o linie trasă pe nas între Țâcu și Transnistria

politica nu-i punctul meu forte și de aia nu prea mă bag în politică. cică nu te băga în tărâță că te mănâncă porcii, mare adevăr, pentru că politica în moldova o fac porcii și alte animale domestice, sau îndomesticite de către slavoni.

în mine întodeauna se luptă mai mulți inși, prietenii imaginari știu de ce, pe de o parte eu nu accept dicatura, dar respect ierarhia, pe de o parte eu nu accept revoluția, dar vreau reforme. or ierarhia în moldova poate veni doar prin dictatura, iar reformele prin revoluție. 

m-a bucurat și totodată m-a întristat afirmațiile lui Octavian Țâcu, un mare om,(îl vreau președinte), și m-a întristat cât de repede a murit tot, toate s-au uitat aproape diodată. eu mă așteptat să cadă capuri, asta așa în naivitatea mea de artist, să fie demiși să sugă vrun vladimir ceva, dar n-a fost să fie și nu va fi niciodată. pentru că suntem un stat conduși de niște mafioți, iar noi ne cărăm cururile de la muncă acasă și borâm prin baruri și discoteci. 

suntem o nație care fute toți banii părinților pe rochii pentru bal și căști pentru bac, pentru că nu putem învăța, iar părinții stau pe sub uși și bagă plicuri. suntem o țară care n-are un post de televiziune independent, toate-s cumpărate și se fut cum vor vladimirii. 

acuma aflu că ne micșorăm în teritoriu, că pula ista de președinte transnistrean împreună cu altă pulă din rusia ne amenință pe noi, iar noi vom ceda. vom ceda pentru că nu avem armată. armata noastră-s niște țâncani demenți care au fugit de datoriile din sat și s-au înrolat în armată. dacă arunci o piatră omori vreo 7 soldați odată.

și uite că așa gluma aia cu *moldova capitala chișinăului* devine reală. am cedat găgăuziei, am pierdut bălțul, o să pierdem varnița, și o să demonstrăm co oricne poate veni și să ne aplece cu curu la soare și fața la perete iar noi fericiți ne vom lăsa futuți, mai bine futuți decât morți, așa cred că gândesc cei mai mulți din voi.

eu vreau revoluție și vreau dictatură. asta-i unica posibilitate. eu vreau reinstalarea pedepsei cu moartea. eu sunt rău. rău până-n măduva oaselor, rău pentru că Octavian Țâcu a fost lăsat baltă, or ăsta era omul care ar fi putut ridica poporul.

în schimb noi vom scri de dragoste pe bloguri și vom fute maimuța la asachi.

de ce tu nu faci nimic? mă va întreba vrun deștept din voi, iar eu vă voi răspunde : pentru că n-am arme și n-am oameni. 

asta-i drama tragediei: nu avem cu cine, și la urma urmei de ce? de ce să salvezi moldova, care deja nu mai este a ta? de ce?

moldova aparține celor patru vladimiri, și dacă cineva din voi crede că el ceva hotărăște atunci îl sfătui să-și scoată două coaste și să-și sugă pula, pentru că gustul pulei tale e mai aproape de gustul pâinii.

ce facem?

Țâcu președinte!

 

poate va mai urma ….

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s