Terente – regele patosului sau mitul metaforei perfecte

Da, eu vreau să fiu recunoscut, adică să fiu un artist recunoscut.

Da, Dali era regele patosului, și da, el este un exemplu bun pentru mine.

Când aud poeți care-mi zic că nu vor să fie recunoscuți, nu vor laude și lauribalauri, eu îmi amintesc de bărbații poponari care-și ascund gusturile sexuale până la primul futai penetrant.

Dacă nu vrei să fii citit și alte din astea, atunci la ce îți mai expui versurile?, ține-le pentru tine în mapa cu porno și citește-le când masturbezi, e ok așa.

i-aș borâ în față bloggerului care-mi zice că nu vrea nimeni să-i citească blogu, că-i pentru suflet, dar îl bagă prin google și-l postează periodic peste tot,  fă-ți atunci un jurnal intim și citește-ți înainte de culcare, în pace și liniște.

Sau studenții de la facultatea teatru sau regie care-mi zic că nu vor glorie și premii și că ei fac asta așa de dragul artei, știi ce, bagă-ți un deget în cur și după în gură de dragul artei și nu fă artă dacă nu vrei să fii popular.

Toți vor să fie populari, mai ales ratații care zic că nu vor asta.

Nu toți au noroc să răzbată, iar cei care înțeleg că nu mai au șanse de reușită încep să speculeze cu cuvinte gen *underground, mișcare împotriva sistemului, sau illuminati și tot restu stuffului de chestii chircite.

Eu voi fi cât se poate de sincer: eu aș vrea să fiu propus, de una din țările în care vreau să emigrez, pentru premiul Nobel în literatură, și de la microfon să zic în română ceva mamei mele, sau, de ce nu, să iau premii în cinematografie, eu dacă aș ști că n-am șanse n-aș face filme.

Ce rost are să faci ceva aiurea?

Dacă nu ai un țel concret și mult peste capacitățile tale atunci degeaba-s toate.

Dacă e să faci un lucru, de ce să nu-l faci bine?

Sau să vrei să crești, să depășești frustrările rebele și mofturile de geniu mucos și să spargi gura târgului?

Or altfel, ia și nu mai murdări foile sau paginile word cu căcaturi pe care după asta să le bagi pe net ca să impuți rețelele de socializare cu ele, care și fără asta sunt niște canale de scursură și bucătării cu ușile deschise unde fiecare-și spală rufele.

Eu scriu pentru că mă antrenez să scriu bine.

Nu vin din filologie și am avut note slabe la română, de aia n-am idee de semne de punctuație și restul, dar scriu ca să pot într-o zi să scriu ceva genial, atât de genial că până și cei de la cenaclu bibliotecii să plângă de ciudă și să lase literatura.

Eu fac clipuri și tot soiul de experimente ca într-o zi să fac un film cu care să iau creanga de palmier sau ursul de argint sau orice premiu din europa așa ca cei de la uniune să-și tragă palme în dos.

Eu vreau să-mi cumpăr casă pe litoral din artă.

Voi fi numit popsovik și mă vor critica în pamflete sau mă vor înjura ratații pe la adunări sectante, ok fie, eu le zic că în spirit critic și în sarcasm încă nu ma futut nimeni.

Nu-i credeți pe cei care zic că nu vor să fie populari.

Fut capu!

Toți vor ceas ca la Brad Pitt și o Angelină să-ți sugă ceva.

Asta a fost o metaforă. Una imperfectă.

Deci hai să nu ne ascundem după deget. După cel mijlociu.

Iar dacă vrei să rămâi rebel și să menții principiile și valorile superioare și să recunoști că nu ești un snob înfumurat atunci chiar în secunda asta ieși din internet și nu mai intra niciodată.

Poți?

Nu. Să negi e cel mai simplu.

E 3:03 și după tradiție eu mi-am încheiat jurnalul pe azi.

Share it. Google it. Read it. Like it.

… or fă ce vrei și nu te fute cu mintea.

Standard

Un gând despre „Terente – regele patosului sau mitul metaforei perfecte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s