrati si niste pederasti sa ne educe pe noi? ce sa invatam noi de la ei?

cand zic *noi* ma refer la parintii si fratii si prietenii mei, care cauta ceva in teatru. eu am o mare problema,  stiu ce e in culise,  de aia mi-i foarte greu sa mai am asteptari de la teatru din basarabia. dar vreau. chiar vreau.

ca sa nu apara intrebari mai tarziu, eu nu consider actorie spectacolele document sau politice sau sociale, in genere spectacolele in care o tipa sau un tip se da tare ca stie un text pederost din vreo revista sau dintr-un interviu. asta nu-i actorie pentru mine,  asta-i o metoda de a cere bani de la ONG-uri, care n-au treaba cu teatru deloc. dar o accept, pentru ca toti vor sa manance.  au dreptul sa existe si astfel de forme.

si apropo, eu Parazitul Proletar ma cac in asa numitele performance-uri din teatrele de elita. nimic altceva decat voma si incercare ieftina de a epata domnisoarele artistice si fantii hipsetrasi, care in viata lor n-au citit o piesa de teatru.

P.S: am promis ca o sa revin in teatru, am promis si o s-o fac, macar ca sa-mi apar generatia.

traiasca performanta performance-ului!!!!!

Anunțuri
Standard

Un gând despre „povestea celor cateva % sau unde-s actorii, dom’le?

  1. Ina zice:

    in copilarie improvizam spectacole de teatru cu copiii vecini, cu costumatie si decor, si visam sa ma fac regizor. am mai crescut, m-am luat in maini, si am uitat de regie, dar dragostea pentru teatru a ramas. insa, fiecare tentativa de a ma duce la teatru se termina cu o profunda dezamagire.pe scena un amestec de umor grosolan care daca nu e cu tenta politica, atunci cu siguranta sexuala, si asta cu pretentia de reinterpretare a pieselor clasice.si textele…tare slab scrise. pana a citi blogul tau, le mai dadeam o sansa ca poate eu nu inteleg ceva, poate piesa viitoare la care ma duc va fi mai reusita, dar de fapt am inteles asa cum este. succese tie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s