să spunem *nu sisifului

încep să scriu un eseu.  un fel de manifest.  un seppuku lipsei de gust.  o lovitura sub cenzură.

nu vi se pare că indiferența e boala acestui secol?

mai gravă și mai molipsitoare decât bolile cu caracter sexual sau cancerul?

și știți ce-i mai tragic?  că în timp se vor vindeca toate bolile dar niciodată nimeni nu va inventa un leac împotriva lenei și indiferenței.

nu-l va inventa din lene și indiferență.

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

citisem odată un eseu de Camus,  de fapt eseul cu care s-a lansat Albert în lume,  ăla cu Sisif și mitul.

vorbește despre sinucidere,  nuștiu poate l-ați citit, oricum nu asta e important.  mie să fiu sincer nu mi-a plăcut.

vreau să vorbim puțin despre Sisif.

mai ține minte cineva povestea,  sau măcar una din variante?

deci în două cuvinte lui Sisif îi era cam în pulă de Zeus și Zeus s-o supărat și l-o trimis în infern da Sisif printr-un șiretlic o părăsit infernu și Zeus când o mai văzut așa obrăznicie și curaj și tupeu,  că Sisif avea de toate,  l-o blestemat să lucreze degeaba.

să ridice o piatră care cade și iar să ridice piatra.  voi știți povestea,  că exemple de genu avem în toate companiile din țară.

au scris despre el ca despre un blestemat sau erou absurd,  eu vă zic că el asta merita.  muncă după capul lui.

el s-ar fi răzbunat pe zei definitiv,  și ăștea chiar nu puteau să-i mai facă nimic,  dacă ar fi început să iubească munca lui,  nu s-o ia ca un blestem sau ocară,  dar să înceapă sincer să-și iubească treaba.

a-ți iubi munca,  indiferent care e ea,  și a căuta perfecțiunea în ceea ce faci,  uite aici ar trebui să ne concentrăm atenția.

eu întodeauna am fost de părerea că fiecare om s-a născut să facă ceva,  cineva să facă mobilă,  altcineva să sape gropi, unii să facă filme iar alții să construiască cinematografe.

problema e că cei născuți să clădească cinematograful se bagă în film iar cei născuți să facă mobilă se apucă să facă publicitate sau televiziune.

nu-i poți interzice omului să aspire spre altceva,  cum i se pare lui mai măreț.

totuși dacă te apuci de o treabă de ce să n-o faci bine?

ce rost are să nu-ți iubești munca,  să mergi la ea ca la înmormântare sau ca la eșafod?

eu sunt șomer momentan,  nu mai vreau să fac orice și aștept munca mea,  dar indiferent de ce n-aș face,  fac asta sincer și fără remușcări,  cât de bine pot eu,  așa m-a educat tata,  să lucrez de parcă fac pentru mine nu pentru străini.

nu aveți salariul care să vă motiveze,  îmi veți spune,  iar eu vă spun că nu banii vă vor face să dormiți liniștiți noaptea,  ci faptul că faceți ce vă place,  că primiți plăcere din asta,  nu o plăcere sadică,  dar una sinceră,  chiar și din munca de oficiu și rutina zilnică.

toți trăim în pragul nebuniei.

ca să nu trecem pragul trebuie să ne educăm să iubim ceea ce facem.

toată moldova lucrează într-un chin,  lucrează aiurea,  lucrează de parcă n-ar lucra,  iar asta nu-i face mai fericiți și nici mai bogați pe moldoveni.

cum credeți,  de ce?

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s